Cu toate că epigramiștii dau dovadă de un spirit analitic profund, de un homor deosebit și de talentul de a-și pune gândurile în versuri, epigrama este un gen literar puţin cunoscut în România. Epigramele sunt pline de haz, ţintesc asupra unor probleme sociale acute și formează un vârf al spiritului și al inteligenţei românești.
Epigrama este:
La lectură: un deliciu!
Aplicată: un supliciu!
După unii: un capriciu!
Pentru mine: e un viciu! (6)
Dar…cine sunt cei care le scriu, cine sunt epigramiștii?
Un alchemist, un vrăjitor,
C-un pic de sare și piper,
Obţine plusul de umor
Din minusul de caracter! (1)
Mulţi epigramiști sunt adevăraţi filozofi, mai atunci când se întreabă ” ce este viaţa?” Răspunsul oferit este:
O combinaţie secretă
Din părţi mai bune și mai rele,
Un scurt răgaz pe o planetă
În zborul omului spre stele.
O epigramă este limitată la o strofă în care un anumit aspect al vieţii este prezentat pe scurt și apoi pus în legătură cu ceva care stârnește hilaritatea. Aspectul respectiv este caracterizat pregnant și imprimat în memoria cititorului prin poanta conţinută de obicei în ultimul vers. Din literatura mondială îmi este cunoscut numai un singur alt exemplu de acest gen de creaţie literara: limericul englez, compus din cinci versuri și având un conţinut educativ și satiric la fel de pronunţat. Problemele conjugale, de exemplu, constituie o sursă permanentă de epigrame de mare calitate:
” – Ești un B O U!! ” Îi spune ea,
Foc de supărată…
“- Şi tu ești… nevasta mea!”
Îi răspunde îndată. (2)
La reproșurile soţiei, soţul îi răspunde:
Când ea-l ceartă adeseori
Că vine acasă mort de beat
Îi spuse, nu prea afectat:
“- C’o moarte…suntem toţi datori!” (3)
Sau alta, dedicată unei vorbăreţe:
Mă incită juna
Demonstrând indată
Ca deși-ncuiată
Clanţa-i merge întruna! (3)
Despre relaţiile din familie s-a scris:
Vine-acas’ ca o furtună
Numai fulgeră și tună.
Dar și soţia îi dă mâncare
Doar în nopţile cu…soare! (8)
Politica însă este domeniul de predilecţie al epigramiștilor. Situaţia actuală din România este comentată după cum urmează:
În lume, democraţia,
E libertate totală.
Doar în România
E hoţie legală. (4)
Sau, mai tare:
Am suferit în communism
Din cauza unui dement.
Astăzi, în democraţie,
Avem sute’n parlament. (4)
Tot în legătură cu parlamentarii:
Își etalează eticheta
În Parlament și-n orice loc.
Cunosc lumea și planeta
Dar pe alegători…de loc! (5)
Despre morala parlamentarilor se poate citi:
“- Am mituit, am înșelat și am furat
Precum și alţi colegi de la Senat.
Şi în contest cu cele arătate
Vă rog să-mi acordaţi…imunitate!” (7)
Tot despre ei:
Pân’s-ajungă la putere
Vorba lor e numai miere.
După ce votarea trece
E…rahat cu apă rece! (7)
Mai vreţi să primiţi un post bine plătit? Aveţi mai jos un sfat potrivit:
Dacă e să pupi în fund,
Nu pupa pe unul scund!
Ci pe unu’nalt, înalt:
Nu te pleci, faci chiar un salt! (1)
Nici presa românească – care ar trebui să fie un motor al orânduirii democratice – nu scapă de privirea aprigă a epigramistului:
Adevărul și minciuna?
Contradicţie expresă!!
Ca să faci din ele una
Ai nevoie deci de…presă! (1)
Egalitatea – și mai ales felul în care este înţeleasă și aplicată – este și ea un subiect satiric de prim rang:
Şi eu fac parte dintre cei normali
Şi pot să pricep la o adică:
În faţa legii suntem toţi egali,
Dar nu și-n faţa celor ce-o aplică! (1)
Egalitatea între colegi este privită cu schepticism:
Prin jocul sorţii, dragul meu,
Avem, ce-i drept, și tu și eu
Aceiaș vârstă. Dar mi-e teamă
Că totuși…nu suntem…de o seamă! (9)
În legătură cu reîntoarcerea românilor la credinţă se spune:
Cred, făr’a fi maliţios
Că tot românu-i credincios.
