Dacă prin „servicii secrete” vom continua să înțelegem acele structuri absconse pentru cei mulți, al căror obiect de activitate constă atât în colectarea informațiilor despre planurile sau intențiile dușmănoase ale unor entități (stat, armată, organizație, persoană) la adresa propriului stat, popor și conducător, cât și dejucarea acestor tainice pregătiri și manevre prin răspândirea de știri distorsionate în mod intenționat și inteligent (desigur, întru derutarea adversarului), atunci da, din totdeauna au existat în istorie astfel de organisme, la dispoziția cârmuitorilor politici și a marilor comandanți de oști, atribuțiile acestora depășindu-le în timp și spațiu pe cele ale gărzilor. De pildă, ne înștiințează profesorul D. Tudor în opusculul „Hannibal” (Editura Științifică, București, 1966), marele general cartaginez „dispunea de un excelent serviciu de informații, care-l preceda la mari depărtări în timpul campaniilor militare”.
Lesne de priceput că, poate nu la același nivel, românii își aveau serviciul lor de informații și că, taman ca-n zilele noastre, pretorienii îi mătrășeau pe împărații degenerați (alde Caligula sau Nero) cu acordul acestuia. Altminteri, adică dacă respectivul serviciu era împotrivă, l-ar fi informat din timp pe împărat, iar acesta n-ar fi ezitat să-i execute pe capii complotului, ba chiar să schimbe întreaga gardă pretoriană.
Evul Mediu, caracterizat prin mulțimea uneltirilor, reglărilor de conturi (în principal cu pumnalul și otrava) și a societăților secrete (Ordinul Templierilor, Ordinul cavalerilor de Malta/ioaniți, Ordinul iezuiților, Francmasoneria/Masoneria ș.a.m.d.), în chip firesc a dus la dezvoltarea serviciilor secrete ale țărilor și provinciilor cu aspirații autonomiste, dar care n-au reușit întotdeauna să pareze loviturile și asasinatele puse la cale de atotputernicii la vedere sau din umbră ai acelor tenebroase timpuri. Dovadă, pe teritoriile provinciilor românești medievale (și nu numai), sunt nenumăratele trădări ale grupurilor/partidelor boierești, precum și mulțimea domnitorilor pilduitori, care au pierit în acerbele lupte pentru dobândirea și păstrarea puterii supreme, implicit pentru înfăptuirea unor înalte scopuri istorice: Vlad Țepeș, Radu de la Afumați, Petru Rareș, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și mulți alții.
Vremurile moderne au perfecționat serviciile secrete, inclusiv prin apariția departamentelor de contrainformații/contraspionaj și de informații externe, chiar la nivel de ambasade, toate aceste structuri și încrengături (CIA la americani, MI6 la britanici, Mossad la israelieni, BND la germani, DGSE la francezi, MSS la chinezi, RAW la indieni, ISI la pakistanezi, SIE la români, FSB la ruși, care continuă fioroasa tradiție a Ohranei țariste și – mai ales – a KGB-ului sovietic), toate aceste structuri, deci, având un rol decisiv fie prin stabilirea unor aparente relații democratice în cadrul alianțelor și/sau blocurilor economico-militare, gen Uniune Europeană (UE) și NATO (de fapt, relațiile sunt de dictat din partea celor puternici și de subordonare fără crâcnire din partea celor slabi), fie prin premeditata înveninare a relațiilor dintre anumite state, îndeosbi prin corupție și lichidarea adversarilor incomozi, până la destabilizarea politică și fragilizarea economică a rebelilor, ba chiar până la declanșarea conflictelor militare.
Că, de, producătorii de armament din țările dezvoltate (Statele Unite, Europa occidentală), împreună cu sforarii marilor trusturi farmaceutice de pe aceleași meleaguri, taie și spânzură pe întreaga planetă, motiv pentru care, de la încheierea celui de-al doilea război mondial (pe care tot unii ca ăștia l-au declanșat), n-a existat măcar o zi fără vreun conflict militar undeva în lume…
Revenind la serviciile noastre secrete în epoca modernă, trebuie precizat jenantul fapt că, direct sau indirect (a se citi „prin neparticipare efectivă, dar cu trădătorul lor acord”), li s-a făcut felul la trei cârmuitori, care – culmea! – s-au ocupat îndeaproape și cu generozitate de înzestrarea și propășirea acestora: Alexandru Ioan Cuza, mareșalul Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu. Ultimul, cel, puțin, a supraviețuit cu chiu cu vai după descalificanta trădare în anii ’70 a generalului Ion Mihai Pacepa, adjunctul șefului Departamentului de Informații Externe (DIE) de-atunci, dar va fi detronat și împușcat după esențiala trădare din decembrie 1989 a lui Iulian Vlad (ipochimenul și-a recunoscut fapta), cel din urmă șef al criminalului jeg numit Securitate.
Astfel stând lucrurile cu trădările (un subiect care merită aprofundat) și cu nedemnele servicii secrete de la noi, ce să ne mai mire că cele peste trei decenii de postdecembrism, perioada de ruină a țării (toate minele închise, mii de întreprinderi dezafectate și vândute la preț de fier vechi, întreaga flotă maritimă și fluvială mătrășită, pădurile măcelărite, terenul arabil înstrăinat, cercetarea făcută praf, sănătatea și educația așijderea, milioane de români expatriați), însă extrem de benefică pentru ciocoii „descurcăreți” (politruci ticăloșiți, magistrați nevrednici, polițiști ultracorupți, generali de râsul curcilor) și pentru rețelele mafiote (partide, clanuri, dinastii, instituții, asociații, consilii, uniuni), ce să ne mire, deci, că necușerul general sereist Florian Coldea a furat și păpat imense sume de bani, ba chiar a demarat și derulat abjecte jocuri politice, care au dus până departe în lume duhoarea trădărilor lui de neam și țară, acea țară căreia i-a jurat credință, care l-a plătit regește pe vremea când era tartorul SRI-ului și care continuă să-i dea o nemeritată pensie de general cu patru stele!?…
Primind undă verde de la sforarii internaționali, îndeosebi de la atotputernicele servicii anglo-americane, degeaba se mai fac acuma niscaiva valuri în presă despre oribilele potlogării și combinații ale fostului mare mahăr. De altminteri, la fel ca prostia și necinstea, trădarea este văzută și tratată ca o virtute de haramurile postdecembriste cu puteri decizionale și de stăpânii lor. Tocmai de aceea, majoritatea europarlamentarilor români (avem 33 de aflători în treabă) trădează pe rupte interesele României, fără ca vreodată alde ăștia să fi fost sancționați pentru această gravă abatere. Dimpotrivă, la alegerile dubioase din 9 iunie, mulți dintre acești găunoși păgubitori s-au aflat pe locuri eligibile, așa că – pentru încă cinci ani – au fost retrimiși în făcătura europeană de inconștientul vot al românilor, mințiți și furați cu legea-n mână.
—————————–
George PETROVAI
Sighetu Marmației,
30 iunie 2024
