„Rolistene: eu sosesc/ Nu ca să mă odihnesc,/
Ci – ca vulturul, ce zboară/ Cu-a sa aripă ușoară –/
Eu cobor, asemeni lui/ Să mă dărui zborului…”
(Regele trac Rolistene, sec. V î. Hr.)
ZBORUL este una dintre marile ispite-pasiuni ale Omului încă din fașa copilăriei creației sale. Zborul este saltul omului temerar în tendința sa de a se desprinde de pământ, în atmosferă, către înaltul cerului, spre o zare, spre o stea anume, spre un înger, sfânt ori spre Dumnezeu.
Așa l-a ispitit Eva pe Adam să zboare spre poftirea din Pomul Edenului și amândoi au zburat din Paradis. Așa au zburat Icar și tatăl său Dedal din Labirint, cu aripi din pene lipite cu ceară, dar apropiindu-se de soare li s-a topit zborul… Musaios – marele poet trac, discipol al Prințului trac Orfeu – Regele Poeziei universale, trata oamenii suferinzi spre o înălțare a sufletului, prin muzică și poezie. Așa de magistral cânta încât i s-a conferit darul de a putea zbura. Orfeu era fiul regelui Traciei Basaride, Basaride, după numele profetului Dionysos căruia i se spunea și Bassareus, Oeagrus și al Sibilei-muze Calliope.
Așa a zburat și Meșterul nostru Manole, pe acordurile serafice ale divinei ctitorii de la Curtea de Argeș.
ZBORUL–izvorul tradiției geților, prefigurând bucuria morții cu zborul ce le înflorea noua viață! Este un zbor în sus, cel al sufletului curat și al pilotului temerar! Este și un zbor în jos, cel cu parașuta și cel al Îngerului păzitor! Dar, există și un zbor pe dos, cel al căderii: demonii și oamenii păcătoși, nemărturiți!
ZBURĂTORUL-Zeul Amor în mitologia tracă, pogora Dorul un inimile frumoaselor Fecioare. Fiecare epocă a istoriei noastre naționale, multimilenare a fost binecuvântată de Dumnezeu cu câte o personalitate, un geniu, un profet, un conducător înțelept, cu eroi, martiri și sfinți.
Neculai I. Staicu, sapă și mai adânc, arătând că, „aproape nu e comună, și sat în România care să nu fi dat, pentru veșnicie, o mare personalitate a neamului. Așa a fost în comuna mea, Buciumeni, din ținutul de altădată al Tecuciului, care a dat-o pe Smaranda Brăescu.” (Neculai I. Staicu, Calvarul parașutistei-pilot Smaranda Brăescu, Memoria–revista gîndirii arestate, nr.14)
Fiecare moment al Patriei noastre a fost înzestrat cu câte o ipostază – monument, care a adus Neamului și Națiunii un prestigiu universal, așa cum în secolul al XX-lea, Mântuitorul Hristos ni i-a hărăzit pe Marii Pionieri ai Aviației Mondiale, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă și Smaranda Brăescu, prima femeie, pilot-parașutist a lumii, despre care a vorbit și a admirat-o toate meridianele. Alături de ei mai stau cu mândrie Elena Caragiani, din Tecuci, prima femeie pilot, cu brevet de Paris în 1914, dar și Asul aerului, prințul Bâzu Cantacuzino, remarcându-se excepțional în a doua conflagrație mondială, prin 608 misiuni de luptă, cu 54 de victorii.
Traian Vuia (1872-1950), din Surducul Mic-Timiș a construit primul avion din lume, brevetat în Franța la 17 August 1903 și s-a desprins cu el de la sol la 18 Martie 1906.
Aurel Vlaicu (1882-1913), a construit propriul avion cu care a zburat la 17 Iunie 1910. Al doilea zbor, în încercarea de a trece Carpații la 13 Septembrie 1913, i-a adus urcarea la ceruri. Henri Coandă (1886-1972), inginer, savant a construit primul avion cu reacție din lume în 1910, cu care a și zburat în acelaș an.
