A.B.: Una dintre cărţile Dvs. este o sinteză asupra domniei lui Cuza Vodă, bazată pe monografia scrisă de istoricul A.D.XENOPOL. Ce va determinat să realizaţi această sinteză după ce personalitatea lui Alexandru Ion Cuza – omul care a realizat Unirea Principatelor, era deja cunoscută de către toţi istoricii şi toţi românii interesaţi în istoria ţării şi în diversele aspecte ale Unirii Principatelor Române?
MV-M :Sinteza aceasta am scris-o după ediţia din 1903. (1000 de pagini). De atunci nu s-a mai reeditat în facsimil. Asociaţiei de care aparţin i se spune (Alexandru Ioan Cuza) şi am scris-o pentru aniversarea împlinirii a 15 ani de la naşterea asociaţiei noastre, precum şi 150 de ani de la înfiinţarea diplomaţiei militare.
Din păcate nu toţi istoricii sau românii ştiu de numele domnitorului ALEXANDRU IOAN I. Ei ştiu de ALEXANDRU IOAN CUZA. Ori, numele de Alexandru Ioan I, era numele de domnitor şi nu Alexandru Ioan Cuza, cel care îi era numele său de colonel, nu de domnitor. În mod intenţionat, a rămas în istorie cu numele său de colonel, nu de domnitor. Dacă se citeşte mai mult despre masonerie, se poate afla şi adevărul obiectiv, nu cel subiectiv, asupra istoriei românilor. Oare, de ce regilor din familia Hohenzolern (familie masonică) nu li se spune (în istorie) Carol de Hohenzolern, Ferdinand de Hohenzolern, Mihai de Hohenzolern, ci Carol I, Ferdinand I, Mihai I – adică pe numele lor de regi, nu pe numele lor de persoane civile, nume avut înainte de a fi regi. Primul nostru rege al României a fost Alexandru Ioan I, apoi Carol I şi ceilalţi. (I s-a zis “domnitor” pentru că aşa era tradiţia la români şi nu i s-a zis rege).
A.B.:Care este.opinia Dvs. despre A.I. Cuza ca om şi conducător al ţării?
MV-M : Cel mai cinstit rege, un adevărat român, care şi-a iubit patria şi pe români, a fost Alexandru Ioan I. Citeam undeva că familia este importantă, ceilalţi sunt străini. Alexandru Ioan I aparţinea Familiei Românilor, ceilalţi au fost străini. În istorie rămân oamenii cu meritele lor, cu ceea ce au realizat în viaţă, nu cu aspectele lor din viaţa personală, intimă. Acestea sunt, pur şi simplu, bârfe. Spre exemplu, Ştefan cel Mare ne-a rămas în istorie ca mare domnitor român, nu cu viaţa sa particulară; Românii au fost, şi sunt ospitalieri şi mai ales îi iubesc pe străini. Toate etniile au găsit în România un cămin, o adevărată oază, unde au putut desfgăşura activităţi şi profesii, au prosperat din toate punctele de vedere, au avut toate libertăţile acordate românilor. Astăzi sunt parlamentari, miniştri, directori generali, învaţă în limba lor proprie, au şcolile lor naţionale, sunt avocaţi, judecători, ingineri, medici, istorici, academicieni. Însuşi Shimon Peres, Preşedintele Israelului, în august 2010, în declaraţia oficială, cu ocazia vizitei sale în România, a spus: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici, 400 000 de evrei, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu şi-au uitat iubirea pentru România, şi-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulţumesc poporului român şi să îi spun că aceasta este o prietenie care nu se va termina şi care va continua multă vreme în viitor, nu doar în istorie. Mă simt aici ca acasă, mă simt ca într-o ţară prietenă, şi nu vorbesc despre trecut, ci şi despre viitor”. Cu toate acestea, Revenind la Alexandru Ioan I, în calitatea sa de conducător a făcut, ceea ce nu a realizat nimeni după el: dreptul