Occident ajuns pe o dublă Golgota, una a morţii economice, Wirtschafttod, cealaltă a morţii virusale, Coronatod, sau Covidtod!
Sapiens, prin dezvoltarea extrem de complexă, atât BIOLOGICĂ (suntem evoluţie din natură, dar de o formă şi structură anatomio-fiziologică cu totul aparte!), cât şi ONTOLOGICĂ (suntem evoluţie din cultură, dar de o formă de exprimare abstractă cu totul aparte!), nu poate supravieţui unilateral (adică Biologic fără Ontologic, sau Ontologic fără Biologic!) Deci, în Sapiens nu există Biologic fără Ontologic şi nici Ontologic fără Biologic! (După cum în lumea ideilor nu există Libertate fără Adevăr şi Adevăr fără Libertate, Libertatea – Freedom – Freiheit, fiind astfel o măsură, un etalon, o relaţie, o echivalenţă a adevărurilor dobândite şi cucerite!)
Ce-i de făcut? What’s to be done? Was ist zu machen? Sto Delati? Răspunsul vine în însăşi extrema dificultate de autoizolare a umanului dezvoltat social şi industrial din ultimii 5.000 de ani de civilizaţii şi imperii, de oraşe, de polis şi de Metropolis, care este grav neadaptabil la carantine prelungite implicând populaţii de milioane de potenţiali infectabili, care este greu de convins la dezinfecţii în masă, implicând regiuni cu zeci de
milioane de locuitori, căruia îi este greu de impus igienizări de proporţii naţionale, continentale şi transcontinentale, şi evident de neconceput ca economic (fundamentalitate ontologică a umanului), se poate colapsa sau chiar sucomba prin prezenta molimă!
Occidentul este cel mai lovit sub toate aspectele, atât în cifre virusale de coşmar astronomic (peste 2 milioane din cei 3 milioane de infectaţi sunt occidentali, iar din cele 210.000 de decese mondiale, peste 150.000 sunt occidentali), cât şi în cifre de pierderi economic-financiare, toate de proporţii apocaliptice!
Occidentul s-a dovedit cel mai vulnerabil şi mai fragil în faţa acestui Pathologion şi Pandemion de proporţii planetare, plătind extrem de scump utopismelor sale nesfârşite (nu avem nevoie de frontiere, de control şi legalitate, toată lumea are numai drepturi şi nici o obligaţie, elogiul inimaginabil al nemuncii şi imoralităţii, politizarea excesivă a societăţilor occidentale prin subcultură şi neînvăţătură, falsificarea realităţilor biologice şi ontologice din uman, urmând modele de dobitocism generalizat, tragic înscrise în legi, constituţii, tratate, respingerea brutală la toate nivelele a oricărei forme de prezentări a unui nucleu de medicină teoretică, extrema aroganţă şi ignoranţă a aşa-zişilor specialişti şi experţi, instituţionalizarea dictatorială, quasi-imposibil de clătinat prin reclamaţii, memorii sau chiar plângeri juridice!) Iar lista exemplelor tragice ale acestui occident nenorocit este mult mai lungă! În plus, suntem intraţi într-o temporo-tehnologizare axială a umanităţii în care individul, comunitatea, naţiunea, s-au artificializat, s-au domnit în proporţii uriaşe, prin radio şi televizor, prin auto, prin telefon şi smartphone, prin fax şi email, prin internetul cel de toate formele şi de toate zilele, prin masiva orăşenizare, prin cityzare, toate glorificate, toate deificate şi zeificate, uitând de natură, de mişcare, uitând de munca în natură, uitând de munca în mişcare!
Avem, pe acest fond de modernizare, un sistem imunitar general slăbit? Desigur! Totul este artificializat şi hibridizat şi genetizat, şi fructe şi legume, şi carne şi lapte şi pâine şi dulciuri şi cartofi şi roşii şi mere şi pere! Triada industrializare – artificializare – hibridizare aduce profit, are randament, este plătită de piaţa marelui şi micului business, evident, toate acestea, cu costurile umanului artificializat şi el, a umanului virtualizat deasemenea, a umanului extrem de fragil şi vulnerabil în sistemele sale imunitare (Immunity system – Immunabwehr!)
Ca de obicei, o nenorocire nu vine niciodată singură! Ca de obicei, criza este prezentă, şi niciodată singulara! Ca de obicei, boala, patologia, suferinţa, vin, şi niciodată, nu vin singure! Facem parte dintr-un destin planetar în care legile echilibrului biologic nu le facem noi!
P.S. 1
Să mulţumim cerului (Gott sei dank!), că cel puţin în România, cifrele de infectare şi decese virale, se menţin foarte scăzute în comparaţie cu horificul West! Indiferent de inerentele controverse, măsurile de restricţie (Stay-at-home / Lockdown / Ausgangsperre / Abriegelung 2 m Abstand), trebuie urmate întru binele general şi accelerarea ieşirii din molima COVID-19, rebotezată de mine în cărţile de pe Amazon KDP şi Google Play Book prin SAPIENTOCOVID- 2020!
P.S. 2
Referitor la acest atât de controversat Facemask (Mund – Nase – Schutz), ca purtare obligatorie în masă, adaug că el trebuie purtat o singură zi, cel mult 2 ore, că trebuie depozitat (Discarded- Entsorgung), ca material infectat sau cu potenţial infectabil, fiind extrem de riscant să îl refolosim după spălare sau casnica sterilizare! Nu avem garanţia ştiinţifică, că întreg biotopul microbiano – virusal reţinut de Facemask, fie el saprofit sau pathologen, este distrus în întregime!
P.S. 3
Înţeleg că acest mod ştiinţific de protecţie este foarte scump şi NEECONOMIC pentru fiecare din noi, dar în unităţile medicale, masca şi mănuşile de protecţie (Handshoes), trebuie schimbate după fiecare pacient consultat sau tratat! Sigur, nu putem transforma peste noapte populaţii de comportament relativ liberale în forme de constrângeri şi rigurozitate medical-sanitară, dar adevărul ştiinţific (medical, în cazul de faţă), trebuie cunoscut şi pe cât posibil urmat!
——————————
Dr. Augustin OSTACE
Deutschland, Köln Nord
la 30 Aprilie 2020