M-am născut la data de 21 septembrie 1996, în Timișoara, într-o tomnatică zi de vineri. Pe măsură ce creșteam în ființă, am urmat Școala Gimnazială din Giarmata, județul Timiș, apoi Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara, profil tehnologic. La finele celor 12 ani de învățământ, setea de cunoaștere, iubirea pentru literatură și scris m-au purtat către Facutatea de Litere, secția latină-română, apoi către filologie clasică.
În timpul studenției, am urmărit modelele culturale pe care Universitatea de Vest le dădea noii generații de tineri. Mi-am admirat, citit și urmărit profesorii, cărora astăzi le datorez totul și mă închin în fața acestor monumente ale culturii: m-au învățat carte! Din lista lungă de nume grele pe care Universitatea de Vest le-a dat, voi enumera, modest, după cum urmează: poetul Eugen Dorcescu, Mirela-Ioana Dorcescu, Maria Subi, Elena Sandu, Valy Ceia, Claudiu Arieșan.
Atracția pentru filologie a existat mereu, însă s-a conturat mai pregnant când, la vârsta primei tinereți, am descoperit marile capodopere și autorii literaturii române: Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, I. L. Caragiale, George Călinescu, Ion Slavici, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Eugen Dorcescu etc. În facultate, am avut contact permanent, intens, și cu limba și literatura latină, care m-a format și marcat. Operele și autorii care mi-au stârnit interesul au fost și sunt și astăzi: Aeneis – Vergilius, Metamorphoses – Lucius Apuleius, Quintus Horatius, Publius Ovidius Naso, Lucretius, Propertius, Sallustius, Juvenal, Tacitus etc., iar de la eleni: Homer, Sofocle, Platon, Socrate, Aristotel etc.
La finele primilor 3 ani de studenție, am dedicat o lucrare de licență unui uitat, dar important autor latin: Lucius Apuleius – „Metamorphoses”. Considerat al doilea roman antic, „Metamorphoses” ne vorbește despre curiozitatea unui tânăr care dorește să aibă acces la cele mai tainice, profunde și înalte adevăruri ale lumii. De aceea, dorește să se transforme în pasăre, dar încurcă poțiunea și se transformă în măgar. De aici încep tot felul de tribulații, aventuri, chinuri, care îl formează și îl învață cele mai dure lecții ale vieții. În final, măgarul-om consumă trandafirii meniți să-i redea forma de om.
În continuare, mi-am dedicat timpul, energia și puterea studiilor masterale în filologie clasică, elaborând o impresionantă lucrare de disertație: Magie, literatură și cunoaștere în „Metamorphoses”. În acești 5 ani, în care l-am abordat în două lucrări ample pe scriitorul latin Lucius Apuleius, Conf. univ. dr. Valy Ceia mi-a vegheat scrisul, gândirea critică și mi-a arătat adevăratele valori perene, fapt pentru care îi sunt profund recunoscător.
În anul 2018, fiind invitat la un seminar despre metafora poetică, susținut de Poetul Eugen Dorcescu, Mirela-Ioana Dorcescu, profesoara care mi-a călăuzit și marcat primii pași în eseistica literară, mi-a dăruit o impresionantă și amplă carte, ce tratează secțiunea de aur în poezie, teorie dezvoltată de poetul Eugen Dorcescu și reluată, prin aplicații în poezie, de Mirela-Ioana Dorcescu: „Hermeneia”.
M-am încumetat, după puteri și cunoștințe, să dedic o cronică acestei importante cărți. Eram nou în acest domeniu. Nu știam exact cum se face o cronică, dar cursurile și cărțile Mirelei-Ioana Dorcescu mi-au fost călăuză.
„Hermeneia” este împărțită în 3 capitole: „Excelența textului”, „Haloul textului”, „Efigii”. Primul capitol, „Excelența textului”, se împarte, la rându-i, în 2 subcapitole: „Secțiunea de aur în poezie” și „Exegeză: Eugen Dorcescu”. În primul subcapitol („Secțiunea de aur în poezie”), Mirela-Ioana Dorcescu face o introducere în ceea ce înseamnă secțiunea de aur, atât în poezie, cât și în celelalte arte: „Semantica expresiei secțiunii de aur a fost adaptată la finalitățile punctuale ale cercetărilor și la specificul diverselor domenii în care s-a folosit, din Antichitate până în prezent” (p. 16). Lucrarea se evidențiază prin rigurozitate, studiu aprofundat, exercițiu hermeneutic aplicat pe capodopere ale unor autori clasici și contemporani din literatura română: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Eugen Dorcescu, Șerban Foarță etc.