Smaranda Brăescu s-a născut în 21 Mai, 1897, Ziua Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, alături de fratele său Paul, într-o familie de răzeși cu 8 copii, în satul Hănțești, comuna Buciumeni de Tecuci.
Cetatea Tecuci este cunoscută ca Patria Mănăstirii Vladimirești, a Maicii Muc. Mihaela Iordache, Vasile Pârvan, Nina Arbore, Calistrat Hogaș, Iorgu Iordan, Mihai Manoilescu ș.a. Înțelepciunea străbunilor geto-daci ne spune că cine se naște la Zi mare este sortit să ajungă Om mare, cu un destin aparte, strălucitor, folositor Cerului și Pământului.
Satul Hănțești, neavând școală, micuța Smaranda a trebuit să mergă zilnic la școala din satul vecin, Vizurești, 6 km pe zi, dus-întors, toamnă-iarnă-primăvară-vară, cu ploi, ninsori sau arșiță, obținând întotdeauna premiul al III-lea. La vârsta de 14 ani, părinții au trimis-o la Bârlad la o școală secundară de fete. Când avea 15 ani a văzut sub cerul de deasupra viilor din Hănțești, brazda unui avion Farman, pilotat de tânărul locotenet Gheorghe Negrescu, pe care mai târziu îl va cunoaște. Atât de mult a impresionat-o avionul încât a luat hătărârea să ZBOARE…
În satul Hănțești s-a ridicat prima școală primară în anul 1918, unde va funcționa ca învățătoare suplinitoare la 21 ani, Smaranda Brăescu. În orașul Tecuci s-a înființat o escadrilă de aviație sub comanda căpitanului Tase Radu. Șansa Smarandei i-a surâs. Un elev de-al ei, era rudă cu comandantul escadrilei și a însoțit-o să viziteze aeroportul, apoi l-a rugat pe căpitan să se urce în avionul pilotat de sublocotenentul Naidinescu.
Cum Smaranda era o zână de fată, o prințesă și o regină a Aerului în devenire, tânăra surâzătoare în frumosul ei costum popular, a aprins rugăciunea și s-a împlinit cu primul ei zbor, ce-i va reaprinde ideea de a deveni pilot-parașutist.
În anul 1924 și-a pierdut mama, iar Smaranda a renunțat la partea de moștenire în favoarea surorii ei, pentru a-și putea încropi o mică zestre de măritat, de însoțire, cum zice Hașdeu. Până la împlinirea visului, Smaranda s-a înscris la secția Ceramică și Artă Decorativă din cadrul Academiei de Arte Frumoase din București (1924-1929). În anul 1926, face o excursie de studii în Egipt, vizitând piramidele, călcând astfel și pe urmele generalului Napoleon Bonaparte, în campania sa din Egipt, care l-a consacrat drept militar dar și ca geniu al intuiției.
Victoriosul general era însoțit de 155 de savanți din toate domeniile științelor matematice, artelor, ingineriei, muzicii, medicinii, arhitecturii, sculpturii, istoriei, geografiei. Faimosul ordin dat la Piramide: „măgarii și savanții la mijloc”, se tâlcuiește prin salvarea mijloacelor de transport a armatei și ocrotirea forței spirituale a oamenilor de știință, care veniseră să cerceteze cele „40 de secole de istorie.” Înainte de a se configura în formația militară le-a grăit ostașilor celebrele cuvinte: „40 de secole vă privesc de la înălțimea acestor piramide!”
În Europa, Baroana Raymonde de la Roche obține în 1910, brevetul primei femei – pilot, Harriet Quimby în 1911 în America, iar mai târziu Amelia Earhart cu primul zbor solo transatlantic, în 21-22 Mai 1932.
