CUVÂNT INAINTE LA VOLUM
De ce iubim atât de mult marea? De ce ne fascinează munții? De ce purtăm în noi vibrațiile câmpiilor? Dragostea există în memoria noastră afectivă, ea se revarsă în cascade, în versuri sau proză, preamărind darurile Marelui Creator. Dar ce puține sunt cuvintele ce pot reda înfiorarea inimilor noastre, în fața frumosului din natură și din oameni! Putem reda oare toată poezia mării sau a muntelui? Cine are un asemenea condei, să ne facă să vibrăm la atâta frumusețe? Am scris poeme în proză dedicate mării și muntelui, din nevoia de a-mi exprima emoțiile, în fața creației Marelui Demiurg.
Este atâta poezie în lume!
Freidrich Holderlin a scris:
„Are, oare, omul, dreptul, atunci când viața lui e plină de greutăți,
Să-și înalțe privirile și să spună: Astfel
Vreau și eu să fiu? Da. Câtă vreme prietenia mai durează
La inima lui, Curata prietenie,
Omul se poate măsura, nu în mod nefericit,
Cu Dumnezeirea. Este Dumnezeu necunoscut?
Este el vădit ca cerul? Așa
Cred că este. Aceasta este măsura omului.
Plin de merite, totuși poetic, locuiește
Omul pe acest pământ. Dar, mai adevărată
Nu e umbra nopții cu stelele,
Dac-aș putea spune astfel, decât
Omul, care se numește imaginea Divinității.
Există pe pământ vreo măsură? Nu este
Niciuna.
(Freidrich Holderlin ‒ Poetic locuiește, Omul!)
Destinul omului este poezia și menirea sa este de a trăi poetic pe pământ, astfel, el devine o icoană a Dumnezeirii. „Omul este divin, pentru că viețuiește poetic, iar a vietui poetic însemnează a crea din nou lumea de frumuseți, ajungând astfel la o treaptă existențială superioară, la treapta sublimului”, cum se exprimă Fr. Holderlin în Albastru suav.
„Scriitorul, prin arta cuvântului, poate fi asemenea lui Orfeu. Orfeu este orice creator care, prin arta sa, prin sacrificiu, îşi asumă misiunea de a fi mereu în slujba celor mulţi, oferind fericire, vindecare, salvarea de la neantizare.”
(Ecaterina Chifu ‒ Orfeu pentru eternitate)
Mircea Eliade, în nuvela În curte la Dionis afirmă că poetul modern trebuie să fie asemenea lui Orfeu, „să silească omul să-şi schimbe spiritul şi că poezia trebuie să aibă o funcţie politică”, adică să schimbe lumea.
Eu sunt doar o scriitoare în devenire, cei mai mulți mă cunoasc doar ca traducătoarea poeziilor lui Eminescu și ale altor poeți în franceză, mai puțin ca artistă a cuvântului. Mă simt neputincioasă în a reda splendoare la care Domnul mă face să tresar. Fiorul din inimă este puternic, dar măiestria de a reda în scris atâta frumusețe este greu de atins.
Am scris în carte despre mare și despre munte, așa cum am simțit, dar recunosc, sunt multe de spus, căci aceste spații mirifice poartă în ele energii astrale și terestre care se transmit privitorilor, celor ce se află în fața adevăratelor minuni ale pământului românesc.
Prin percepții extrasenzoriale, ajungem la cunoașterea frumuseții lumii de lângă noi. Cel ce o poate reda în cuvinte trebuie prețuit, căci aduce mai mult romantism, într-o lume prozaică și pragmatică.
Cartea pune accent pe valoarea prietenie în relațiile inter-umane, nu doar în „Scrisoare unui prieten”, ci și în întreaga corespondență dintre cele două scriitoare, eroinele principale, care își trimit una alteia creațiile proprii, informații, idei, sentimente, confesiuni, impresii despre anumite scrieri și din contemplarea naturii cu rol benefic asupra sufletului lor, dar fac și comentarii asupra scrierilor fiecăreia, transmise online. La realizarea acestei cărți a contribuit și scriitoarea Elena Armenescu, membră USR, care mi-a trimis versuri și proză și mi-a dat sugestii cum să realizez dialogul literar dintre noi.
