Soldatule cu puşca ta din flori
De veghe-n umbra crucilor străbune
să-ţi faci din lemnul crucilor viori
şi glasul lor, în luptă să răsune
duşmani, de glia vor a ţi-o călca
în pasul lor îmbălmăsat de sânge,
tu, stai de strajă-n mâini cu puşca ta
că ea te-o legăna şi te va plânge
Căci nici o lacrimă nu e de-ajuns
Decât a maicii tale născătoare
Sub brazda răsturnată te-o ascuns
Cu puşca-n căpătâi, pe piept cu-o floare
rămâi în locul binecuvântat
ce ţi l-a dăruit de-a pururi neamul
că tu, cu puşca-n mâini l-ai apărat
iar el, îţi va cânta, în veac aleanul.