Istoria parașutei apare în veacul al XVIII-lea, la câțiva ani de la primul voiaj aerian cu Balonul, din 21 Noiembrie 1783. Prima coborâre cu parașuta de la 1000 de metri i-a aparținut lui Andre-Jacques Garnerin la 22 Octombrie 1797. L-a urmat soția sa, cu multe lansări în toată Europa și nepoata lui, Elisa Garnerin cu peste 40 de lansări între 1815-1836. Ascensiunea cu balonul din 16 Iulie 1819, i-a fost fatală doamnei Blanchard. La parașută s-a mai remarcat Katchen Paulus.
Smaranda noastră se aprinde de focul aeronautic. Ia legătura cu inginerul-parașutist german Otto Heinecke. S-a împrumutat de bani și cu 40.000 de lei a cumpărat o parașută Schroeder, iar după o serie de cursuri și antrenamente, execută primul salt de la 600 m, pe aerodromul Staaken, ajungând astfel prima Femeie-parașutist din România.
Venind în țară, constată că nu e cunoscută. Face o cerere pentru a intra la școala de pilotaj. Este amânată o vreme, apoi i se răspunde că femeile nu au acces în aviație. Sângele de răzeș care dospește ispita zborului, de a te desprinde de la sol, de a te avânta în atmosferă înspre înălțimile albastre ale Cerului, a reaprins-o executând prima lansare cu parașuta în România, la Băneasa în 26 Octombrie 1928.
Ținta Smarandei era un nou recordul mondial cu parașuta. Urmează antrenamente și salturi demonstrative la Brașov, Galați și Cluj-Napoca, de la 2000 m, în anul 1929. Fascinația și frica o însoțeau pe Răzeșoaia „suspendată în nemărginire”, la fiecare salt.
„Ești curios să știi, ce senzații stranii am, le spunea reporterilor, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer și pământ? Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit de nedescris… În avion când mă depărtez de pământ, am nervii sâcâietori, enervanți. Căutăm locul prielnic pentru săritură. Nervii îngheață. Mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică înălțimea, fac o rugăciune mută … și-mi dau drumul. Până se deschide parașuta trec prin cele mai groaznice chinuri. Inima îmi stă în loc. Simt o scuturătură puternică. Parașuta s-a deschis! Nu-ți poți închipui, câtă dragoste porți în acele momente pânzei aeriene, care te-a salvat!… Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul…” (H. Soreanu, Realitatea Ilustrată, Satu Mare, 1930)
În finalul articolului Soreanu a remarcat însorit: „Adevărat e că acei ce se coboară, se înalță!”.
În 17 August 1930, la Satu Mare, furtuna a accidentat-o grav pe Smaranda, imobilizând-o pentru o jumătate de an. În 1931 și-a cumpărat o nouă parașută în vederea marilor înălțimi. În Ziua de 2 Octombrie 1931, a sărit de la 6 000 de m, stabilind primul record național, absolut și primul record mondial feminin de parașutism.
Ochii, inima și sufletul Smarandei priveau spre S.U.A., nu ca să „vină americanii…”, ci pentru a urma o școală de pilotaj, refuzată în România, în sprijinul căreia a venit cotidianul „Universul”, al cărui director era prestigiosul jurnalist Stelian Popescu și prin susținerea comandorului Gheorghe Negrescu. Ajunsă în America, comunitatea diasporei românești din San Francisco, a ajutat-o cu fonduri și în ziua de 23 Mai 1932, Regina Aerului – Smaranda Brăescu sare de la înălțimea de 7315 m, stabilind recordul mondial absolut în 25 de minute.
Departamentul Aviației din Washington, i-a ciupit din înălțime 486 de m, stabilindu-i recordul mondial la 6.929 m. Smaranda pleacă la New York și se înscrie la școala de pilotaj „Curtiss Wright” de la „Roosevelt Field”, iar în 8 Octombrie 1932, obține Licența de pilot particular, fiind prima Femeie din Europa care a obținut brevetul de pilot în S.U.A.