După acea inițiere în eseistica literară, poetul Eugen Dorcescu și Mirela-Ioana Dorcescu, modelele mele culturale, m-au îndemnat și încurajat să scriu. De-a lungul ultimilor trei ani, s-au cristalizat texte de critică literară, precum: „Celesta – Amor caelestis”; „Timp, Societate și Duh în Îngerul Adâncului”; „Jurnalul suferinței, Jurnalul fericirii”; „Un debut matur”; „Biblicele lui Eugen Dorcescu”; „Poetul Eugen Dorcescu”; „Primul țipăt și forța feminină”; „Eugen Dorcescu și Emil Grama sau despre o magistrală sinestezie”; „Căutarea tatălui între teluric și celest”; cât și lucrări despre psihologie și literatură latină: „Aspecte psihologice ale arhetipului mamei: Carl Gustav Jung”; „Apologia, de Lucius Apuleius”.
Am avut onoarea de a colabora la volumele „Despre Eugen Dorcescu – Volum omagial 75”; „Despre opera lui Eugen Dorcescu: interviuri. Crestomație critică (2014-2020)”; „Eugen Dorcescu în «Timișoara». Volum omagial 80” – toate acestea coordonate magistral de Mirela-Ioana Dorcescu.
Cea mai recentă apariție, debutul meu editorial, este cartea „Et in arcadia ego – eseuri de critică literară” (Timișoara, Editura Eurostampa, 2022). Prin bunăvoința Prof. univ. dr. Livius Petru Bercea, critic literar, cărturar și personalitate de aleasă cultură, cartea este însoțită și de o generoasă prefață. Menționez că „Et in arcadia ego – eseuri de critică literară” s-a cristalizat în cadrul „Școlii de literatură «Eugen Dorcescu 80»”, înființată de Poetul Eugen Dorcescu și de Mirela-Ioana Dorcescu. În acest salon de literatură, în maniera celor franțuzești de secol XVIII, ne-am adunat în jurul soților Dorcescu și am învățat carte, literatură, ne-am inițiat în cultură, în cunoașterea sensibilă. Domniilor lor le datorez această carte de debut.
*
Încă de la o vârstă fragedă, inconștient, îmi prefiguram propriul stil de a scrie, de a citi, de a analiza, hermeneutic, psihologic și comparativ, un text. Observam tipare psihologice, analizam comportamente, le comparam. Astăzi, uitându-mă cât am putut de obiectiv la textele pe care le-am scris, observ o hermeneutică comparativă, o preocupare pentru analiza comportamentelor psihologice și pentru atingerea acelui strop de profunzime, de abisalitate, din fiecare.
Declar, ferm, demn, apăsat, că poetul Eugen Dorcescu și opera dorcesciană au fost declanșatorul acestor tendințe. Datorită acestui Poet am optat pentru o astfel de hermeneutică. Opera Domniei Sale implică studiu amănunțit și inițiere în marea literatură.
Ceea ce m-a neliniștit mereu în privința scrisului, în materie de critică literară ori de creație artistică liberă, a fost imposibilitatea individului de a reda, complet, asumat, nealterat, esențele. În „Confessiones”, Sfântul Augustin deplânge organul vorbirii că este „încet, vorbește numai de rău și nu poate fi controlat”. Întru totul încredințat că există cel puțin un strop de adevăr în aceste vorbe de duh, un individ nu poate surprinde, nici într-o analiză literară, nici într-o creație artistică, esența ideii ce îl copleșește. Bunăoară, s-au scris biblioteci întregi despre opera, filosofia și personalitatea lui Mihai Eminescu. Au fost acestea de-ajuns? Nicidecum! Cu toate acestea, încă îl citim și analizăm. De cealaltă parte, a simțului artistic și al sentimentului uman, nimeni nu poate simți ceea ce a trăit Poetul. Mai mult decât atât, esența sentimentului nu poate fi transmisă. Cine dintre noi poate să spună „știu ce simte Eminescu”? Astfel că fiecare individ este condamnat să-și resimtă propria greutate a ființei în singurătate, eventual ancorat în colectiv, împărtășind cu ceilalți povara ființei.
Conștient, dar nedescurajat de această piedică, subsemnatul își continuă munca (abia începută!) de (viitor) scriitor, dedicându-se unor proiecte literare supravegheate de maeștri și simțindu-se în luptă acerbă cu sine însuși.
—————————————–
Marian-Cătălin CIOBANU
Timișoara, 7 aprilie 2022
