SENSUL EUROPEI

0
6
CORNUTIU-Gavril-2-WB

CORNUTIU-Gavril-2-WBDragi romani,

Se ştie dintotdeauna că „Unde-i unul nu-i putere,/ unde-s doi puterea  creşte”. Necesităţi  politice şi economice au impus asocieri de diverse tipuri.  Este  de ajuns să amintim în Antichitate – Ligă Ateniana, în Evul  Mediu – Ligă  Hanseatică, în modernitatea apropiată – cele două  blocuri militare: NATO şi  Tratatul de la Varşovia etc.

Pe  plan economic de peste o sută de ani siguranţa şi puterea ofensivă,  dar şi  creativă sunt căutate în suprastructuri de tip holding. Fărâmiţarea unităţilor economice din Răsăritul Europei,  după 1989, nu a fost un fenomen natural. Ea a  fost gândită  pentru a putea dezindustrializa cât mai rapid şi mai uşor  respectivele  ţări. Indiferent de care specie ar fi şi din ce unghi i-ai aborda, coloşii rămân coloşi. Ceauşescu înţelesese puterea armei  demografice, care va  surclasa armă economică, militară şi politică.  Doar că o aplicase greşit, cu  consecinţe nedorite. Dacă doriţi argumentarea armei demografice priviţi în  apropiere, la Kosovo. Dacă doriţi ceva mai mult, analizaţi trecutul, prezentul şi viitorul Chinei şi Indiei. Micii tigri trebuie să se plece mârâind în faţă  elefanţilor, oricât de turbaţi ar fi tigrişorii. Un Vietnam umilind America nu este un exemplu de contraargument. Acolo americanii au ales cea mai proastă soluţie de a se impune. Aşadar, asocierea într-o entitate mai mare este totdeauna benefică, dacă… dacă există principii care dau caracter sistemic noii entităţi, dacă există principii de corectitudine între asociaţi, deci satisfacţie egală şi comună şi dacă aceste principii  funcţionează.

Europa le-a înţeles pe toate acestea după  dezastrul celui de-Al Doilea Război  Mondial. Procesul asocierii în vederea unificării a evoluat lent, deoarece mentalul colectiv al popoarelor nu era pregătit pentru o asemenea transformare, iar de atunci s-au schimbat generaţiile. Criză financiară a dovedit că organizarea Uniunii Europene are multe şi periculoase slăbiciuni, că ea nu a  fost analizată, încă, precum o structură sistemica.  Ceea ce s-a întâmplat, însă,  recent, cu alegerea vicepreşedintelui Parlamentului European denotă lucruri cu  mult mai grave. Adică  numărul de voturi numărate a fost mai mare decât numărul celor care au votat, iar dintre votanţi mulţi dintre cei care au vrut  să voteze  contra s-au trezit că nu pot vota, sistemul electronic se stricase doar la ei. Nu are absolut nicio importantă dacă  numărul de voturi false, în plus sau în minus, nu ar fi relevant  pentru scorul final. Este vorba despre o extraordinar de gravă  încălcare a principiilor votului democratic. Putea să fie şi un singur vot falsificat, prin negare, sau scos din burtă, încălcarea  principialităţii ar fi fost la fel de gravă. Cu această, credibilitatea acestei instituţii este nulă. Aceste lucruri au fost văzute de toţi europenii. Nimeni nu va mai avea încredere în aşa-zisul vot democrat al structurilor Europei. Este deja clar că  jocurile  se fac în culisele diavolului şi că lozincile sunt pentru fraieri. Virusul neîncrederii va schimbă, în timp, atitudinea europenilor faţă de  structurile Europene, va concretiza suspiciunea şi  toate frustrările inerente, care erau până acum asumate în mod automat, că de neocolit, se vor gonfla şi vor trece din universul  raţional în cel afectiv. Dacă Europa nu va reveni asupra  penibilului episod şi nu va rezolvă în mod transparent acest gen de lucruri, viitorul său, care nu trebuie să se măsoare în ani sau în decenii, este pus deja  sub semnul întrebării. Dacă în loc de principii la bază Europei sunt puse glasul dulăilor între căţei şi târguială pe tejgheaua soioasă (a lobiurilor), atunci  popoarele europene vor deveni incompatibile între ele.

Ar  fi mare păcat şi s-ar pierde o mare şansă. Iar dacă imaturii de americani nu sunt conştienţi că însuşi viitorul lor depinde de o Europa mare, atunci nu au decât să se apuce de pe acum  să înveţe  chinezeşte.