Când văd în jur atâţia care
Abia așteapt-un…post mai mare! (4)
Despre salariaţii regiilor de stat, care au lefuri foarte mari și nu se pricep să facă mare lucru se spune:
Ignorant cu leafă mare?
Nu-i nici rar, nici de mirare!
Cum se spune românește:
Neștiinţa…se plătește! (1)
În instituţiile de stat birocraţia joacă încă un rol important în activitatea de toate zilele:
Așa precum s-a demonstrat
Confom formulei birocrate
Un cap cu cât e mai patrat
Mai multe circulare scoate.
Capacitatea intelectuală este privită astfel:
Privită-n formă colectivă
Prostia este relativă.
Dar individual văzută
Prostia este absolută!
O schimbare importantă s-a produs și în felul în care suntem petrecuţi pe ultimul drum:
Oricine poate să-nţeleagă
Că soarta nu m-a răsfăţat.
Pârlit am fost o viaţă întreagă…
Iar azi sfârșesc…incinerat!
Viaţa din cadrul Universităţii Politehnica din București a dus la creerea câtorva epigrame de mare calitate. Astfel, un student care participa la examenul de stat în faţa comisiei formate din prof. Buzdugan, prof. Pavelescu și prof. Gâdea, notează despre prof. Pavelescu, care lăsa impresia că se amuză copios:
Curajos mai este omul
Dacă mai și râde
Când se află
Între Buzdgan și Gâde! (1)
Matty Blumenfeld, conferenţiarul de Rezistenţa Materialelor era un bărbat înalt de statură și chel de tot…Fiindcă Blumenfeld însemnă în limba germană “câmp cu flori”, un student și-a pus întrebarea:
Când zăresc a lui chelie
Simt cum mă cuprind fiori:
Doamne, cum o fi’n pustie
Dacă ăsta-i câmp cu flori? (1)
Pe la mijlocul anilor ’70 era la modă înfiinţarea centrelor de cercetare în cadrul institutelor de învăţământ superior: pe lângă catedra de Rezistenţa Materialelor a fost înfiinţat “Centrul Modern de Încercarea Materialelor”, ceea ce a determinat pe un coleg să compună:
Modern? Pâi care-i diferenţa
De stadiul dacic sau roman
Căci și atunci rezistenţa
Se încerca la BUZDUGAN? (1)
Pe vremea când prof. Stoicescu mai preda Termotehnica, începuse discuţia despre examenele luate cu “pile”. Stoicescu susţinea sus și tare că la el “nu ţin pilele” ceea ce a determinat reacția unui coleg după cum urmează:
Chiar vechii perși din forţă greacă
Odată au putut să treacă:
Se spune că’n aceste zile
S-ar fi trecut cu TERMO-PILE! (1)
Unui alt professor de Rezistenţa Materialelor, care tocmai examina o studentă foarte drăguţă i-a fost dedicată următoarea:
Te cucerește dintr-o dată
Cum văd, prin simpla ei prezenţă.
Dovadă, deci, că nici-o dată
Nu va cunoaște REZISTENŢĂ! (1)
Prin anii ‘90 a fost înfiinţată Catedra de Filozofie condusă de prof. Marin Diaconu, ceea ce a justificat întrebarea:
” – Filozofia ta, Mărine…”
I-am zis zâmbind, “…de foame ţine?”
El, chibzuind, răspunse: “- Da…
Sunt foarte mulţi sătui de ea!” (1)
Unii dintre absolvenţii Promoţiei “Mecanicii ‘61” s-au stabilit în străinătate unde au avut mai mult sau mai puţin suces:
Că sunt cu multă carte
Câţi din ţară au plecat
Unii “au ajuns departe”
Alţii doar…s-au depărtat! (1)
Iar acum, la sfârșit, ca să vă treacă amăreala, două picante rău!
Vă e sau nu vă e pe plac,
Dar după gustul sec al meu,
Femeia fără nici-un drac,
Nu are…nici-un Dumnezeu! (1)
La care prietena răspunde:
“- Vai, dragă, ce băiat cuminte
Pare-un bărbat adevărat
Şi se ferește de păcat…!”
“- Înseamnă că nu are minte!” (8)
V-au plăcut? Așa-i că epigramiștii români sunt grozavi?
Epigrame de Corneliu Berbente (1), Nicolae Mihalcea (2), Alex. Hanganu (3), Alex. Truţă (4), Constantin Iurașcu – Tataia (5), Ştefan Cornel Rodean (6), Virgil Petcu (7), Rodica Hanu – Pavel (8), Mircea Ionescu-Quintus (9)
