„Frumosul este un lucru minunat şi straniu, pe care artistul ȋl plămădeşte din haosul lumii prin frământarea sufletului său. İar după ce l-a zămislit, nu oricui ȋi este dat să-l cunoască. Pentru a-l pătrunde, trebuie să ȋncerci şi tu trăirile artistului. E o melodie care te ȋnvăluie şi, pentru a o putea asculta ȋn inima ta, ai nevoie de ȋntelegere, simţire şi fantezie.”
(W.S. Maugham)
Din copilărie m-am simţit atrasă de realitatea ȋnconjuratoare. Observam şi analizam, pâna la ultimul detaliu, caracteristicile şi comportamentele oamenilor. İnterpretând faptele lor, mi-am dat seama că suntem diferiţi şi nu mă puteam ȋmprieteni decât cu acei oameni ȋn preajma cărora mă simţeam bine. Când eram singură, pătrundeam ȋn lumea imaginarului şi, ȋmpreună cu „prietenii mei”, cream jocuri, scenarii, povestiri, dialoguri, ȋmi exprimam stări sufleteşti, sentimente, idei, gânduri şi visam, visam mult, iar imaginaţia mea nu avea limite.
Mă ȋntorc ȋn timp… Revăd căsuţa noastră cu cerdac ȋmprejmuită de plopi ȋnalţi şi falnici, ca nişte străjeri…, căminul cu lemnele ce ard, ȋmprăştiind o lumină vie, caldă şi binefăcătoare… Totul pare real! Ȋn colţul camerei, pe o măsuţă tronează, ȋntr-o dezordine plăcută, foi de desen, creioane colorate, pensule, acuarele, desene schiţate ȋn creion, unele nefinalizate, reproduceri după tablouri cu picturi ale celebrului maestru Nicolae Grigorescu: „car cu boi”, „peisaje mioritice”, „portrete”, toate realizate ȋn acuarelă de tata, ȋn timpul său liber. Revăd fiinţa dragă care-mi desenează o pisică, o cireaşă, o vioară… (când era mic, tata şi-a construit o vioară, apoi, mai târziu, a ȋnvăţat singur să cânte la una adevărată). Era un om creativ, pasionat de desen şi muzică, şi de tot ce era frumos! Ȋnzestrat cu darul minunat de a povesti, tata avea un mod exaltat de a simţi şi de a-şi exprima gândurile, emoţiile, sentimentele. Ȋnclinat spre visare şi melancolie, avea un comportament dominat de sensibilitate şi imaginaţie.
Multe calităţi am moştenit de la tatăl meu, printre care şi talentul său artistic. Ȋmi amintesc că manifestam un interes special pentru desen, ȋncă de la grădiniţă, iar doamna educatoare, Maria Rehac, m-a lăudat doamnei metodiste, care venise ȋn inspecţie: „Vedeţi fetiţa asta? Desenează foarte frumos. Are talent!”
Mai târziu, abilităţile mele artistice au fost apreciate ȋn diverse activităţi creative pe care le desfăşuram, ceea ce mi-a conferit satisfacţii şi bucurii. De la tata am ȋnvăţat să apreciez frumosul, de la tata mi-am ȋnsuşit cântatul la vioară, ceea ce mi-a ȋnlesnit deprinderea, ȋn anii de liceu, când studiam acest instrument. Mi-e dor de tata şi de clipele minunate petrecute ȋmpreună. Mi-e tare dor!…
„Ca să fii scriitor trebuie să ai ceva de spus şi să o spui cât de tare poţi.
Acesta este singurul secret”
(Mattew Arnold)
Mă ȋntorc din nou ȋn timp. Revăd şcoala din satul natal, sala de clasă şi banca ȋn care am stat la prima Olimpiadă de Literatură. Subiectul era unul despre ţară. Atunci a sosit momentul când mi-am testat capacitatea de a compune versuri. Prima mea poezie a fost, de fapt, concluzia de la finalul lucrării: „Ţara mea este frumoasă/ Şi cu flori pe lângă casă,/ Cât vezi cu privirea ta,/ E bogată ţara mea!//”.
Am participat la diferite concursuri şi spectacole muzical-umoristice şi satirice, brigăzi artistice, piese de teatru organizate ȋn vremea aceea, sub ȋndrumarea preţioasă a profesorului emerit de Limba şi Literatura Română, regretata doamna Silvia Bărar, căreia ȋi port o veşnică amintire. Mi-am văzut viitorul alături de poetul Victor Tulbure, recitând cu patos poezia sa „Viitorul”, a cărei interpretare a fost apreciată cu Premiul I la Concursul intercomunal de recitări. Am prevăzut un viitor luminos dulcei Românii cu Mihai Eminescu, am cutreierat ȋmpreună păduri şi câmpii admirând frumuseţile naturii şi simţind primii fiori ai dragostei. Îmi iubeam ţara cu toată fiinţa mea, alături de marii scriitori patrioţi români. Am călătorit ȋntr-un univers imaginar cu Victor Hugo, am cercetat locuri misterioase ȋn căutare de comori cu cireşarii lui Constantin Chiriţă, am urcat pe cărări de munte cu Calistrat Hogaş. Tot ce am dobândit prin lectura operelor marilor scriitori mi-a fost de folos la Olimpiadele de Literatură, ȋn anii de liceu, avându-l ca profesor pe domnul Nica Melente, pe care nu ȋl voi uita niciodată. M-am aventurat ȋn călătorii pe Mississippi cu minunatul şi ȋndrăgitul personaj al lui Mark Twain, Tom Sawyer. Am trăit clipe fantastice cu poveştile Fraţilor Grimm, fiind pasionată de opera lor care mi-a ȋnfrumuseţat copilăria şi adolescenţa.
