Prin toată activitatea noastră ca asociaţie culturală, am militat pentru respectarea şi apărarea legilor României, pentru apărarea suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale, pentru apărarea şi promovarea drepturilor şi proprietăţilor fundamentale ale omului în lumina şi spiritul legislaţiei europene, în vigoare. Ne străduim de aproape 20 de ani să cultivăm şi să răspândim în rândul românilor, ca societate a moţilor şi a simpatizanţilor acestora, ideologia promovată de înaintaşii nostri al căror stindard l-a constituit personalitatea ilustrului tribun Avram Iancu.
Cu mijloacele modeste ale asociaţiei noastre naţionale am fost şi vom fi mereu alături de toţi cei care au puterea să decidă îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor .
Acesta era şi ultimul dor al Crăişorului Iancu ,,de a-şi vedea naţiunea sa fericită”, căci vorbele şoptite de Horea şi Iancu noi le auzim şi azi peste Detunatele Apusenilor, călătorind în timp, din generaţie în generaţie, vorbe clare, aspre, singuratice, în slava lor.
Azi, 15 martie 2011, am aflat cu stupoare de la televizor că ,,Avram Iancu a fost spânzurat ” la Miercurea Ciuc, în piaţa publică.
Nimeni nu va putea şterge memoria Crăişorului Avram Iancu, iubit de moţi şi respectat de toţi românii, ba chiar şi de unii unguri care au văzut în lupta lui dorul de dreptate şi libertate pentru toate popoarele asuprite.
Societatea Cultural Patriotică ,,Avram Iancu” din Romania cu sediul în Cluj Napoca, având filiale în marile oraşe ale ţării şi în cele mai importante localităţi ale Munţilor Apuseni, protestează cu vehemenţă împotriva acţiunilor criminale ale extremiştilor maghiari din Transilvania care au avut loc azi 15 martie 2011, când individul Csibi Barna, unul dintre liderii grupării extremiste ,,Garda Secuiască” şi funcţionar public în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Harghita, a organizat un spectacol în care o păpusă din paie, cu chipul lui Avram Iancu, a fost,, judecată” şi ,,condamnată la moarte”, prin ,,spânzurare”, de către un ,,tribunal”, sub acuzaţiile de crimă şi genocid împotriva umanităţii. (Click Aici pentru detalii şi sursa): http://www.antena3.ro/romania/papusa-ce-il-reprezinta-pe-avram-iancu-spanzurata-la-mircurea-ciuc-120663.html
Prin acest act reprobabil, de o mişelie nemaipomenită, iredentismul maghiar a atins punctul culminant al acţiunilor sale dusmănoase la adresa românilor, pe care le promovează cu asiduitate din 1990 şi până în present şi aruncă astfel în derizoiu toate eforturile guvernelor române de după 1989, de asanare morală a societăţii româneşti.
După ce le- au ridicat statui, în Ardeal, unor criminali de război unguri (vezi cazul Wass Albert), după ce au reamplasat la Arad, Monumentul celor 13 Generali, vinovaţi de genocid contra românilor la 1848-1849, după ce au depus coroane de doliu cu ocazia Zilei Naţionale a României, au ajuns să pună în spânzurătoare pe eroul nostru naţional, Sfânt al Neamului Românesc, Avram Iancu.
Aceste acţiuni provocatoare şi vădit dusmănoase la adresa noastră, a românilor, în propria noastră ţară, trebuie să primească o replică pe măsură.
Ne adresăm instituţiilor naţionale de specialitate ale Romaniei să se autosesizeze în legătură cu acest fapt incredibil şi să facă demersurile necesare pentru pedepsirea severă a celor vinovaţi.
Reamintim Preşedintelui României şi Primului Ministru al Guvernului Român, că poporul român, aşteaptă explicaţii directe de la Domniile lor, în legătură cu astfel de manifestări iredentiste maghiare.
Îi rugăm, pe Domniile lor, să ne dea o explicaţie şi în legătură cu intonarea Imnului statului ungar înaintea Imnului României cu ocazia Congresului UDMR ce a avut loc recent la Oradea.
Îi rugăm pe toţi românii cu dragoste de neam şi ţară să fie alături de noi şi în continuare şi să ne întâlnim în gândul cel bun la Vidra şi Câmpeni, la Detunate ori pe Muntele Găina, la Abrud şi la Ţebea, peste tot unde moţii işi dau întâlnire cu istoria.