Satisfăcându-mi plăcerea de a citi poezii semnate Mihaela CD, într-o zi am primit un inedit cadou, de la distinsa doamnă, o călătorie într-o mirifică grădină a poeziilor pentru a mă plimba pe cele17 alei, bine definite, cu etapele vieții și a trăirilor ei. Însoțită de cartea „PAȘI DE CATIFEA” respectând tempoul „pașilor de catifea” stăpânită de o plăcută emoție, am citi mai întâi, pe frontispiciul porții, care îmi deschidea filele presărate cu poezii, un adevărat îndreptar ,,Fiecare pas pe care-l facem în viață, lasă în urma sa emoții și trăiri impregnate în memoria sufletului”. Mihaela CD. Deviza pentru cititorul călător pe aleile poeziei a fost „Din sufletul meu cu toată dragostea”. Un ambiant frumos care m-a făcut să-mi imaginez că primii pași mă duc la un copac cu indicatorul „Pășind prin viață” Un cumul de învățăminte pentru că viața este”. O salbă de trăiri „într-un perpetuum balans. Ca o frunză ce planeză ușor din copac sunt versurile care îmi dau intimitatea unui” culcuș de amor „și cum nu vroiam să mă despart de această poezie , am exclamat repetativ”: „Si îmbracă-mă în puf de stele!/ Și îmbracă-mă în puf de stele!!!”. Starea de visare o voi găsi îndemn în versurile. „Visează și trăiește cu ființa/ Serbează, onorează-ți conștiința/ Căci în final rămâi tu și cu ea/”. Continui plimbarea cu „Pași de catifea”. O bornă însemnată cu „Printre amintiri” îmi atrage atenția spre ecoul toamnei, al vârstei mele care vibrează la versurile „Pe cerul toamnelor ce-s grele/ Azi punem doar regrete pe cântar/”.
În fața ochilor și a sufletului meu care îmi este un companion credincios, găsindu-mă lângă indicatorul „Copilărie tărâm de vis” a apărut un crâmpei de câmp cu flori. Instinctuală din buzunar scot ca pe un talisman o fotografie de familie cu mama care „până-n ultim ceas/ Își are pruncii săi în gând/” pentru că „O mamă-i una pe pământ/”. Citind poezia „Te chem, copilărie” am chemat-o și eu pe a mea copilărie, în care ,,Cândva în jurul mesei adunați/ N-e bucuram cu multe vise/” Apoi la „MASA” S-a așezat liniștea clipelor cernite/”. Îndemnul în versuri „Să taci/ Să nu mai spui nimic/ Să nu te – ntorci în vreme/” mi-a dat ocazia „să ascult doar zarea”/.
Următoarea alee mă va trece „Prin clepsidra vieții” unde voi conștientiza că „Osândă-i viața pe pământ”. Sunt cu gândul pe „clepsidra vieții” pătrunsă de fiecare cuvânt, vers, poezie, unde firul de nisip s-a scurs. Recitesc poezia pentru a repune clepsidra timpul în poziția start si firele de nisip erau gândurile, reflecțiile mele reînviate, derulate de „Drept de apel”. „Ești clipa muritoare” Dar cum clepsidrei vieții nu pot să-i dau star de mai multe ore mi-am continuat, cu „Pași de catifea” plimbarea pe aleile poeziilor distinsei autoare MIHAELA CD.
O bancă solitară, cenușie, deasupra căreia staționa un nor cenușiu mă atenționa printr-un anunț de „Zbuciumările din pandemie”. Pe alee ca într-o catedrală cu sfinții și îngerii ce lăcrimau, lăcrimând și eu,citeam strigam și mă rugam/ Oprește, Doamne!” „Învie-ne Doamne!” „Fă, Doamne, un Miracol!” „Vino, Doamne, salvează omenirea” că „puțin câte puțin, ne moare cerul/. Rememorez „Cuvântul editorului” unde ni se spune că autoarea calcă cu pași ușori, de catifea, pentru că această carte reprezintă, în fapt, pașii noștri, ai tuturor, prin viață, presărați cu bune și cu rele și diferite încercări. Continui lectura și am zărit orizontul cu „Iubirea din inimă”. O alee cu poezii pe care le „Ascult și tac…” citesc inimii, sunt sentimente în care, câte puțin sau poate mult/ m-am împrumutat cu fericire/”.
Pas cu pas mă duce lectura să descopăr o altă bucurie a autoarei de a ne dărui în versuri din trăirile, iubirile ei benefice care „Cu graiul slovelor știe mirui”. Observ în călătoria mea, pe aleile cu poezii, cum se lărgește spațiu, cum o noua poartă larg deschisă mă întâmpină cu emblema „Trăiri poetice”. Prin intermediul poeziilor citite aflu taina că „Poetul” „El scrie versuri din suferință/ Pictate din iubire și prea plin/” apoi „Umbrele calde” sunt așteptate cu „pași ușori” să ajungă-n pragul sorții. Ca un subtitlu al volumului, poezia „Cartea emoțiilor” converge toate cele 17 alei! Cititorul este convins că MUZA POEZIEI nu va pleca niciodată și „noi versuri răzbat” semnate Mihael CD. Prin foiletare și imaginație care numai tărâmul poeziei poate să ți-o dea, pe următoarea alee am văzut pe un pervaz o vioară și un arcuș gata să-mi cânte repertoriul capitolului „Inimă, de-ai ști să spui” așa cum numai arcușul mânuit de semnatara poeziilor poate să emită versuri în loc de note muzicale, versuri melodioase ca sunetul unei viori.
