Summit-ul Dunării

0
3

La data de 8 noiembrie 2010 a avut avut loc în Bucureşti, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului, Summit-ul Dunării, un eveniment major de dezbatere pe marginea aspectelor legate de orientările mari de care se va ţine cont în structurarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, un model de dezvoltare regională la nivel european, lansată la iniţiativa României şi Austriei în 2008 şi care va fi finalizată la finalul acestui an. La eveniment au participat la nivel înalt, 22 de delegaţii reprezentând guvernele naţionale ale celor 14 state din bazinul Dunării, preşedintele Comisiei Europene, prim-miniştrii şi guvernatori ai celor 6 landuri riverane din Germania şi Austria şi primarul oraşului Ulm din Germania. De asemenea, Polonia a fost invitată în calitate de observator reprezentată de un secretar de stat . Printre participanţi s-au aflat premierul Bulgariei, Boiko Borissov, cel al Ungariei, Viktor Orban, premierul Croaţiei, Jandranka Kosor, cel al Republicii Moldova, Vlad Filat, preşedintele Comitetului Regiunilor, Mercedes Bresso, vicepremierii Cehiei, Karel Schwarzenberg, Sloveniei, Jan Fidler, fost comisar european şi vicepremierul Serbiei, Bozidar Djelic
Summit-ul s-a desfăşurat în două sesiuni: prima sesiune, deschiderea oficială, la care au avut loc discursurile Preşedintelui României, dl. Traian Basescu, Preşedintelui Comisiei Europene, dl. Jose Manuel şi primului ministru Emil Boc, şi cea de-a doua sesiune plenară, destinată adoptării Declaraţiei de la Bucureşti a Summit-ului, urmate de o Conferinţă de presă.
Summit-ul, parte a Procesului de la Ulm, este al treilea eveniment de acest gen şi ultimul înainte de adoptarea la 8 decembrie, în Colegiul Comisarilor a Strategiei Dunării, iniţiativă româno-austriacă. Strategia va fi ulterior supusă votului în Consiliul UE în timpul preşedinţiei ungare a UE, în aprilie 2011, urmând să fie apoi aprobată în Consiliul European.
Strategia UE pentru Regiunea Dunării reprezintă cel de-al doilea format de cooperare macro-regională din cadrul Uniunii Europene, după Strategia UE pentru regiunea Marii Baltice, care a fost aprobată în cadrul Consiliului European din luna octombrie 2009.
Scopul Strategiei Dunării este de a asigura dezvoltarea economică, socială şi culturală a statelor şi regiunilor situate în bazinul hidrografic al acestui fluviu, cu respectarea normelor de protecţie a mediului.
România este co-iniţiator al Strategiei Dunării, alături de Austria şi va contribui la elaborarea Strategiei UE, alături de toate celelalte state. Autorităţile guvernamentale şi locale, institutele de cercetare, reprezentanţii societăţii civile, mediului academic şi de afaceri, vor participa la dezbaterea publică pe această temă.

Articolul precedentTărăboi politic pe Legea Educaţiei Naţionale
Articolul următor20 de ani de activitate în România a Fundaţiei Principesa Margareta
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com