Arta scrisului ȋnseamnă
arta de a descoperi ceea ce crezi”
(Gustave Flaubert)
Cuprinsă de efervescenţa tinereţii şi ȋnvăluită de o emoţie vie, ca o mantie fermecată, cream versuri de dragoste, cu şi fără rime, pe care le ţineam cu stricteţe ȋntr-o cutie, sub cheie. Ȋn şcoală, scriam colegilor mei temele de acasă, la literatură: compuneri, rezumatele unor lecturi, ideile principale, interpretări de texte literare, dar şi temele de la desen. Ȋntr-un fel, eu eram salvatorul clasei, iar copiii mă recompensau cu gumă de mestecat ȋn formă de ţigaretă! Aşa mi-am ȋnceput eu activitatea literară, fără a face ȋnsă, o pasiune din ea. Toate experienţele trăite mi-au influenţat personalitatea. Ele şi-au pus amprenta asupra evoluţiei mele literar-artistice ulterioare.
Dorinţa de a scrie a apărut mult mai târziu, din motive de necesitate. Gândurile şi simţirile mele au fost ȋntotdeauna ȋn tandem cu specificul profesiei. Am participat cu articole despre educaţia copilului preşcolar, eseuri, povestiri, poezii, scenete şi dramatizări ȋn versuri, la revistele: „Sensul unui surâs”, „Metamorfoze”, „Generaţia Pre”, „Logos si Agape”, ziarul „Renaşterea bănăţeană” din Timişoara, revista „Confluenţe literare” din Bucureşti, „Agero” din Stuttgart; ȋn calitate de coautor, la revistele: „Merele de aur”, Editura Marineasa, Timişoara, 2005, „Daruri de Crăciun”, Editura Rexlibris Sydney şi Editura Aprilia Print Timişoara, 2007, „Vis de copil”, Editura Brumar, Timişoara, 2012, „Lumea piticilor”, Editura Eurostampa, Timişoara, 2012-2019. Apare volumul personal „Calendarul Evenimentelor Verzi” (Carte educativă pentru copii şi adulţi), Editura Partoş, Timişoara, 2014, autor Mariana Lungu.
„Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat ȋn viaţă.
Datorită lor am reuşit pe cont propriu.”
(Albert Einstein)
Ȋn anul 2006, din iniţiativa domnului George Roca, un român adevărat cu suflet nobil, scriitor şi redactor la Revista electronică „Agero” din Stuttgart (pentru care am o ȋnaltă consideraţie!), la Timişoara se ȋntrunesc şaisprezece poete care compun poezii pentru copii dedicate „Sărbătorilor de iarnă”, grup din care am făcut şi eu parte. Domnul Roca a pregătit un număr special al revistei cu poeziile noastre, intitulat „Daruri de Crăciun”, ȋn format electronic, ȋnchinat românilor de pretutindeni, cu ocazia Crăciunului 2006. Anul următor a editat cu profesionalism, rafinament şi bun gust, poeziile ȋn volumul „Daruri de Crăciun” sub forma unei antologii de poezie dedicate „Sărbătorilor de iarnă”, 2007.
Dramatizarea ȋn versuri pe care am făcut-o poveştii populare ruse „Căsuţa din oală”, publicată ȋn revista „Sensul unui surâs” în anul 2005, a fost jucată de copiii de la grădiniţa unde am fost educatoare, sub directa mea îndrumarea şi a obţinut Premiul II la Festivalul Naţional de Artă Dramatică, Ediţia I, İaşi, 2007, fiind distinsă cu Diploma „Arlechinul”.
„Nu e mare lucru să ştii,
cel mai greu este să ȋţi imaginezi”
(Anatole France)
Oare, să fi desluşit şi eu minunata taină a scrisului? Mărturisesc că am descoperit un fenomen nou, uimitor. Simţeam o stare de relaxare, de intensă bucurie, de mulţumire, de ȋncântare. Trăirile surprinzătoare ce ţâsneau din adâncurile fiinţei mele, dominate de o forţă lăuntrică creatoare, gândurile, ideile apărute spontan, inspiraţia şi ȋnsuşi actul de creaţie ce atinsese cote maxime, mi-au determinat acea stare ȋn care puteam să mă manifest ȋn voie, ȋmi puteam exprima sentimentele, emoţiile, trăirile fără nici un fel de constrângere. Eram eu! …Cred că aceasta este taina scrisului şi nu trebuie să o descoperi, căci ea vine de la sine şi fiecare dintre noi o percepem diferit.
*
Dacă ar trebui să mulţumesc cuiva, cui să-i mulţumesc? De la toţi oamenii am ȋnvăţat câte ceva! Aşa că, le mulţumesc tuturor celor cu care m-am intersectat ȋn viaţa mea şi au contribuit la formarea mea ca OM. Mulţumesc oamenilor buni de la care am ȋnvăţat că un om bun, poate deveni şi mai bun! Mulţumesc oamenilor mai puţin buni care m-au determinat să nu fiu ca ei!
———————–
Mariana LUNGU
10 aprilie 2021
Timișoara