Acest capitol și poeziile lui mi-au amintit de poezia lui Eminescu „De rupi o coardă de vioara,/ Ea geme, moare, tremurând./ O altă coardă îi ia locul/ S-auzi vioara iar cântând//. Dar când c-o lovitură slabă,/ În coarda inimii lovești,/ Ea geme atunci o viață-ntreagă/
Și nu mai poți s-o-nlocuiești//” Lăsând vioara la locul ei cu promisiunea că voi reveni la concertul în versuri, lumina unei candele veșnice de pe aleea cu pași pierduți,mă alătur prin citirea poeziilor de capitolul „Omagiu poeților plecați”. „Prin timpuri efemere” poezia este adresată direct celor care „Lăsat-ai versuri din simțire adunate/ Să-ți plângă dorul fără de-alinare/”. „Pleacă tu moarte” porunca, mă străbătea, glasul ca dintr-un cor al robilor care strigă: „Atâtea inimi astăzi plâng/ Îndoliat-ai nația întreagă/ Dispari cu aerul-ți nătâng/ Că nimănui nu îi ești dragă!/”.
Pe o foaie albă, ca început, voi scrie denumirea aleii nr. 10 „Daruri de suflet”. Poeziile din acest capitol sunt un dar binevenit. Fără să calc „Firul ierbii” am mângâiat cu privirea”, firul ierbii plin de rouă… Printre poeziile, adevărate daruri, a căror versuri m-au hrănit „De dor se frânge”, „val pe val”, „Prietenia-i nestemată” pentru că și „închisă-n cazemată/ Sclipește din depărtare//”. Am poposit câteva secunde cu emoție și apoi am citi „Macul ucis”. Am mângâiat în gând toți macii ucișii, toate ființele plăpânde ucise. Mă despart de aleea nr. 10 nu înainte de a saluta cu privirea „Astru ceresc printre steluțe mii” ca să pot străbate pas cu pas poeziile „Primind lecțiile vieții”. M-am înarmat cu „Răbdarea, arma succesului!” și îndemnul, poeziei mă va ajuta să „înaintez pe cărare” ..Voi citi versuri deosebit de frumoase, îndrumătoare, voi recunoaște și cele „10 porunci” și învățămintele de căpătâi din cei” șapte ani de acasă .. “ Lecția vieții” ne concluzionează “ “ Căci am venit ca să plecăm/ De-i viața bună sau amară/ S-o trăim și să ne bucurăm//”.
Totodată suntem avertizați că nerespectarea „Lecțiilor vieții”, „Neatenția ți-a fost taxată” declanșând „Prăpăd în conștiință”. Înainte se a păși pe aleea „Românie , plai de dor” m-am întors cu gândul la vioara lăsată pe un pervaz si imaginativ virtuosul arcuș a lui George Enescu intona „Rapsodia Română” pe când eu păstrându-mi „pașii de catifea” pășeam pământul, mă rugam citind „Dă-i , Doamne, bine românului”, „Unirea, operă înaltă”. Când arcușul s-a retras din visare mea „Mă răzvrătesc” și eu: „Mă răzvrătesc pentru întreg poporul/ pentru toată pădurea/ Ce-și pierde verdele frunzei de brad/ Mă răzvrătesc pentru bătrânii țării/ Mă răzvrătesc/ Țara-i mai sărăcită, în griji și nevoi/ Iar bietul popor, se zbate în noroi!/”. Si numai pentru capitolul „Românie plai de dor” pentru acest „Compendiu de Istorie” în versuri este suficient, din punctul meu de vedere, să aduc (să aducem) elogii poetei. Eu le și aduc. Aleea nouă, pe care am decis să citesc poeziile, este presărată, deocamdată, de frunzele toamnei… suprapunându-se toamna pe care o citesc, cu toamna prezentă în „Anotimpurile vieții”. Impresionată de gestul poetic: „Și-n fiecare clipă de lavandă/ Trimit un gând pe-albul unui nor”. Toamna dăruiește acest melanj între mov și alb numai poeților, pictorilor. Ferice de ei. În acest capitol am constatat cum ,,clepsidra vieții, nu și-a întrerupt menirea și astfel”. Cu fiecare… „frunză veștejită/ Cu fiecare floare pricăjită/ Mă sting și eu… pic cu pic/”. NU, nu sunt tristă în plimbarea pe această alee, pentru că nici nu am timp să simt „Iarnă hibridă” că „Licărul iubirii” îmi bucură ființa cu un tablou inedit, în care „Un domn și-o doamnă pe faleză/ Se-mbrățișează pe al clipei val/ Că se iubesc și azi la fel de licărit!//”. Indiferent în ce „Anotimp al vieții” am fi, fiecare cititor, cred eu, vrem să auzim „Fanfara florilor de câmp”. „Toamna din suflet” mă face să spun și eu ca în versurile „Toamna venit-a prea devreme/”. Și eu „Vreau verdele să fie verde” și „Vreau cerul să-mi fie senin! Cu „Durere încrustată” și mie „Mâinile amorțite nu mai scriu/ Refuză să scrijelească durerea”. Aleea cu „Tristețile sufletului” o voi parcurge în taină, citind fără voce, memorând, rememorând în adâncul sufletului meu fiecare vers, fiecare cuvânt din „Durerea tristeții”! „Dacă aș fi întrebată” De ce? v-ar răspunde memoria… in memoriam și parafrazând versurile lui Eminescu „Dacă tu ai ști problema astei vieți cu care lupt?” Pentru a parcurge această alee cu pioșenia adecvată emoțiilor, mi-am amintit cuvintele de pe frontispiciu: „Fiecare pas pe care-l facem în viață, lasă în urma sa emoții”.