După o demonstrație în Canada la Montreal, Regina Aerului este sărbătorită de diaspora românească din New York, răsunând și cucerind întreaga lume. În drum spre Patria dragă pe care a purtat-o permanent în suflet, în portul popular și cu tricolorul cu care și-a înnobilat ființa, s-a întâlnit cu mareșalul Balbo, ministrul aviației italiene și cu Papa Pius al XI-lea (1922-1939), cel care a reușit 500 de beatificări și 33 de canonizări, între care și pe Tereza a Pruncului Iisus. (Cu Sfânta Tereza… se v-a întâlni în vremea fugară la Cluj n.a.)
În Regatul Unit Român, pe scaunul patriarhal se afla Miron Cristea, fostul episcop de Caransebeș, școlit la Budapesta, care a avut un singur merit vlădicesc, acela de a îndemna printr-o scrisoare guvernul maghiar, citez din memorie, „de a zdrobi țeasta ardeleanului care dorește unirea Transilvaniei cu Principatele Române.” Când Armata română, prin conducătorii ei a ieșit învingătoare, dând un milion de jertfe Patriei și Bisericii lui Hristos, fariseul episcop Cristea s-a întors la 180 de grade, fiind prezent la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, trecând astfel de partea românilor, apoi s-a strecurat și în delegația care a prezentat actul UNIRII la București, vizând scaunul de mitropolit primat, în urma demisiei mitropolitului primat Conon Arămescu Donici.
După înființarea Patriarhiei Române, la 1 Noiembrie 1925, Miron Cristea ajunge patriarh. În viața politică a făcut parte din regența României constituită între anii 1927-1930, iar apoi în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, ajunge premierul Regatului Român Unit între 1938-1939. Patriarhul-premier, obedientul prea plecat al dictatorului Carol al II-lea, s-a întrecut pe sine, precum marele arhiereu iudeu Caiafa, cel care a aprobat uciderea Mântuitorului Hristos, iar Cristea-Caiafa al nostru, aprobând omorârea unuia dintre cei mai aleși Fii ai Neamului dacoromân, în noaptea Sfântului Apostol Andrei, 29-30 Noiembrie 1938. „Cea mai patetică ironie a acelei primăveri 1938 (însemna în Jurnalul său, în penitenciarul de la Miercurea Ciuc, Mircea Eliade, arestat alături de mentorul său Nae Ionescu) a fost că nimicirea singurei mișcări politice românești care lua în serios creștinismul și biserica a fost începută sub oblăduirea Patriarhului Miron.” (Mircea Eliade, Șansa de a fi…în Memoria- revista gîndirii arestate, nr. 6)
În 24 Martie 1933, Smaranda pășește pe pământul străbun, obținând de la suveranul țării, Carol al II-lea, Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa „Crucea de Aur cu două barete. Dorința de a avea un avion personal, rapid, nu este auzită de autoritățile române, dar același ziar cu același inimos director Stelian Popescu i-au venit în ajutor, cumpărându-și un avion din Londra, botezându-l „Aurel Vlaicu” cu care a decolat peste Marea Mânecii, spre Paris-Strasboug-Munchen-Viena-Arad-Turnu-Severin-București, purtând cu mândrie pe sub cerul Europei, avionul ei cu fuselaj albastru, iar restul vopsit în tricolorul nemuritor al Patriei.
Izbucnirea celui de-al doilea război mondial, survine cu doliu peste țara noastră, prin actul criminal Ribbentrop – Molotov, prin care provinciile românești Basarabia și Bucovina de Nord sunt smulse din trupul Patriei. Smulse atunci, smulse și azi. Sufletul mare de Român al Smarandei Brăescu, arde pentru înființarea trupelor de parașutiști, activând ca instructor voluntar în Batalionul 1, format pe aerodromul Popești-Leordeni, apoi activează în cadrul „Escadrilei Albe”, pe frontul de est, pentru salvarea răniților, în „Escadrila nr. 13”, pe frontul de vest și în „Escadrila nr. 113 până la sfârșitul războiului mondial, dar pentru Ea începea un alt război, cel împotriva comunismului care s-a așezat samavolnic peste țara sfâșiată și îndoliată.