de autonomie, a pus sechestru pe venitul mânăstirilor închinate (toate veniturile acestor mânăstiri româneşti erau trimise în Grecia), a interzis hirotoniile împotriva canoanelor, a introdus aceleaşi uniforme ambelor oştiri române, a alcătuit oştirea română şi întărirea ei cu mai multă trupă şi armament, precum şi prin aducerea instructorilor francezi, a acordat un sprijin substanţial răzeşilor în procesele cu marii proprietari. Faţă de aceste hotărâri, din umbră, s-a hotărât darea unei lovituri de stat; complotul, cu o maşină infernală, a fost descoperit la 29 martie 1859. Primele reforme se refereau la întărirea neatârnării faţă de Puterile străine, trecerea administrării mânăstirilor pământene la Ministerul Cultelor, desfiinţarea unor privilegii ale mânăstirilor închinate, unificarea programelor pensioanelor cu cele ale şcolilor de stat, unificarea administraţiei poştelor şi telegrafului, unificarea vămilor, crearea unei administraţii unice în armată, înfiinţarea unor şcoli ostăşeşti la toate eşaloanele militare, înfiinţarea unui regiment de geniu, unificarea legislaţiei civile, plata impozitelor şi de către marii proprietari (aceştia, în trecut, erau scutiţi), aplicarea legii asupra patentelor, interzicerea termenului de Excelenţă faţă de miniştri. În tot acest timp, Dreapta, în frunte cu principele Grigore Sturza, se opunea din răsputeri tuturor reformelor şi unelteau diverse lovituri împotriva lui Alexandru Ioan I şi a guvernelor sale. De asemenea, în lipsa unei Legi electorale, se înfiinţează judecata sătească. La 11 decembrie 1861 este declarată Unirea deplină, ţara devenind România. Din această dată începe mişcarea separatistă. A fost votată Legea presei. La 11 decembrie 1863 este votată Legea pentru Secularizarea averilor mânăstireşti închinate. Au mai fost votate Legea Curţii de Conturi, Legea comunală, Legea rurală, Legea organizării judecătoreşti, un nou Codice Penal, o nouă Lege a falimentelor
Concluzionând: Alexandru Ioan I, cu o perseverenţă neobosită, în scurtul timp de domnie, a iniţiat reforme radicale, transformând statul nou, România, într-un stat cu deosebit de importante Legi, după modelul european. Regele Carol I, venind pe tronul României, le-a găsit de-a gata, el doar întărindu-le, deoarece avea tot concursul partidelor (al Dreptei şi Stângii) şi al Marilor Puteri, pe care Alexandru Ioan I nu l-a avut din nicio parte. Singură Franţa l-a sprijinitr pe tot acest parcurs. Chiar după odioasa coaliţie Napoleon i-a propus să-şi reia tronul, cu ajutorul militar al Franţei. Bineînţeles că Alexandru Ioan I, ca un adevărat patriot, nevoind să se ajungă la un război civil, a refuzat. Ca om, vreau să reiterez opinia istoricului A.D. Xenopol, pe care am sintetizat-o în cartea amintită într-un subcapitol intitulat „Caracterul lui Alexandru Cuza (pg. 16): „ Ca fizic era un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceeace nu puţin îi ajută în izbânzile sale diplomatice. Când il atingeai, niciodată nu-ţi rămânea dator cu răspunsul. Era foarte sincer şi prieten adevărat; dar şi către cine nu-i plăcea, îi arăta imediat. Nu era făţarnic, nu iubea pompa şi ovaţiile ştiindu-le că sunt făcute la comandă. Nu era lacom, fiind unul din domnii care ieşind din domnie nu a avut avere. Nu-i plăcea luxul, era cumpătat, însă îi plăceau caii frumoşi, cu toate că nu era un bun călăreţ. Avea simţul dreptăţii foarte dezvoltat, fapt recunoscut chiar şi de duşmanii săi.
