AMURGUL VISELOR
Cu ciutura speranţei coborîi
spre petecul de cer
căzut în fântânioara dorului,
ca stelele să le culeg şi-n noaptea părului să ţi le-aşez,
tu, diademă de lumină,
şi peste-a mele vreri regină.
Dar am rămas captiv în vise
– nestinse-n lacrima-nserării –
când din înalt ai coborît
ca plat model al acătării.
POZNELE TIMPULUI
O comedie groaznică e vremea
cu este, fuse şi va fi –
prezentul parcă-i o nimica,
din viitor poţi doar ciupi;
trecutu-i fără de hotare,
căci el înghite ne-ncetat
istorii şi-ncheiate sorţi,
eternu-n clipă comprimat.
Să fie între timp şi moarte
o cârdăşie de mormânt?
Când el se duce, ea apare
şi lasă-n urmă prafu-n vânt…
Iar dacă timpu-i circular,
de hora morţii n-ai scăpare –
atâta doar că ce-a trecut
pe viitor va fi călare.
NOAPTEA DINTRE ANI
Ornată cu beteală pizmăreaţă,
ce goliciunea şi-o răsfrânge
în delicate cupe de şampanii,
fereastra nopţii dintre ani
se-ntredeschide plictisită
de-atâtea repetări abraşe,
şi-i plânge ochiul aţintit
spre viitorul tăinuit
de-a omului etern ispită,
dar gol, uscat şi-ncremenit
e ochiul-far pentru trecut,
căci viaţa-i timpul bine drămuit.
