Pe când mergeam la servici, într-o dimineaţă geroasa de ianuarie, am observat că decoraţiile de Crăciun dispăruseră de pe casa vecinilor mei – casă veşnic împodobită la modă cu sărbătorile de sezon. În loc de Moşi Crăciuni şi oameni de zăpadă, geamurile casei, pridvorul şi curtea erau pline de …Eroşi durdulii ce se lăfăiau într-o puzderie de inimi roşii. La câteva zile după schimbarea din curtea vecinilor mei, toate vitrinele magazinelor s-au transformat în expoziţii de Cupidoni, inimioare, muţunaşi roz, ciocolăţi în staniol roşu şi felicitări cu mesaje special alcătuite pentru Ziua Îndrăgostiţilor. Pâna şi în McDonalds’-ul din Chinatown erau semnele evidente ale lui St. Valetine, alături de dragoneii aurii şi decoraţiile care tocmai marcaseră Anul Nou chinezesc. La fel ca blugii, CocaCola, MTV-ul şi Hamburgerul, America exportă acum şi sărbătorile ei, printre care, desigur, la loc de cinste, este Ziua Sfântului Valentin. O fi bună globalizarea, dar dacă continuă în felul acesta, o să ajungem să sărbătorim, din România până în Japonia, Martin Luther King Day în ianuarie şi Thanksgiving Day (Ziua Recunoştiinţei) în noiembrie. Mai nou şi în România magazinele şi revistele mustesc de marfă destinată Ziuei Îndrăgostiţilor, iar canalele de televiziune se întrec în realizarea de emisiuni concurs pentru amorezi. Staţiunea Buşteni va fi gazda evenimentului “Valentine Day pe pârtie” şi una din activităţi va oferi îndrăgostiţilor o plimbare cu snowmobilul pe “traseul dragostei”. De ce suntem toţi aşa de gata de a îmbrăţişa tot ceea ce vine din America? De ce nu putem să ne uităm şi în cultura noastră, să vedem poate găsim ceva mai bun şi mai interesant decât ceea ce exportă Hollywoodul? Dacă scormonim puţin în tradiţiile încă existente la noi la sat, vom găsi un Sfânt Valentin curat românesc! Sfântul Valentin nu este doar o invenţie vestică, mediatizată cu intensitate de americani. Ne-am aruncat, ca toata lumea să îl sărbătorim pe 14 februarie pe Sfântul Valentin, aşa cum am văzut la televizor că se face în America. Dacă am aştepta încă 10 zile, îl putem sărbători pe 24 februarie pe Sfântul Valentin al nostru: Dragobetele. Numele de Dragobete vine de la “beat de dragoste”. Dragobetele este la români o făptură mitică asemănătoare cu Eros, sau Cupidon. Ca în multe dintre tradiţiile româneşti, şi această sărbătoare este strâns legată de ceea ce se întâmplă în natură. Se credea că de Dragobete păsările încep să-şi facă cuib nou şi se pregătesc pentru împerechere. Oamenii spun că păsările care nu s-au împerecheat de Dragobete nu vor mai avea pui până la anul viitor. Dragobetele, personificare magică a iubirii, este însoţit de zâne numite Dragostele, care îl pândesc pe om în cele mai neaşteptate momente ale vieţii, făcându-l să se îndrăgostească. În această zi, îndrăgostiţii îşi jură a nu se minţi unul pe altul. La sate, grupuri de tineri şi tinere “făceau Dragobetele”, adică mergeau în cete la padure, culegeau ghiocei şi îşi furau sărutări, veselindu-se şi culegând ghiocei. Aceasta este o modalitate de a participa direct la ritmurile de fertilitate ale naturii. Se spune că fata şi băiatul care ies împreună în această zi şi nu se sărută, nu se vor mai iubi în acel an. Aşa că, îndrăgostiţilor, sărutaţi-vă iubitul şi de 24 februarie, şi recunoaşteţi-l astfel şi pe Sfântul Valentin românesc.
