Nimeni nu poate uita sângele din care s-a născut şi patria, care, bună sau rea, l-a adăpostit. Dacă am plecat din Transilvania în 1997, asta nu înseamnă că am uitat-o. Dacă i-am lăsat pe părinţii mei în urmă, plângând, asta nu înseamnă că nu îi mai iubesc. Fiecare sfârşit are un nou început, şi aşa a fost şi în cazul meu. După 13 ani de America, iată că mă întorc în acelaşi loc de baştină prin intermediul cărţii care îmi este publicată pe piaţa americană, Out of the Transylvania Night.
Acelaşi tărâm fascinant plin de cultură, de artă, muzică şi dragoste, a fost punctul de început al cărţii. Ideea de a scrie s-a născut dintr-o durere adâncă pricinuită de vestea bolii mamei mele, o boală incurabilă, care s-a dovedit după o luptă de nouă luni, învingătoare. Mintea a început să aducă amintirile copilăriei şi adolescenţei mele în Sibiu, într-o societate comunistă, aspră şi crudă, dar caldă şi binevoitoare datorită familiei în care am crescut. Aceleaşi cotloane, ascunzişuri, şi foişoare în care mă jucam de ascunselea, acelaşi rău, Cibin, pe care patinam iarna, şi acelaşi spital Numărul 3 în care îmi pierdeam paşii, au început să îmi inunde fundalul minţii. Groaza de a nu termina proiectul, şi mai mult decât atât, de a nu găsi o casă de publicaţie în cele şase luni pe care le m-ai aveam la dispoziţie, criză nebună de timp, şi poate şi fuga de realitate, mi-a adus muza în fiecare noapte. Dimineţile şi serile mi le-am petrecut la şcoală, predând, şi între ele, câte cele două ore libere au fost folosite la maxim. Nopţile erau de multe ori albe, şi răsăritul bătea la geam mai devreme decât vroiam. Pagină cu pagină, una peste alta, s-au aşezat 384 de coli albe scrijelite cu amintile unei vieţi care deşi nu lungă, şi încă în curs de desfăşurare, am avut impresia că va avea ceva de spus. Viaţa mea şi a familiei mele, privită printr-o prismă subiectivă, emoţional încărcată şi de durere încercată, s-a aşternut ca şi ninsoarea într-o primă zi de decembrie.
Fiecare dintre noi a privit viaţa în România în diferite oglinzi, unele mai luminoase, altele mai întunecate, unele mai roz, altele mai negre. Nu cred că contează atât de mult ceea ce a fost ci faptul că îţi mai aduci aminte de el, de acel trecut. În cazul meu trecutul era tot ce mai aveam. Mama mea se stingea de pe o zi pe alta, şi cancerul încă o dată, pentru a câta oară pe această planetă, devenea învingător. Vorbele îmi erau numărate şi orele infime.
Dacă cartea Out of the Transylvania Night începe să îşi desfăşoare şirul poveştii în luna decembrie, în aceeaşi lună, luna sărbătorilor de iarnă şi venirea anului nou, am pierdut-o pe Rica, sufletul vieţii mele. Acel nou an, 2009, a început cu o înmormântare. Viaţa mea luase şi ea sfârşit. Nimic nu mai avea rost! Fără ea, mama mea, prietena mea cea mai bună, totul părea deşarte. În tot acel haos sentimental, un singur lucru mă mai ţinea în viaţă cartea. Trebuia să o termin pentru ea, pentru mine, pentru familia şi locul meu de naştere.
Pe ultima rază de viaţă, i-am împărtăşit mamei că am semnat un contract pentru cartea ei. Numai pentru ea! Ce mici sunt premiile vieţii comparativ cu pierderile! Mama mea a plecat şi cartea s-a născut!
