SCRIITOR VRÂNCEAN FELICITAT DE PAPA BENEDICT AL XVI-LEA

0
2
NEAGU-DIPLOME-PAPALE-wb

NEAGU-DIPLOME-PAPALE-wbPapa Benedict al XVI-lea a semnat la Roma, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut o diplomă onorifică prin care este apreciată activitatea lui Gheorghe Neagu şi prin care scriitorul este binecuvântat. Este cea de-a două astfel de distincţie oferită scriitorului vrâncean. „Nu am ştiut nimic, am primit-o ieri şi mi-a făcut o mare bucurie aceasta diplomă papală”, ne-a declarat, cu modestie, Gheoghe Neagu. Cunoscutul publicist a mai primit şi în 2002 o diplomă de la Curtea Papală a lui Paul Ioan. Gheorghe Andrei Neagu, la 60 de ani, este autorul unor lucrări extrem de importante pentru condiţia scriitorului român contemporan, îndeosebi, din anul 2000 încoace, când, la Focşani, a luat naştere „Asociaţia Culturală Duiliu Zamfirescu”, asociaţie care scoate revista „Oglinda literară”, căreia îi devine redactor-şef, calitate în care, vizitând Parisul, face cunoştinţă cu Sanda Stolojan, nepoata lui Duiliu Zamfirescu, şi cu Marcel Shapira, mare maestru al Masoneriei Române.

Tot în anul 2000, Gheorghe Andrei Neagu primeşte titlul de „Cavaler al Literaturii Române”, acordat de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, în anul 2002, primeşte Diploma de Binecuvântare Apostolică a Papei Ioan Paul al II-lea şi Diploma de Onoare a Academiei Orient – Occident de la Curtea de Argeş. În anul 2005, Gheorghe Neagu devine membru al Uniunii Scriitorilor – Filiala din Iaşi.

Prozator prolific, promotor cultural de excepţie, jurnalist şi editor de presă literară, Gheorghe Neagu este membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău. În 2010 Gheorghe Neagu primeşte premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, pentru volumul „Purtătorul de cruce”.