Francezii au un macrou ca președinte. Prin vot negativ pentru ce numesc unii extremism. Cu toate că nu văd Franța sub o dictatură. Mai degrabă sub o bulibășeală plină de complexe față de Germania – locomotiva, dintotdeauna detestată de ei, a Europei. Susținut ca Iliescu, de toată presa noastră. Inclusiv de astrologii cooptați la posturile tv care-i acceptă, ce susțineau că tinerelul spălăcit, dar cu gură cam mare și nas și mai mare, tipic franțuzesc, ar avea mai multe șanse datorită activității solare…masculină. Chiar și Petre Roman l-a susținut, cu toate că n-are habar cu ce se mănâncă macroul. S-a implicat în datul cu presupuneri și inutilul care ar putea să stea cuminte, cum a stat timp de două mandate la Washington, Barack Obama. Care n-o voia pe LE PEN. De ce? Că seamănă prea mult cu…TRUMP. Căderea hilară din competiție a doamnei HILLARY a demonstrat nu antifeminism, ci detectarea unei mai slabe prestații. În fața unei personalități reale, care e Trump. În țările slab dezvoltate sunt promovate femeile, pentru ca vina să cadă pe ele, dacă treburile nu merg bine. Alegerea macroului s-a vrut și o replică dată de grăsuțul dar palidul Hollande unchiului Sam. Un tânăr la cârmă, nu un senior, ca în SUA. Cu toate că tinerii politruci în general nu fac două parale. De fapt, absența personalităților este o realitate în politica Europei. Angela MERKEL e o excepție, cu toate că a permis emigrarea afro-asiatică, pentru a înmulți chipurile populația și a-i metisa pe germani. Dar Germania nu a pierdut cu asta nimic din spiritul ei de LIDER. Ar fi fost chiar interesant ca doamna LE PEN să se alăture doamnei Merkel, cel puțin ca un caz unic în istorie, două țări mari la cheremul a două femei TARI. Nimeni nu se îndoiește că Marine Le Pen este o personalitate, cum n-a fost Hollande, cum nu e Macron. Dar este efectul voturilor maghrebienilor, care nu prea o doresc și ar continua să se joace cu nervii albilor francezi imperiali. Cine crede că Marine Le Pen este împotriva Europei greșește. Astea sunt niște bârfe enorme. Franța nu poate fi împotriva ei însăși, ca fondatoare a UE. Și este singura, pentru moment, care ar da un impuls conștiinței de sine a francezului, așa cum face Trump peste ocean. Legături cu Moscova? Va avea și macroul cel tânăr, dacă ajunge pe tronul hexagonului. Nu se poate face abstracție de Kremlin. Mai ales că francezii au fost de partea rușilor, stimulând panslavismul și primul război mondial. Franța, în absența multor calități, poate că ar dori să se impună cu cel mai tânăr președinte, cu ochi albaștri și nas coroiat. Asta nu e prea mult. Oportuniști postliceali se găsesc peste tot. Asta nu înseamnă reînnoire. Cu doamna Le Pen viața ar fi fost mai interesantă și contracararea acțiunilor teroriste mai eficientă decât cu un împăciuitorist, pe urmele lui Hollande. Le Pen este din familia unei Margaret Thacher, doamna de Fier, câștigătoare în războiul Malvinelor. Cu Macron Franța nu se îmbogățește decât cu un poster viu colorat. Dacă Europa de asta are nevoie, într-o lume agresivă, atunci e pierzanie curată. Mai bine să pună francezii să le guverneze țara o grupă de la grădiniță. Allons enfants…Unii observatori l-au acuzat că a jucat un joc dublu atunci când a părăsit Guvernul socialist, anul trecut, fără să-i spună lui Hollande care sunt de fapt intenţiile sale. El şi-a lansat candidatura la preşedinţie în noiembrie, înainte ca nepopularul şef al statului să spună dacă va candida sau nu al doilea mandat.
Intrarea lui Macron în campania prezidenţială este considerată unul dintre principalii factori din spatele deciziei lui Hollande de a nu candida pentru al doilea mandat.
Macron e acuzat şi că ar avea o relaţie homosexuală cu jurnalistul Mathieu Gallet de la Radio France, o poveste care circulă deja de câţiva ani în societatea franceză. El a negat însă relația. Și dacă el neagă, lumea trebuie să creadă?
Brigitte este cu 25 de ani mai mare decât Emmanuel, dar multă lume spune că între ei nu este dragoste adevărată. Păi ce, lasă că și între Trump și soția lui sunt cam tot atâția ani diferență. Dar e cu totul altfel când doamna e mai în vârstă, putându-i fi mamă „soțului”. Vechea decadență franceză se afirmă din nou, arătând lumii aspecte, vorba lui macrou, „unice”. Noi dorim o Franță unică, dar nu neapărat prin asemenea înclinații oedipiene. Textele tot ea i le scrie, fiindu-i pe mai departe profesoară și precis mai inteligentă, făcând parte dintr-o generație mi cultă și mai serioasă decât cele de azi. În tot răul și-un bine…