Curajul, capacitatea de jertă pentru țară, i-a adus meritul, Crucea „Regina Maria”,clasa a II-a. Fără salariu, fără pensie, singură doar cu entuziasmul patriotic, a intrat în organizația „Sumanele Negre”, (am avut bucuria să-l cunosc pe unul dintre liderii ei țărănistul Dumitru Șteanță). Pentru Regina Aerului începe Calvarul Golgotei românești. Instanța comunistă o condamnă la 2 ani închisoare în contumacie. Pentru Smaranda începe cavalcada ascunderilor: în via fratelui geamăn, lângă Iași, la prof. univ. Ioan I. Gheorghiu, la preotul greco-catolic Anton Peț din Richiteni, la preotul catolic Matei Dumitru, la preotul Gheorghe Peț. Aici află de existența unui cancer mamar. S-a apelat la doctorul N. Fălcoianu din Roman, sub numele de Maria Matei. Nu reușește să se vindece, fiindcă iudele comuniste erau pe urmele ei. O adulmecau…
Fuge în Ardeal, la îndemnul pr. I. Moga, în a doua jumătate a lunii Noiembrie 1947, la Institutul Sfânta Tereza din Cluj, sub aripile maicilor Sofia și superioara Elena Mureșan, iar de aici în comuna Jucul de Jos, la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, fiind ocrotită de maica Maria Agneza Plăian și preotul călugăr Amalio Orduna, refugiat din Spania însângerată. Acolo, Smaranda a purtat numele oficial de Maria Popescu, rudă a unei maici, dar boala avansează. S-a apelat la renumitul prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu, care a internat-o într-o rezervă a Clinici Universitare Cluj. Au îngrijit-o cu devotament maica Sofia și sora Astrida, dar pe 2 Februarie 1948, la 51 de ani neîmpliniți, sufletul Reginei curajului a zburat la ceruri.
Trupul cu numele Maria Popescu a fost înhumat în Cimitirul central Cluj, parcela II B, nr. 1550. Odihna i-a fost spulberată în 1970, de Maria Szasz, care a concesionat parcela și i-a scos osemintele, împrăștindu-le cine știe pe unde. Toți cei care au ajutat-o pe Regina Aerului, în frunte cu fratele geamăn, col. Paul Panait Brăescu, au fost descoperiți de hienele roșii și arestați, primind fiecare câte 5 ani de închisoare.
Inimosul profesor-sculptor Dan Mateescu i-a ridicat o statuie în comuna Buciumeni, de asemenea a luat ființă Aeroclubul „Smaranda Brăescu” l-a Tecuci, în 1978. Batalionul de parașutiști 498 – Bacău, înființat în 1990, poartă numele Batalionul Smaranda Brăescu din 1996, iar Aeroclubul teritorial Oradea îi poartă cu cinste numele scris pe Cer și pe Pământ. Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”.
În Decembrie 2010, strănepoții Reginei Aerului, Ana Maria Sireteanu și Tudor Sireteanu, i-au lansat prin Editura Vremea, „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu”. Doamne, cât de minunat a fost zborul Smarandei întru nemurirea Neamului și-a ei! Parcă așa ne-a fost sortit nouă Românilor, să ne înălțăm spiritual întru zborul Ei, temerar!
——————————————–
Notă:
Eseu închinat Distinsei Românce Magdalena Albu, iubitoare de frumos, de adevăr, de tradiție, de Înaintași, precum și tuturor Zburătorilor și Zburătoarelor întru Înalt!
———————————————-
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi, Nemț
12 Decembrie 2023
+ Sf. Ier. Spiridon, făcătorul de minuni
