Îți închin aceste rânduri,
ca să îți spun
cât de mult contezi pentru mine.
Ești soarele meu,
lumina ochilor mei;
fără tine viața nu are sens;
ești macazul care mă îndreaptă
mereu pe calea cea bună,
pe șinele magice ale gândurilor
și sentimentelor bune,
ferindu-mă de obstacole
de care m-aș putea lovi
și pierde în neant.
Tu ești universul meu
trecut,
prezent
și viitor,
tu ești scopul și finalitatea.
Nu-mi pot imagina viața fără tine.
Îmi aduc aminte
de fiecare greșeală a mea,
pe care o regret acum,
dar, dacă nu ai fi fost tu,
să mă mustri blând,
ceva mai rău se putea întâmpla.
Ești cheia gândurilor
și imaginației mele,
ești cheia creativității,
de la tine pornește totul,
prin tine se sfârșește totul.
Ești albastrul cerului;
când plângi, plânge și el,
dar cel mai mult
îmi plânge sufletul.
Multe aș mai avea să-ți spun,
roade ale pomului imaginației,
dar nu pot,
căci trebuie să cultiv cuvinte.
Mamă, Te iubesc mult!
George Nicolae Stroia este elev in Clasa a VI-a, Școala Mareșal Al. Averescu Adjud