Am introdus și două povestiri istorice, imaginate ca fiind creațiile celor două eroine ce-și trimit scrisori online, deoarece mă pasionează istoria medievală și am redat file de legendă de pe plaiuri buzoiene și vâlcene, pentru a face mai bine cunoscute frumusețile și valorile lor spirituale.
Dar lumea nu este o frumoasă poveste, are și bune și rele. De aceea, am introdus și două povești de viață, chiar dacă redau situații atât de dureroase. Da, viața unora este foarte dificilă și, de multe ori, cauza nefericirii lor sunt anumite persoane. Dureros este faptul că adesea, plătesc cei mai buni dintre noi. Cum să ne apărăm copiii, tinerii de răul altora, încă nu am învățat. Poate doar, prin aceste opere, mai reușim să schimbăm ceva în viața noastră.
Scrisă sub aura iubirii, cartea poate ajunge la inima lectorilor ce vor îndrăgi și mai mult marea și muntele, literatura având rolul de a face să vibreze sufletul la frumusețea deosebită a acestora. Dacă am putut aduce un strop de fericire celor ce citesc aceste pagini, cred că am sădit, din lumina cu care am fost dăruită, lumină în alte suflete iubitoare de Divinitate și de marea creație universală.
Ecaterina Chifu
***
DRAGĂ ELENA
Motto:
Dacă este un spectacol mai măreț decât marea, acesta este cerul; dacă există vreun spectacol mai măreț decât cerul, acesta este interiorul sufletului. (Victor Hugo)
MAREA
Îți scriu de la mare, că mă aflu aici, pe acest tărâm de vis pe care îl iubim amândouă. Iată ce am scris eu despre frumusețea Mării Negre, în cartea „Croazieră pe Mediterana”.
„Fericirea pentru mine începe la mare. Este o fericire care freamătă în fiecare val ce tremură, topindu se în spume albe, dantelate, pe nisipul umed. Albastră uneori, verde peste câteva clipe, Marea Neagră îşi întinde pânza nesfârşită, limpede şi unduitoare între cer şi pământ, un ţărm ce se înalţă cu semeţie în lumina clară a Dobrogei, cu o plajă de nisip fin. Nisipul cu sclipiri de aur şi sidef păstrează paşii noştri, cu urma lor efemeră, amintind de trecătoarea noastră existenţă prin această lume. Câte urme ale celor ce au trăit şi au visat pe ţărmul acestei mari de legendă nu au fost şterse de valuri prin ani?
De ce iubim marea? Poate pentru că aici trăim şi regăsim un vis, un vis al omenirii, unde frumosul atinge perfecţiunea, ca orice lucru creat de divinitate, căci geniul divin coboară peste ape, le face sidefii sau azurii, roşcate sau argintii, verzi ca smaraldul sau aurii, în lumina înserării.
Fericirea vine din miresmele răcoroase, aduse de briza marii sau de parfumul mălinilor şi teilor în floare ce trimit pe faleză aroma lor îmbietoare. Trăim un miracol ca de început de lume, în acest ţinut dobrogean, mângâiat de soare şi repetăm în sinea noastră: «Marea înseamnă fericire». Dinspre orizont, sub cerul senin, se revarsă un munte de apă, în valuri strălucitoare şi noi ascultăm foşnetul lor, zbaterea ritmică, de parcă marea ar avea o imensă inimă ce pulsează viu, din mare iubire pentru noi. În legănarea lor, valurile îşi strigă neliniştea, dragostea pentru pământul străbun. Ele poartă şoaptele îndrăgostiţilor, pentru a spune lumii întregi că dragostea există, mare, frumoasă, simplă, adevărată. În veşnica lor revărsare, valurile năruie castelele de nisip, precum valurile vieţii visele noastre. Departe, vapoare albe dorm în visarea unor ţărmuri însorite, pline de mister. În limpezimea apei, pietrele albe trimit romburi aurii pe suprafaţa mării, ca într un paradis regăsit. Meduzele translucide îşi poartă clopotele lor, corole efemere în ciclul vieţii marine.