Cuza era mândru şi nu-şi pleca niciodată capul înaintea nimănui, oricât de mare îi era rangul respectivului. Această notă a caracterului său va domina mai ales în politica externă. Era un înfocat naţionalist ţi patriot, fapt dovedit chiar când fusese pârcălab (prefect), prin răsunătoarea lui demisie.
Avea o ţinută mândră şi demnă faţă de toate celelalte Puteri, dovedind în timpul domniei şi după aceasta, cînd a refuzat să reintre în ţară cu ajutorul baionetelor străine, când Franţa îi făcu această propunere. Ţinta lui supremă era ridicarea politică a poporului său. Astfel, era un partizan declarat al poporului de jos, un luptător aprig şi neobosit pentru egalitatea socială şi răsturnarea privilegiilor.
A.B. Care era atmosfera economică şi social-politică în ţară înaintea şi după alegerea lui Cuza?
MV-M: Din punct de vedere economic, trebuie arătat că Alexandru Ioan I trebuia să lupte şi să desfiinţeze, în primul rând, moravurile înrădăcinate adânc în apucăturile celor care deţineau puterea. Magistraţii erau obişnuiţi a lua mită de la împricinaţi; se interzic plocoanele, se desfiinţează dreptul clasei bogătaşilor de a fi scutită de impozite, se interzice bătaia, combaterea funcţionarismului. Privitor la “starea financiară” exista un mare dezechilibru între venituri şi cheltuieli, an de an bugetul creştea, iar acoperirea lui se micşora. De exemplu, Casa Militară a Moldovei era goală, ofiţerilor nu li se plătiseră salariile de mai multe luni, soldaţii umblau goi şi desculţi. Tot aşa stătea şi Casa Şcolilor. Comisarii de control nu primiseră leafa de şapte luni, bugetul nu se întocmea corect, deoarece întâi se votau cheltuielile şi apoi se cunoştea venitul. Cauzele importante erau: neîncasarea contribuţiilor (bogătaşii făceau un abuz în scutirile de impozite), lipsa unei contabilităţi şi cererea prea mare pentru pensionare, statul fiind nevoit de a subvenţiona fondul de pensii. Sărăcirea mai provenea şi de la necesitatea înfiinţării a tot mai multe organisme locale, a unor împrumuturi tot mai mari şi concesiunilor către străini a diferite lucrări şi aprovizionări, care se plăteau foarte scump, ruinând tot mai mult economia ţării. Deficitara stare financiară a statului nu provenea din scăderea veniturilor populaţiei bogate; dimpotrivă, avuţia publică se mărise, producţia ţării crescuse, veniturile din agricultură se măriseră (din marea agricultură). Beneficiile erau numai ale clasei avute, pe când clasa ţărănească regresa. O parte din vină era şi a lipsei unei politici economice, datorită nepriceperii şi imitării altora, fără discernământ. Şi, pentru a culmina, unele măsuri luate de guverne erau dictate de interesele politice sau de interese fiscale, fără a se pune accent pe productivitate.
A.B.: Care erau relaţiile Principatelor Unite cu restul lumii înaintea şi în timpul scurtei domni a lui A.I.Cuza
MV-M: Relaţiile cu celelalte state (este vorba de Marile Puteri) erau cât se poate de deficitare, nu din cauza politicii externe a lui Alexandru Ioan I, ci din cauza reformelor făcute de acesta. Turcia, Austria şi Rusia au complotat continu la înlăturarea sa. S-au opus din toate puterile şi prin toate mijloacele de care dispuneau pentru întârzierea marilor reforme iniţiate de Alexandru Ioan I. Singura Mare Putere care l-a ajutat continuu pe Alexandru Ioan I a fost Franţa, respectiv Napoleon al III-lea, la care se poate adăuga diplomaţia inteligentă dusă de Alexandru Ioan I.
