Şi au fost Sfântele Sărbători de iarnă

Subiectul te­matic ar trebui să se intituleze “Colin­dele la Românii ame­ricani!”, dar cum, în învăl­mă­şea­la de program pe care am avut-o, nu am reuşit să cuprindem toate grupările române din Colora­do, ne-am gân­dit că este mai potrivit un punct de vedere personal, cu unele punctări foto­grafice ale celor care s-au lasat, mai mult sau mai puţin, foto­grafiaţi, cu sau fără voia lor. O dată la Biserica Sfântul Ioan Românul, altă dată la Biserica Ortodoxă Americană Holly Trans­figuration, şi am mai ajuns şi prin Boulder pe la Serata de Iarnă, oferită sub îngrijirea neobositei Ileana Barbu. Şi ne-am fi dus cu mult drag şi la alte biserici şi lăcaşuri de cultură românească, de la care aşteptam invitaţia şi direcţiile de mers!
Dar, înainte de orice, am fost cu Colindul! Colindătorii bi­sericii Sf. Ioan, debutanţi, au mers nu peste tot pe unde ar fi trebuit şi ar fi vrut, şi cu această ocazie îşi cer scuze. Din motive logistice, colindătorii, în covârşitoare majoritate din Denver şi împrejurimi, au hotărât, chiar spre surpriza lor, în unanimitate, să-şi limiteze traseul de colindat la capitala statului Colorado şi suburbiile sudice. Se vede clar ca lumina zilei că la 1.500 de metri altitudine, vorba românească “Nu-i pen’ cin’ se potriveşte, ci pen’ cin’ se nimereşte!” rămâne valabilă chiar şi aici, peste mări şi ţări, departe de Porţile bizantine, atât de mult citate, nu întotdeauna, în termeni elogioşi. Colindătorii veterani ai bisericilor baptiste şi penticostale ne-au oferit surpriza placută de a se reuni într-un singur grup, mi­nunat şi foarte talentat.
Prin grija inimoşilor membri ai comunităţii române şi, spre bucuria şi onoarea noastră, nu numai a lor, s-a mâncat şi s-a băut, activităţi de altfel absolut obligatorii în cultura noastră de mai bine de două mii de ani. Nu există o statistică anume, dar ştim cu certitudine că s-au dat piftii, salate de toate felurile, sarmale şi cărnuri cu şi fără cârnaţi, şi cozonaci şi vinuri şi alte băuturi alese. Parcă se băteau turcii la gura noastră (N.R.: Persoanele de origine turcă din comunitate se exclud din expresia de mai sus)! Vă mulţumim tuturor celor care prin grija şi osârda voastră aţi făcut posibil acest festin! Şi mai dorim să mulţumim celor care, prin munca lor, menţin vii tradiţiile şi obiceiurile bătrâneşti în sufletele noastre, dar mai ales în sufletele copiilor noştri şi ale copiilor copiilor noştri!
Ne-am bucurat cu Moş Crăciun şi cu bradul cel plin de daruri şi globuri sclipitoare, cu ansamblul Hora Românescă, cu doamna Ştefanie Buţzura care ne-a delectat cu vocea domniei sale, şi cu noi toţi cei ce am participat, într-un fel sau altul, la momentele de coeziune spirituală de care ne-am bucurat împreună.
În mod deosebit, suntem profund îndatoraţi celor ce au organizat la biserica “The Holly Transfiguration” din Denver, un prânz de mulţumire pentru familiile celor care au înfiat copii din România. Un astfel de gând frumos este dincolo de o orientare religioasă sau opinie politică şi ar trebui să fie pe buzele şi în inima oricărui român. Sperăm ca în anii care vor veni, această nobilă idee să se perpetueze în spiritul generozităţii tradiţionale româneşti.
Să ne trăieşti Comunitate Română, să înfloreşti şi să prosperi,
Ca un măr, ca un păr,/ Tare ca piatra, iute ca săgeata,/
Tare ca fierul, iute ca oţelul!/
La Anul şi La Mulţi Ani!