Eram elevă în primii ani de liceu și aveam faima unei tocilare. Colegii mă vedeau învățând tot timpul: în pauze, pe drumul spre școală ori spre casă, fiindcă obișnuiam să merg pe stradă cu ghiozdanul pe spate și cu manualele sau caietele deschise în mâini. Nu mă jenam să învăț la vedere. Randamentul școlar era foarte bun, după cum o arătau notele, premiile, rezultatele la olimpiade și la alte concursuri, grație cărora figuram sistematic la gazeta de perete a Liceului de Filologie-Istorie din Timișoara. Când ajungeam acasă, aveam întotdeauna temele făcute. Intram în camera mea, încuiam ușa și dedicam hobby-ului meu tot timpul rămas până la ora de culcare. Nu mă deranja nimeni. Citeam în voie și transcriam fragmente din cărțile care-mi atrăgeau atenția, dar, mai ales, îmi scriam, prin agende – mai vechi sau mai noi – confiscate de prin familie, propria operă literară: poezii, piese de teatru, un roman. Nimic nu mă mulțumea. Refăceam, anulam, scriam altceva. Multe manuscrise olografe am aruncat, dezamăgită de ceea ce ieșea. Ajungea să-i citesc pe Eminescu, Blaga, Rebreanu, Sadoveanu, Caragiale etc. ca să-mi dau seama cât de departe mă aflu de ceea ce doream să ajung. Toți ai mei își vedeau, între timp, de ale lor și nimeni nu avea curiozitatea să vadă ce făceam în solitudinea mea atât de liniștită. Nimeni nu-mi bănuia pasiunea pentru literatură. Au murit ființe foarte dragi mie – bunicii, unchii, tata, fără să își imagineze că, pe lângă devoțiunea față de copii și de complicata carieră didactică universitară, pe care mi-o asumasem în domeniul lingvisticii, îmi făceam timp, în secret și cu perseverență, și pentru literatură. E adevărat că urmam îndemnul profesorului meu de română din liceu, Mihai Gafencu: „Atunci când nu-ți ajung zilele, folosește și nopțile…”
În anul 2008, moartea a lovit din plin în Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara. Ca la un semn, au plecat dintre noi Deliu Petroiu, G.I. Tohăneanu, Ivan Evseev, Dumitru Crașoveanu, Doina Comloșan, cu care scrisesem cărți – un Dicționar enciclopedic de comunicare lingvistică și literară, în trei volume – și tânăra Carmen Blaga (fosta soție a scriitorului şi editorului Lucian Alexiu). Carmen îmi era vecină și mă ruga să o scot, din când în când, seara, la plimbare. Se plângea de faptul că nu a găsit niciodată timp pentru împlinirea proiectelor ei sufletești. Bunăoară, de 30 de ani scria la un roman, pe care l-a neglijat din cauza doctoratului, a creșterii copilului, a editurii, a obligațiilor didactice, astfel încât ajunsese să constate, cu o sfâșietoare părere de rău, că nu va mai apuca să își termine romanul înainte de presantul exitus. Povestea ei a fost ca o oglindă mustrătoare pentru mine. Am înțeles că ignorarea dorințelor secrete e o sursă de mare amărăciune la finalul vieții, care poate surveni oricând. Așa că mi-am definitivat, după aproximativ treizeci de ani, romanul Punctul interior, pe care îl începusem încă din liceu. L-am legat cu o spirală și l-am lăsat prin casă, pândind reacția cuiva dintre ai mei. Fiul meu cel mare, Raoul, era deja student la Litere în anul al II-lea. Într-o dimineață, m-a îmbrățișat, pe neașteptate, cum n-o făcuse niciodată până atunci. „Azi-noapte ți-am citit cartea! Este extraordinară. Trebuie să o publici imediat. Merg cu tine la editură…” Așa am debutat în literatură, decisă, în 2010, cu un roman, Punctul interior, relativ puțin mediatizat și, totuși, esențial pentru destinul meu, care avea să ia o neașteptată, miraculoasă turnură câțiva ani mai târziu.
După o scurtă colaborare la „Confluențe literare”, îmi dobândisem un grup de prieteni virtuali, cu care mă întâlneam, la un fel de șezătoare pe lavița virtuală, pentru a discuta, pe îndelete, în serile lungi de toamnă-iarnă, mai cu seamă, poezie sau proză scurtă. Providența a făcut ca, într-o seară de ianuarie 2015, scriitoarea Nina Ceranu să-mi trimită, în variantă electronică, volumul Nirvana (2014) al lui Eugen Dorcescu. M-a impresionat Poemul 26, pentru sinceritatea trăirii, pentru dramatismul adânc, dar și pentru amplitudinea sa metafizică. L-am promovat în cronologia mea, cu un microcomentariu, așteptând reacțiile empatice ale prietenilor pe care contam deja. Eugen Dorcescu a primit, din partea Ninei, o copie a dezbaterilor noastre. A apreciat implicarea mea în demersul hermeneutic, fiind convins „că am acces la miezul poeziei sale”, „o maturitate intelectuală, care îl surprinde până și pe el”, „deși a văzut multe”. Toate acestea mi le-a spus câteva zile mai târziu, când m-a vizitat la Universitate, pentru a-mi oferi volumul tipărit Nirvana (2014). N-a fost o întâlnire convențională. Ci una de răscruce. Văzând cum mă ascultă Eugen Dorcescu, am intuit că îmi va face o propunere extrem de serioasă: „Doresc să intrați, alături de mine, în marea literatură”. Am tăcut. Nu știam atunci ce înseamnă asta. Am reflectat zile întregi la această propunere. Două lucruri mi-erau clare: prețuiam valoarea și aveam încredere în potențialul meu de a evolua. „Îmi doresc să prezentați dumneavoastră Nirvana la «Orizont»”, mi-a transmis, mai târziu, Eugen Dorcescu, într-un e-mail. Eram măgulită. „Aveți încredere?” l-am întrebat, totuși. „Totală încredere. Am citit și Punctul interior…” Pot spune că Eugen Dorcescu mi-a făcut intrarea în acea literatură a elitei intelectuale. Situată dincolo de pasiune. Implicând cunoaștere, experiență de lectură și activitate asiduă în slujba textului literar: de la concepție la elaborare, editare, traducere și interpretare.
