Scurt istoric al relatiilor diplomatice americano-române până după cel de-al II-lea Război Mondial

0
11
ploesti008

ploesti008Primul document diplomatic

Prima înțelegere diplomatică între România și SUA a fost o convenție privind drepturile, privilegiile și imunitățile consulare ale diplomatilor americani prezenți în țara noastră. Aceasta a fost semnată pe 17 iunie, 1881 la București și-a intrat în vigoare pe 13 iunie, 1883.

Primul consul American la București, un ungur

Arhivele Departamentului de Stat al SUA atestă faptul că primul consul american, delegat în țara noastră  noastra datează din perioada când noi era încă sub dominiația otomană. În 1858, Statele Unite au trimis  în țara noastră primul lor consul, Henry Romertze, în orașul  Galați pentru a asista transporturile navale.

Louis J. Czapkay, maghiar de origine și resident în California, a fost primul diplomat american delegat să reprezinte interesele SUA la București, pe 20 iunie, 1867. Acesta a servit în acestă funcție până în februarie 1869. Succesorul său Benjamin Franklin Peixotto, a fost numit pe 29 iunie, 1870 ca și o îngrijorare a Statelor Unite cu privire la situația evreilor din România. Acestora le era refuzată cetățenia si erau supusi la diferite persecuții. Peixotto era avocat de profesie în orașul californian San Francisco, fiind susținut de către o grupare a oamenilor de afaceri evrei din America, Franța și Anglia. Rolul consulului American a fost nu doar să pledeze în favoarea evreilor din România ci și să pună bazele unor școli și societăți culturale. Mandatul sau a durat din 20, februarie, 1871 până pe 18 iunie, 1976.

SUA recunoaște independența Regatului României

Pe 11 iunie, 1880 Eugene Schuyler(foto) a fost numit agent diplomatic și consul general SUA la București. Acesta și-a prezentat acreditarea pe 14 decembrie, 1880. Pe 21 decembrie, 1880 a fost avansat și promovat la statutul de însărcinat cu afaceri, prezentându-și acreditarea pe 25 ianuarie, 1881. Pe 7 aprilie, 1881 Statele Unite recunoșteau independența României. Reprezentantul official SUA la acea vreme, fiind primit în audiență la regele Carol, căruia i-a făcut cunoscut faptul că America recunoștea regatul românesc. Secretarul de Stat american de la acea vreme, James Blaine, dăduse undă verde acestei recunoașteri și-a trims pe Schuyler la București, după ce în prealabil și celelalte mari puteri ale europei recunoscuseră independența țării noastre. Pe 16 mai, 1881 Schuyler a fost reacreditat în funcție. Schuyler a fost avansat în grad de ministru rezident și consul general pe 7 iulie, 1882, iar pe 8 septembrie același an și-a prezentat acreditarea. Totodată el a fost acreditat și pentru Gracia și Serbia, ulterior mutându-și rezidența la Atena. A fost rechemat din funcție însă pe 7 septembrie, 1884. Din 1885 până la 1905 miniștri americani care răspundeau de România, erau acreditați și pentru Grecia și Serbia. Începând cu 1905 aceștia erau staționați pe teritoriul României dar răspundeau diplomatic și de țările vecine Bulgaria sau Serbia. Diplomații americani de la acea vreme aflați la noi în țară erau John B. Jackson sau John R. Carter. Peter Augustus Jay a fost primul ministru American desemnat pe 18 aprilie, 1921 să serveasca exclusive România. Acesta și-a prezentat acreditarea pe 30 iunie același an, și-a servit în această funcție până pe 9 mai, 1925.

Prima misiune diplomatică românească în SUA

România și-a stabilit prima misiune diplomatică în America pe 15 ianuarie, 1918 când ministru Constantin Angelescu și-a prezentat acreditarea la Washington DC.

România declară război Statelor Unite

Relațiile româno americane s-au deteliorat în 1941 când România alăturându-se Germaniei a declarat război Statelor Unite pe 14 decembrie, 1941. Ambasadorul Franklin Mott Gunther moare în București pe 22 decembrie înainte să poată părăsi țara. SUA au declarat război României șase luni mai tarziu, pe 5 iunie, 1942.

Restabilirea relațiilor diplomatice romno-americane

Relațiile dintre cele două țări au fost restabilite pe 1 octombrie, 1946 când Mihai Ralea și-a prezentat acreditarea la Washington fiind primul ministru român acreditat după cel de-al II-lea Război Mondial. Un an mai târziu pe 25 septembrie, 1947 Rudolph E. Schoenfeld și-a prezentat acreditarea la București. Delegația Americană în țara noastră a fost ridicată la statutul de ambasadă pe 1 iunie, 1964. Însărcinatul interimar cu afaceri al SUA în țara noastră era John P. Shaw. Pe 4 decembrie, 1964 William A. Crawford, aflat în România în funcția de ministru încă din 1962, a fost avansat la gradul de ambasador. Acesta și-a prezentat acreditarea pe 24 decembrie, 1964.

Tot în 1964 delegația românească din Washington DC a fost avansată la statutul de ambasadă, pe 14 august, 1964. Ambasadorul român de la acea vreme era Petre Bălăceanu.

Articolul precedentUmor cu epigramistul Constantin Aronescu
Articolul următorDictatorul şi pretorienii săi
Marian Petruţa
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com