Înainte de a trece pe aleea „Bucuriile sufletului” am revăzut ilustrațiile fiecărui capitol care sunt parte integrantă în realizare acestui volum de poezii și care merită apelativul „excepționale”. Încântată de „Albastrul cel albastru” fredonând și „De infinitul cel azuriu fascinat/ Închin spre cer arzătoare rugă/ Să-l revăd an de an, fie și-n fugă…/. Cu voce tare citesc „Șezătoarea artelor”, „Iubește-mă azi fără măsură” deși „Viață frumoasă, fată morgana/ Azi ești, mâine pleci diafană!//”. Pentru mulții în,,Bucuriile sufletului” face parte și “ Un mic cățel, al vieții abajur,,. Mă alătur de ei și cunosc personal încântarea revărsată în jur de către „Pufosul nostru scump și mititel!”. „Când Crăciunul bate la ușă” curg „Întrebări de Crăciun” și noi ne refugiem trăirile în versurile poeziei „N-mi spune…”: „când vine Crăciunul/ Chiar de-i bucurie, mă întristez/ Că-i alt Crăciun ce va veni”/. Și totuși „Vine Moșul la copii”. Citind, trăind fiecare vers din „poeziile din suflet pentru suflet” scrise de poetă, mă bucur că am cartea „Pași de catifea”.
Ori de câte ori sufletul meu îmi va cere să-i citesc poezii semnate de autoarea MIHAELA CD voi deschide cartea cu grijă ca pe valvele unei scoici în care știu că sălășluiește o nestemată,, o perlă, produsul timpului, al unui talent nemărginit, alăturate fiind durerile, mângâierile vieții. Toate aleile au fost presărate cu poezii – petale, dar „Petale de gânduri” cele de pe ultima alee, parfumul lor transmis „Prin slove” va persista mut timp și îmi va reîmprospăta dorința de a citi poezii aparținând acestui „Suflet de artist”: „Acesta e poetul cu suflet de artist/ Ce-ncântă tot pământul cu-al său vers/. În capitolul „Petale de gânduri” poezia „O clipă de argint” ne mărturisește comuniune dintre poetă și sufletul ei care: „În valuri, am aflat înțelepciune/ Și-n poieni flori mândre de cules/ Ce poartă în petale-o rugăciune/ Zâmbind momentului bine ales/. Că binele ascuns stă în iubire/ Iar pacea sufletească în credință//”.
La început am primit îndemnul poetei de lectură plăcută prin cuvintele: „Din sufletul meu cu toată dragostea” ceia ce am avut din plin… Am avut parte de poezii în care am ajuns mai aproape de sufletul poetei, care mi-au dat posibilitatea să înțeleg, să accept, să mă bucur de etapele vieții și să mă regăsesc. Cum tot ce-i frumos se termină mai repede decât doream, acest volum de versuri îl voi asemăna cu unul din „colierele vieții” distinsei autoare care mi-a dat și mie, citind poeziile din „Pași de catifea”! „Mugurii speranței”: „Cu voce tare vreau să-mi tapetez camera cu amprentele versurilor”. „Căci indiferent cât de nefericit ai fi/ Speranța ce-ți înmugurește n-o jertfi/ Că ea-ți aduce-n suflet dimineața!/”!
VĂ MUȚUMESC, VĂ SALUT CU TOT RESPECTUL ȘI TRIMIT PESTE OCEAN UN GÂND BUN SA VĂ ÎMBRĂȚIȘEZE AȘA CUM M-AU ÎMBRĂȚIȘAT, ÎNTOTDEAUNA, POEZIILE DVS.
————————
Silvia MIHALACHI
București
15 octombrie 2021