Toate proiectele ce au urmat, sub veghea Maestrului meu Eugen Dorcescu, au vizat profesionalismul: antologia sa ne-varietur Nirvana. Cea mai frumoasă poezie (Editura Eurostampa, Timișoara, 2015, 608 p.), ediție critică realizată de mine, cu un eseu însoțitor intitulat Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei, de 150 p.; romanul Apa (Editura Mirton, Timișoara, 2016), cu o prefață de Eugen Dorcescu; „Etern, într-o eternă noapte-zi”. Eseu hermeneutic în colaborare cu Poetul Eugen Dorcescu (Editura Mirton, Timișoara, 2016); Despre Eugen Dorcescu – volum omagial 75 (Editura Mirton, Timișoara, 2017); Primăvara elegiei (Editura Mirton, Timișoara, 2017); Ed. critică a antologiei de poezie spirituală Eugen Dorcescu, Sub cerul Genezei (Editura Mirton, Timișoara, 2017); romanul Celesta (Timișoara, Editura Mirton, 2018); traducerea din spaniolă a celui mai recent volum de poezii al poetului Andrés Sánchez Robayna, Marea cea mare (Editura Mirton, Timișoara, 2018); Hermeneia (Editura Mirton, Timișoara, 2019); Ed. critică și glose la volumul Eugen Dorcescu, Agonia caniculei (Editura Mirton, Timișoara, 2019). Ce au însemnat pentru mine acestea toate?
Lansări, recenzii, cronici, premii, prezențe la festivaluri literare, intrarea în Uniunea Scriitorilor din România, lărgirea cercului de prieteni literari și, mai ales, căsătoria cu Eugen Dorcescu, din 18 august 2017. S-a creat și s-a pecetluit în Timișoara încă o familie literară. Care poartă un nume de mult consacrat în istoriile literare: DORCESCU. Dumnezeu Însuși ne-a întins o mână bună. Și am înțeles amândoi asta. Poate că, dacă n-aș fi iubit, cu stăruință, literatura, dacă n-aș fi citit atâta, dacă n-aș fi scris, înverșunându-mă să nu renunț, așteptând un moment prielnic, care a venit târziu, arătându-mi, însă, că niciodată nu e prea târziu pentru a te întoarce la tine însăți și a trăi în acord cu lăuntricitatea ta, n-aș fi putut să-l însoțesc astăzi pe Eugen Dorcescu în viață și în „marea literatură”. În niciun caz nu pot nega că datorez literaturii fericirea de acum. Și, chiar dacă n-am elucidat, prin această confesiune, taina scrisului, i-am dezvăluit, în schimb, prin exemplul personal, imensa forță fatidică.
————————————
Mirela-Ioana DORCESCU
Timișoara, România
10 noiembrie 2019
Născută la Timișoara în 15 mai 1966. Prozator, eseist, hermeneut, semiotician, conferenţiar universitar doctor, la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Repere biografice: Nume: Mirela-Ioana Borchin. Pseudonim: Mirela-Ioana Dorcescu. Soția poetului Eugen Dorcescu.
OPERA LITERARĂ:
Proză:
- Punctul interior [roman], Timişoara, Editura Excelsior Art, 2010;
- Apa
[proză scurtă]
, Timişoara, Editura Mirton, 2016; Celesta, roman, Text coperta a IV-a: Livius Petru Bercea, Timișoara, Editura Mirton, 2018; Spre nicăieri [roman], I. Piatra de silex; II. Întâmplător sau nu?, Timişoara, Editura Eurostampa, 2014 (coautor). Eseistică, semiotică, hermeneutică, teorie literară: Eugen Dorcescu și vocația vectorială a Nirvanei, Eseu hermeneutic, 150 de pagini, referitor la ediția definitivă a poeziei lui Eugen Dorcescu (Eugen Dorcescu, Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, Timișoara, Editura Eurostampa, 2015, 608 p.); „Etern, într-o eternă noapte-zi”. Eseu hermeneutic în dialog cu Poetul Eugen Dorcescu, Timişoara, Editura Mirton , 2016; Despre Eugen Dorcescu. Volum omagial 75, Timişoara, Editura Mirton, 2017 (Coordonator); Primăvara elegiei (Despre Elegiile de la Carani de Eugen Dorcescu), Texte coperta a IV-a: Radu Ciobanu și Livius Petru Bercea,Timișoara, Editura Mirton, 2017; Hermeneia, Prefaţă: Ildikó Gábos-Foarță, Timișoara, Editura Mirton, 2019.
Traduceri:
- Andrés Sánchez Robayna, Marea cea mare (Por el gran mar), poezie, ediție bilingvă română – spaniolă, traducere, prefață, fișă biobibliografică, opinii de Mirela-Ioana Dorcescu, Timișoara, Editura Mirton, 2018. Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 2019].