A.B.: După cum probabil ştiţi academicianul Alexndru Lapedatu a făcut o prezentare la Academia Română, a studiului său despre atmosfera politică din timpul rebeliunii din 1865, iar Dnul Ioan Mircea Paşcu, fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu a prezentat în cuprinsul. revistei “Historia” unele aspecte mai puţin cunoscute despre atmosfera din ţară şi convulsiile politice din sânul Puterii din iunie 1990.
Care ete opinia Dvs. despre unele asemănări între cele două mişcări populare revoluţionare cea din 3/15 august 1865 şi cea din 1990?
MV-M: Doresc să precizez că “rebeliunea” din 3/15 august 1865 a fost pusă la cale de către Partida de Dreapta, cu mult înainte, astfel: Alexandru Ioan I pleacă la băile Ems pentru a-şi trata sănătatea zdruncinată. După câteva zile, la Bucureşti izbucneşte o “revoltă”, care este înăbuşită cu preţul vieţii a câtorva răsculaţi şi oameni din trupă. În ţară, această mică “revoltă” nu a avut niciun răsunet, în schimb, în străinătate a avut efect, Puterile străine, găsind un nou motiv să încerce înlăturarea lui Alexandru Ioan I. Într-adevăr, cele două evenimente (1865 şi 1989) se aseamănă, în sensul că amândouă au fost comploturi, pentru înlăturarea celui care a condus ţara în aceste două date. La complotul din 1865, cei câţiva oameni au murit într-o confruntare, pe când în 1989, peste 1000 de cetăţeni au fost ucişi (împuşcaţi), în mod premeditat, de către cei care au organizat evenimentele, adică după ce armata a intrat în cazărmi. Povestea este lungă, eu am descris-o în 4 volume, intitulate “Vise ciudate”, de aceea nu o pot rezuma într-un interviu. Starea populaţiei a diferit în cele două “rebeliuni”. (Eu le denumesc evenimente). În 1865, populaţia nu avea de ce să fie nemulţumită, deoarece Alexandru Ioan I făcuse toate reformele în sprijinul clasei majoritare, pe când evenimentele din 1989 a găsit o populaţie nemulţumită, din toate punctele de vedere. (Deci erau create toate condiţiile pentru o revoltă). Şi, referitor la domnul Mircea Paşcu: Cum putea să scrie dumnealui ceva împotriva lui Ilici Iliescu (al cărui consilier era), adică despre cel care a complotat şi s-a făcut vinovat de asasinarea celor peste 1000 de cetăţeni români?
A.B.: Ce învăţăminte s-ar putea desprinde din cele două mari evenimente (1865 şi 1990) care au dus la abdicarea lui Cuza Vodă şi la lichidarea comunismului în Romînia şi omărărea lui N. Ceauşescu, pentru actualii şi viitorii conducători ai naţiunii române?
MV-M:. Ca învăţăminte: Poporul (gloata) niciodată nu a făcut o revoluţie spontană, ad-hoc. Războaiele, revoltele au fost întotdeauna organizate din timp. Astăzi, există o nemulţumire mai mare decât cea premergătoare evenimentelor din 1989 şi, totuşi, nu putem vorbi de o a doua “revoluţie”, pentru simplul fapt că nu s-a organizat o asemenea mişcare, şi, nici nu se poate concepe aşa ceva. Nu are cine s-o organizeze.
A.B. Domnule Mircea Vâlcu-Mehedinţi, vă mulţumesc din nou pentru timpul pe care l-aţi oferit prin intermediul acestui nou interviu, tuturor cititorilor. Vă urez numai bine şi mult succes în pregătirea unor noi volume prin intermediul cărora reuşiţi să scoateţi din arhivele unor instituţii oficiale (care le-au ţinut sechestrate zeci de ani), noi fapte inedite referitoare la istoria adevărată a României.
