Sunt în aşteptare de câteva luni. Ei, aş! Sperăm că nu îl aştepţi pe Godot! Nu de alta, dar nu ai fi nici originală, nu ţi s-ar potrivi nici nuanţele şi pe deasupra ce nebun-nebună poate să îl aştepte pe Godot în poziţie de drepţi, încălţat-încălţată cu pantofi cu toc cui, care pantofi aduc mari anomalii scoarţei terestre, mă vor bombarda inocenţi, în locul vostru licuricii-spiriduşi, pe care ieri i-am salutat bucuroasă că mai există în pădurea de pe malul Cernei, la intrarea în Băile Herculane. Gândurile mi se întorc mereu spre acele locuri încărcate energetic, dornice să se desfete şi ele măcar o dată pe an în mirajul ionilor pozitivi.
Să fi aşteptând o biată scrisoare, iar în răstimp să fi făcut atâta caz de existenţa unor biete sentimente însemnate de fierul roşu cu însemnele efigiei R.R.R.? Mă vor întreba de data aceasta chiar în locul lor aceiaşi spiriduşi. Bănuiesc că nu mai ştiţi exact ce exprimă cel de-al treilea R, dar chiar nu are nicio importanţă ce ar putea înseamna, vă asigur eu, cea care mi-am pierdut o zi şi jumătate ca să pot să mi-l reamintesc.
Ar fi fost cu totul altceva dacă ai fi aşteptat un SMS, un mail, un bebeluş, o navă spaţială, un asteroid purtător ai antiviruşilor filozofici ori pur şi simplu trecerea nemiloasă a clipelor. Ai fi beneficiat de întreaga noastră clemenţă, mă asiguraţi bucuroşi că mă aflu iarăşi în impas, Zori De Zi Dumneavoastră.
Dimineţile Voastre, vă răspund nedorind să vă dezamăgesc a nu ştiu câta oară, aştept doar un biet răspuns… nu la o întrebare, ci la o propunere. Una dintre popunerile acelea insolite care îmi plac la nebunie, dar pe care mie nu mi le-a adresat nimeni, niciodată. În momentul următor sunteţi în stare să mă scoateţi tot pe mine vinovată pentru acest prejudiciu adus apriori patrimoniului meu.
Ei, bine! M-am adresat prietenilor mei Gaby şi Puiu, pe care ştiindu-i singuri i-am interpelat simplu: Nu vreţi să mă înfiaţi? Până la urmă tot o întrebare este chiar dacă mi s-a părut că este mai mult de atât. Ei, ia să vedem în ce dandana am intra cu toţii dacă domniile lor ar fi în mintea mea şi ar răspunde: Da !
Pentru început ar trebui să îmi schimb numele, devenind Florica G. Bud. Nume care nu ar suna chiar rău şi nici nu mi-ar aduce… prejudicii. Dar odată înfăptuit ar necesita un certificat de naştere nou, european, aşa cum se poartă acum. Dacă aş obține un act cu acest nume, atunci aş mai fi soţia soţului meu care s-a însurat acum treizeci de ani cu Florica I. Trif? Bietul de el, veţi gândi.
Să îl înfieze şi pe el, mă veţi scoate din impas, Onor Avocaţi Aflați Din Oficiu, din ce în ce mai bine dispuşi. Da, ar fi simplu. Unde creşte un copil poate creşte şi al doilea, spune un gând frumos din bătrâni. Dar atunci s-ar întâmpla un lucru groaznic. El, soţul meu, ar deveni fratele meu. Deci varianta aceasta pică. nu avem de ales decât să rămânem la varianta că prietenii mei mă înfiază doar pe mine. Dacă o vor face, vor fi fericiţii posesori ai celor doi nepoţi, Alex şi Roxana. Şi bonus, Anca, soţia viitorului lor nepot, Alex.
Fericită famile aţi putea să deveniţi dacă… veţi ridica tonusul absurd al acestui text, Controlori Ai Traficului De Idei Bune, cu atâţia nepoţi picaţi pe neaşteptate. Plus animăluţele mele: Cuca, Graser, Nera, Blaki, Briana… care s-ar adăuda animăluţelor, câini şi pisicuţe, de care prietenii mei au atâta grijă. Poate această dragoste bolnăvicioasă pentru bietele patrupede este sentimentul puternic ce ne leagă.