Lumina Dobrogei, mai profundă, mai caldă, pură, ca ruptă din rai, ne face să ne simţim mai mult fericirea şi libertatea, căci aici, pe acest litoral românesc, contemplând azurul infinit şi înalt al cerului şi nemărginirea apei, aici, avem un puternic sentiment al libertăţii. Mălinii îşi lasă aromele în valuri, parcă miraţi de frângerea valurilor ce se luptă cu ţărmul. O pacea dulce coboară în sufletele noastre. Ce inutile ne par acum zbaterile fiinţei noastre, faptele trecute! Aici, învăţăm că trecutul trist nu mai are importanţă, că nicio obsesie nu trebuie să ne întunece frumuseţea clipelor.
Lângă mare, uităm să şi gândim, de parcă universul întreg ar gândi pentru noi, integrându ne într un tot unitar. Ne bucurăm că putem să sorbim în noi, acest spectacol sublim al mării, că ne încărcăm de energiile ei, că nu mai avem dorinţe deşarte, că doar clipa prezentă are o rezonanţă ce nimic nu o poate egala. Privim unghiul ascuţit al cârdului lebedelor albe ce zboară aproape de noi, spre un loc miraculos, drag lor şi fulgerarea argintie a păsărilor mării, pe cerul sclipitor. Zmeiele multicolore vibrează în înaltul cerului şi ochii privesc cu nesaţ cascadele albe ale spumei ce se ridică şi coboară pe stânci. Ascultăm cum marea îşi strigă disperarea, ca o mireasă deznădăjduită de pierderea iubitului.
Marea devine prietena tuturor, iar aerul atât de dulce ce îl aduce, când se revarsă pe ţărmuri, ne face să simţim că spectacolul vieţii are alt ritm. Citim bucuria pe chipul copiilor, în jocul lor cu marea. Ce lumină pe chipurile lor! Înţelegem ce fericiţi sunt, când marea se apropie furioasă şi apoi se retrage zgomotoasă, în permanenta ei mişcare, sub vraja duhului apelor. În noi, apare iar sufletul de copil care trăieşte clipa fericită, în această ţară a copilărie veşnice.
Se pare că Domnul, în bunătatea sa, a dat românilor marea, să uite de arşiţa câmpiilor, de zăpuşeala oraşelor, de febra zilnică a unei existenţe pesimiste. Da, Marea este răcoare binefăcătoare şi revigorare, este lumină strălucitoare şi leagăn de visare. Visul fiecăruia de a fi fericit prinde aripi lângă mare. Aici, ne dorim doar fericirea, iubirea. Aici, toate ambiţiile omeneşti parcă se estompează, toţi trăim într o linişte ca de început de lume, o linişte a sufletului ce nu mai vrea zbuciumul anilor de muncă îndârjită, pentru că aici găsim alte valori vieţii. Să trăim, să ne bucurăm, să respirăm, să privim intens totul, iată verbele vieţii noastre de la ţărmul mării.
Pacea din jur aduce pace în inimi şi am dori să rămânem mereu mai liniştiţi, mai fericiţi, mai puri, mai adevăraţi.”
Aici am găsit energia de a scrie, nu doar poezie, ci și proză. Îți trimit acum rândurile scrise seara, la malul mării și aștept să-mi trimiți și tu povestirile promise. Eu mai recitesc volumul tău de poezii dedicate mării și mă încântă fiecare vers. Cum este posibil ca noi două să simțim, să gândim și să scrie versuri ca acesta: „Aș vrea să ajung la marea din mine” în timpuri diferite. Aceasta spune totul despre asemănarea sufletelor noastre.
Iubim aceleași lucruri, ne impresionează frumusețea unor locuri și scriem despre ele, iubim oamenii și am vrea să facem ceva pentru ei, să le aducem fericirea, prin scrisul nostru. Aceasta este misiunea fiecărui scriitor. El poate oglindi realitatea în scrierile sale, dar, dacă pune mult suflet în tot ce scrie, poate sensibiliza cititorii, poate răspândi idei, sentimente, emoții, concepte morale ș.a.
———————————
* (Fragment din cartea „Scrisori de la mare și de la munte”
Ecaterina CHIFU
Râmnicu Sărat
10 martie 2022
