Anca SÎRGHIE
„Lucian Blaga et sa dernière muse”
Editura „Tehno Media”, Sibiu, 2020
După cum îmi scria autoarea în dedicaţia la volumul dăruit, paginile dintre coperţi reprezintă „restituirea imaginii unei doamne sensibile şi inteligente care a reînsufleţit condeiul marelui Poet.” La cinci ani de la ediţia în limba română, iată şi traducerea, semnată Sorina Şerbănescu, o variantă adresată unui larg public vorbitor al limbii lui Molière, îmbogăţită cu o Postfaţă (comentariu al Antoniei Bodea preluat din Revista de recenzii, din 23 februarie 2017), cu un capitol al traducătoarei şi cu adnotări suplimentare, menite să-i conducă pe iubitorii de literatură din spaţiul francofon, aidoma unei Ariadne, prin labirintul feeric al universului blagian, dezvăluind „lamura” creaţiilor poetului de la Lancrăm, partea cea mai curată şi mai aleasă a acelui faire florès (dacă tot vorbim de ediţia în limba franceză), unde creaţia prosperă. Pentru că aici rezidă, de fapt, ceea ce captivează şi încântă. Fericita întâlnire a autoarei cărţii cu Elena Daniello, evocată drept „ultima muză” a lui Lucian Blaga, a dus la zămislirea unor pagini inedite, care se citesc cu nesaţ, atât în rândurile care ne dezvăluie dialogurile reale dintre cele două (interviurile) cât şi în cele imaginare, unde talentul şi creativitatea Ancăi Sîrghie sunt ritmate în puls major.
Dialogul cu Elena Daniello, pe care etatea o fereşte de false pudori, lăsându-i liberă calea discretă a amintirilor ingenue, dezvăluie înrâurirea pe care aceasta a avut-o asupra lui Lucian Blaga, Greieruşa, căci ea este, rememorând momente line ori tensionate, după cum evolua viaţa privată sau paradigma politică a vremii. Iubirea, singura comuniune posibilă, prin ce are ea mai pur, implică simţire, preţuire, credinţă, devenind sinonimă cu misterul cunoaşterii. Iubirea înseamnă comunicare desăvârşită, necondiţionată. Să fie doar o întâmplare că, în limba română, cuminecarea are acelaşi etimon, împărtăşania fiind actul prin care sunt anulate, iertate păcatele, ivindu-se din iubirea lipsită de orice conotaţie vinovată? Iubirea este întemeietoare şi salvatoare şi îndeosebi aceste valenţe sunt sublimate de pana măiastră a scriitoarei, atunci când dă fiinţă interviurilor cu Elena Daniello ori când plăsmuieşte „dialogul” cu Lucian Blaga.
Regăsim, astfel, ultimul deceniu de activitate creatoare a poetului din satul „ce poartă-n nume sunetele lacrimei” (L. Blaga – 9 Mai 1895), prin evocările poemelor inspirate de puternicul sentiment, mai dăinuitor decât orice emoţie, pentru Elen, pentru pădureancă, pentru distinsa fiinţă care-şi deschidea casa şi sufletul Ancăi Sîrghie, numai şi numai fiindcă intuise pasiunea cu care aceasta se dedica cercetărilor universului blagian. Iar scriitoarea nu va pregeta s-o răsplătească, prin dezvăluirea (în capitolul „Dialog în trepte III”) încredinţării poetului că ea, Elena Daniello, fusese nu numai ultima muză, dar, fără îndoială, cea mai însemnată: „nu bătrâneţea, ci adolescenţa triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii, pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea” (s.n.). În interviurile de la Cluj, Sibiu, ori Gura Râului (Bocca del Rio, cum a nemurit-o Lucian Blaga: „din amintire / beau cu nesaţiu / Bocca del Rio / rană în spaţiu”), caierul neuitării se lăsa tors, depănat pe potecile aducerilor aminte ale Elenei Daniello, dezvăluind textele ce-i fuseseră încredinţate de poet, în anii încovoiaţi de poveri înnegurate, iar Anca Sîrghie nu prididea să ţeasă, nu o broderie romanţată, ci un valoros goblen, o ţesătură artistică, împletind iscusit, în vibraţie armonică, nuanţele subtile ale „poveştii”, întregind exegeza blagiană, printr-o punere în scenă sui-generis, fiind în acelaşi timp autor, regizor şi actor, entităţi ce dobândesc virtutea readucerii la viaţă.
Se cuvine o adăstare asupra paginilor în care Anca Sîrghie imaginează un dialog cu poetul, care-i dă replica într-o virtualitate aparte. Versiunea în limba franceză deschide capitolul sporindu-l cu un citat din Lucian Blaga, din care traducătoarea preia doar o singură frază, privitoare la sensul vieţii (v. infra, în italice). Dar cred că întregul ar fi „prefaţat” mai bine esenţa relatărilor din acest dialog imaginar: „Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele. După ce am descoperit că viaţa nu are nici un sens, nu ne rămâne altceva decât să-i găsim un sens. O singură rugăciune am: „Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit de mine însumi!” Prin „Dialog în trepte III”, Anca Sîrghie readuce la lumină imaginea celui care, după ani de zbor înalt, prin azuriul une cariere diplomatice strălucite, prin calitatea de membru al Academiei Române şi aceea de profesor universitar, îşi vede aripile frânte, fiind marginalizat de noua orânduire politică. Însă această suferinţă, tocmai prin felul în care provoacă o refugiere în trăirile înterioare, duce la redescoperirea propriei fiinţe şi la plăsmuirea unor poeme în care sufletul înfloreşte prin puterea regeneratoare a iubirii.
Pentru realizarea celui de-al treilea capitol, scriitoarea găseşte reazem în volumul Luntrea lui Caron, roman cu elemente autobiografice, precum şi în Elanul insulei, florilegiu de aforisme, care-i permit, într-o inedită formă de creaţie, să facă înţeleasă personalitatea poetului din Lancrăm, punând în lumină evenimentele şi din perspectiva acestuia. Întruparea harului poetic, neastâmpărul actului creator, împlinirea comunicării artistice, condiţia intelectualului proscris în ţara lui sunt prezentate într-o manieră fericită, susţinută şi de „Anexe”, care cuprind materialul documentar.
Ediţia în limba franceză aduce, prin „capitolul traducătorului”, lămuriri referitoare la opţiunile Sorinei Şerbănescu în ce priveşte eludarea traducerilor ingenioase şi de notorietate ale poemelor blagiene (cum ar fi cele făurite de regretatul semiotician şi scriitor, profesorul universitar Paul Miclău) şi înfăptuirea propriilor tălmăciri, de apreciat, precum şi redactarea notelor finale (demne de atenţie, fără îndoială, dar poate prea elaborate, depăşind prin numărul de pagini, şaizeci!, cuprinderea uzuală a ideii de note bibliografice).
Rămâne neîndoielnic valoros rodul colaborării dintre autoare, Anca Sîrghie, şi traducătoare, Sorina Şerbănescu, aport inedit în peisajul cultural românesc ori din afara hotarelor, zămislit din erudiţie şi dăruit cu pasiune creatoare.
———————
Mihaela PASAT
Sibiu, 5 Martie 2022
