Acasă Etichete Cateva

Etichetă: cateva

Constantin Brâncuşi – Muzeul Metropolitan de Artă din New York

0
Cu mare interes căutăm sala în care sunt expuse lucrările lui Brâncuşi şi la găsirea ei ne bucurăm ca nişte copii. Găsim trei lucrări...

Femeile şi florile

0
Noaptea trecută am adormit târziu. De cu seară vântul bătea cu putere, copacii se încovoiau spre pământ, norii alergau luând forme fantastice şi întunecau...

URBEA MEA DE ALTĂDATĂ: „AVEŢI GRIJĂ, CĂ VINE MAŞINA!”

0
„Terente şi TitinaSe plimbă cu maşina..."(MR Paraschivescu) Suceava, invadată astăzi de autovehicule, poluată de gazele de eşapament şi de huruitul motoarelor, moţăia la sfârşitul...

De vorbă cu scriitoarea Elena Armenescu despre virtuţile vindecătoare ale poeziei

0
Elena Armenescu, medic şi scriitoare, este pasionată de istorie, de cultură şi de artă. Licenţiată în 1972 a Facultăţii de medicină din Timişoara, aceasta...

CEZAR IVĂNESCU MOARTEA UNUI MARE SCRIITOR ROMÂN

0
Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe...

POLEMOS: PATAPIEVICI ÎNTRE PENAŢI ŞI LARI

0
„Nu am să mă înjosesc demonstrându-mi aici românitatea''scrie şi semnează Horia Roman Patapieviciun articol...

Program guvernamental de ajutorare şi eficientizare a locuinţelor

0
Guvernul american a pus în funcţiune un program de ajutorare a cetăţenilor care doresc să îşi schimbe vechile aparaturi casnice, care consumă multă energie...

Furtuna de zapada in capitala Americii. Stare de urgenta in Virginia,...

0
foto Madalina C. Diaconu In cursul zilei de joi, 4 februarie 2010, National Weather Service (NWS) a publicat o avertizarea meteorologica de...

UDMR, cea mai stabilă şi constantă formaţiune politică din România

0
UDMR a aniversat la începutul anului 20 de ani de la înfiinţare, printr-un spectacol de gală la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, unde peste 200...

Prezenţă românească la Tribeca Cinemas din New York

0
Cea de a IV-a ediție a Festivalului de Film Românesc de la New York (4-6 decembrie, 2009), a fost nu numai un succes, dar...
SiteLock