Dar… există şi un dar…. Dacă părinţii mei nu vor fi de acord cu această înfiere târzie? Eu sunt totuşi un copil relativ cuminte, care nu le-am dat prea mare bătaie de cap. Deşi, trag eu de timp, ar fi benefică pentu mine, nimănui nu i-a stricat o a doua familie. Deja încep să mă gândesc cu jind la răsfăţul care m-ar aştepta din partea familiilor reunite. Iarăşi strig: Vivat! înaite de a sări şanţul. Mai bine să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă ar spune din obisnuinţa bunei creşteri Nu! Atunci ar exista varianta în care mamica şi taticu i-ar înfia pe Gaby şi Puiu şi odată ei ajunşi copiii părinţilor mei… ar deveni fraţii mei şi ai sorei mele Valeria-Ana.
Mă aflu iarăşi în faţa unei dileme… Dintr-odată ar trebui să împărţim pământul moştenit de familia mea din străbuni, în patru părţi egale, în loc de două. Şi când e vorba de împărţitul holdelor, parcă nu aş vrea să îl văd fărâmiţat… după cum îi cere glasul pământului unei fiice adevărate care sunt, să nu o facă. Atunci bunica Valeria ar deveni automat şi bunica lor, caz în care ar trebui să împart cu ei şi bătrâna maşină de cusut Singer, pe care bunica mi-a lăsat-o cu limbă de moarte. Şi apoi… cum poţi să împarţi o maşină de cusut în mai multe părţi? În cazul acesta mai bine să rămână celui care ştie să coasă, asemeni bunicii, cei mai frumoși colţişori pentru lenjeria din damasc, pentru trebuința mireselor din vremurile apuse. Se înscrie cineva la concursul anunţat?
S-ar rezolva problema mult mai simplu dacă cei doi prieteni ar fi înfiaţi de părinţii mei abia după ce ei, adică Gaby şi Puiu m-ar fi înfiat deja pe mine. Dacă s-ar întâmpla acest lucru minunat atunci eu aş deveni fiică şi în acelaşi timp nepoata lor, iar copiii mei ar ajunge strănepoţii lui Puiu şi Gaby şi în acelaşi timp stră-strănepoţii părinţilor mei, plus bonusul Anca, soţia stră-strănepotului lor. În cazul acesta nu ştiu care ar fi gradul de înrudire a animalelor noastre, pisici şi câini.
Parcă ar fi nevoie de o pauză de publicitate în vederea limpezirii gândurilor. O citesc pe feţele voastre, Chipeşi Antologaţi Dumneavoastră, pauză în care să savurăm o cafea, o horincă pusă la gheaţă şi să citim on-line minunatele ştiri care vin peste noi tot mai pline de veşti bune. Mai există şi posibilitatea să acceptăm versiunea sfârşitului lumii în anno domini 2012 şi, în cazul acesta, să ne dăm demisia din tot ceea ce ne leagă de hăţişurile acestei lumi, să ridicăm ochii spre cer şi să aşteptăm…
Pauza s-a încheiat, dar situația iscată nu. Ar mai exista varianta excentrică să îi înfiez eu pe prietenii mei. În acest caz ar deveni fraţii mai vârstnici ai copiilor și nepoţii sorei mele, verişorii lui Carmen, fiica ei. Ar mai deveni şi nepoţii părinţilor mei şi strănepoţii bunicii Valeria şi astfel ajungem iarăşi la problema împărțirii maşinii de cusut Singer. Şi apoi… nici măcar nu ştiu dacă părinţii adoptivi pot să fie mai tineri decât copiii adoptaţi. Şi… nici nu ştiu dacă un scriitor poate adopta un critic şi dacă se cade a înfătui acest lucru.
Toate acestea s-ar întâmpla dacă Gaby şi Puiu ar da curs invitaţiei mele de a spune: Da! Dar eu ştiu că ei sunt înţelepţi şi nu mă vor lua în serios şi, dacă o vor face, atunci demersul lor să fie doar pe cinci ani, cu posibilitatea prelungirii contractului la cererea beligeranţilor. Dar… oricare ar fi finalul acţiunii mele, important este că locuim de cel puţin cinci ani în România şi nu va trebui să dăm nici eu şi nici ei câte un milion de euro pentru o înfiere, aşa cum i se cere unui cuplu celebru, pentru a lua de suflet un copil din România. Nu pe vreunul din noi, Doamne Fereşte!
