Studenţii români din S.U.A – 1 Decembrie din suflet

0
1

Studenţii români din New York s-au simţit mai aproape de casă, de Ziua Naţională a României la evenimentul organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) Filiala S.U.A

New York, 1.12. 2010. Studenţii români din New York, profesori, demnitari români şi prieteni americani au marcat Ziua Naţională a României printr-un eveniment iniţiat de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) Filiala S.U.A,cu sprijinul Centrului Est European al Universităţii Columbia din New York, al Consulatului General al României la New York şi World TV. Atmosfera festivă a fost completată de muzică şi bucate tradiţionale, filme şi fotografii din România.

Evenimentul, intitulat “Celebrate Romania”, a avut loc în clădirea de Relaţii Internaţionale a Universităţii şi a fost organizat de Filiala S.U.A a LSRS, împreună cu Catedra Nicolae Iorga de Limba şi Cultura Română de la Universitatea Columbia. Printre invitaţi s-au numărat: prof. Mona Momescu, gazda evenimentului şi şefa Catedrei Nicolae Iorga de Limba şi Cultura Română de la Universitatea Columbia, Marian Pârjol, Consulul General al României la New York, Simona Miculescu, Ambasadorul României la Naţiunile Unite şi dr. Cecilia Dragomir.

Promovarea excelenţei. Doamna Profesor Mona Momescu, gazda evenimentului şi şefa Catedrei Nicolae Iorga de Limba şi Cultura Română de la Universitatea Columbia, a subliniat importanţa menţinerii unei comunităţi româneşti puternice în S.U.A. Doamna profesoară a declarat că studenţii români din străinătate ajută România prin programele de excelenţă la care participă. Ideal ar fi ca aceştia să fie absorbiţi de mediul academic şi de economia românească şi să fie integraţi în domeniul pentru care s-au pregătit la universităţi de top.

Unitate şi colaborare. “Unitatea este singurul mod prin care putem trăi în pace şi prosperitate”, a declarat Marian Pârjol, Consulul General al României la New York, totodată felicitând organizatorii pentru iniţiativa onorabilă de a celebra departe de ţară 92 de ani de unitate a poporului român. În discurs, dl. Pârjol a subliniat importanţa sprijinului primit de acasă care face posibile performanţele actuale ale studenţilor români de peste hotare. De asemenea, a asigurat membrii Filialei LSRS S.U.A de susţinere din partea Consulatului pentru viitoare iniţiative.

Cu gândul la România. “Mă bucur ca la o univesitate prestigioasă din New York se găsesc inimi de români care sărbătoresc o zi aşa importantă”, a declarat doamna Simona Miculescu, Ambasadorul României la Naţiunile Unite. În ceea ce priveşte rolul studenţilor români din străinate în promovarea dezvoltării durabile în România, doamna Ambasador, îi consideră drept noii paşoptişti ai României, pe care o pot ajuta cel puţin iubind-o şi fiind mândri de unde provin, cu speranţa că aceştia isi vor întoarce la un moment dat inima şi gândurile spre ţară.

Lavinia Preda, Coordonator Adjunct al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) Filiala S.U.A, a prezentat Liga printr-un scurt film despre misiunea organizaţiei. Una din surprizele serii a fost un al doilea film, intitulat “Pe scurt, România…” care a evocat frumuseţile culturale şi naturale ale ţării. În cadrul evenimentului a fost prezentată şi colecţia de fotografii “Suflet transilvan, feţe transilvane” a lui Lauren Hermele, care a beneficiat de o bursă Fullbright la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) este prima şi singura organizaţie care asigură un cadru de organizare reprezentativ al studenţimii române din străinătate, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanţi de valoare ai României, precum şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele întoarcerii lor în ţară după terminarea studiilor. Scopul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, precum şi de a facilita contribuţia lor la dezvoltarea României.