SOCIETATEA AVRAM IANCU A IMPLINIT O SUTA DE ANI

0
20
avram iancu

avram iancuDONATII IN SCOPURI DE BINEFACERE
    Societatea Avram Iancu cu sediul la New York a fost infiintata in 1909 si inregistrata legal in 1914. Fondatorii societatii au fost in majoritate Romani Ardeleni, multi dintre ei cu putina stiinta de carte, dar cu mare suflet romanesc. Scopul societatii a fost, si citam selectiv din statut… sa-i uneasca pe toti Romanii, sa mentina constiinta nationala, sa pastreze iubirea fata de Romania, sa ajute la pastrarea limbii…
In acelasi timp, in lipsa asigurarilor sociale Americane de la acea vreme, membrii societatii se angajau sa se ajute reciproc in caz de nevoie. In zilele ei de glorie Societatea a organizat nenumarate sarbatori nationale, reuniuni prietenesti, baluri, mese festive, si alte evenimente care au strans multi Romani laolalta. In paralel, prin cotizatii, contributii, precum si in urma altor activitati, Societatea a acumulat un fond relativ important din care a ajutat diferite cauze romanesti…
    Au trecut o suta de ani de la fondarea Societatii Avram Iancu si intre timp s-au stins mai multe generatii de Romani buni cu dragoste de neam si tara. In memoria fondatorilor si cu prilejul centenarului, membrii actuali ai Societatii au hotarit sa doneze fondurile organizatiei in scopuri de binefacere. Mentionam mai jos lista beneficiarilor si suma alocata fiecaruia dintre ei.  (Toate donatiile au fost facute inainte de Paste).
1)    Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Dumitru din New York. Suma de 12,000 dolari.
(Sediul Societatii Avram Iancu a fost si este la adresa bisericii Sf. Dumitru din NY)
2)    Asezamantul Crestin Ortodox  Asociatia Pro Vita Sf. Brancoveanu din Valea Plopului, Valenii de Munte, Judetul Prahova, Romania. Suma de 10,000 dolari.
(Parintele Nicolae Tanase, fondatorul asezamantului, a adunat fara sprijinul statuluii Roman or al Patriarhiei aproape 500 de copii orfani, mame abandonate cu copii mici si batrani fara adapost. D-sa a costruit zeci de locuinte moderne pentru gazduirea lor precum si o scoala, sala sociala, bucatarie, sala de mese si deasemenea mai multe capele. Realizarea sa este cu totul admirabila intr-o lume care si-a pierdut in mare masura sensul moral si spiritual. Unul din membrii societatii a vizitat acest asezamant umanitar si a fost profund impresionat. Merita pe deplin ajutorul oricarui Roman cu inima si dare de mana).
3)    Centrul Maternal In Bratele Mamei, Misiunea Diaconia, Chisinau, Mitropolia Basarabiei. Suma de  5,000 dolari.
(Aceasta institutie apartine canonic de Patriarhia Romana si se ingrijeste de mamele cu copii mici care altfel si-ar abandona copiii).
4)    Orfelinatul Greco-Catolic Romanesc Congregatia Inimii Neprihanite din Odorheiul Secuesc. Suma de 5,000 de dolari.
(Precizam ca infiintarea si functionarea acestui orfelinat romanesc s-a lovit de respingerea vehementa a autoritatilor Maghiare locale care se opun oricaror manifestari ori institutii romanesti in regiune).