Un om din Est, iată o carte pe care nu o voi citi! De ce, păpuşico? De unde atâta vehemenţă? mă veţi întreba neostoiţi convivi, Onor Anticipanţi Ai Gândurilor Publice. Pur şi simplu nu vreau! voi rosti răspicat la persoana întâi, căci filo-americană, cum am descălecat, nu îmi place pronumele de politeţe. Puteţi să îmi faceţi ceva? Nu, Slavă Domnului! Tocmai aţi anunţat cu surle şi trâmbiţe că străbateţi perioada de graţie pe care v-aţi propus să o declaraţi ziua abstinenţei intelectuale. Ei, aş! Tocmai în aceste zile să vă fi apucat penitenţa, zile în care am nevoie mai mult ca oricând de susţinerea voastră?
Voi face un lucru care nu mi se potriveşte, dar este cool să faci lucruri împotriva firii. Mă voi complace însumându-mă indiferenţei şi precarităţii faptelor generale. Voi scrie despre un lucru pe care nu îl cunosc şi nici nu îmi propun să îl aprofundez. Voi descrie doar senzaţiile pe care mi le-a trezit titlul: Un om din Est, atunci când am văzut gri în faţa ochilor.
Cartea poate să fie foarte bună. De ce nu ar fi? Doar este scrisă de un prozator de excepţie, Ioan Groşan. Dar titlul, este unul dintre acelea care pot să te ucidă pe loc sau, dimpotrivă, te poate arunca în pragul sinuciderii şi atunci el devine doar… un criminal… indirect. Şi iată, desfăşurătorul simţirilor induse de titlul, Un om din Est, adică un individ gri cistercian, cu existenţă mediocră, ce îşi întinde tot… ceea ce are de întins… spre Occident, ca să ceară milă. Un om dintr-o ţară gri, care vrea să uite că este român, îşi dispreţuiesc patria şi trecutul, începând cu Burebista, Ştefan Cel Mare, pe care ar vrea să îl scoată din istorie, fiind mic şi rău, încheind cu… tovarăşii Ana Pauker şi Nicolae Ceauşescu. El este un ins care se identifică cu Vlad Dracul, pe care îl confundă cu Ţepeş, urându-şi cu sârg, în ritm de creştere a numerelor cardinale: nevasta, copiii, vecinii, copacii, păsările, morţii, poziţia leului în conjucţie cu luna, abecedarul şi suzeta, în aceeaşi măsură în care se urăşte pe sine. Ar vrea să scape de toţi şi de toate, dar nu ştie cum!
Dacă ar fi Cel de Sus, omul din Est ar aduce pacea pe pământ şi în suflet. Să fie el preşedintele Barack Obama ar rezolva problemele Americilor şi ale Evropelor deopotrivă. De ar fi fost Bin Laden, cu un potenţial distructiv masiv, ar fi rezolvat problema petrolului şi a Irakului. Dacă ar fi un minut premierul Vladimir Putin, ar scoate din sărăcie Rusia şi ar pune America pe… butuci. Să fi fost Angela Merkel, căci în problemele serioase orice bărbat poate deveni femeie şi invers, atunci ar fi schimbat de mult echilibrul Europei. De ar fi fost ales europarlamentar ar transforma Uniunea Europeană în paşalâc românesc şi ar da o mână de ajutor preşedintelui Traian Băsescu, pentru a scoate ţara din recesiune. De asemenea, el ar fi lăsat însărcinate o samă de doamne, ce îşi caută fericirea în… binele ţării. Să fie acum parlamentar român ar întoarce Constituţia pe dos, interpretând-o de la dreapta la stânga. Să îl înlocuiască o zi pe prim- ministrul Emil Boc, ar aduce opoziţia la picioare sale, în poziţii… ruşinoase. De ar fi primarul Capitalei, ar suprapune grădinile Bucureştiului peste liniile aeriene române. Dacă ar fi fost… propria sa nevastă, şi-ar fi dat de mult singur papucii. Dacă ar fi fost măcar… Bing Bang-ul! Dar nu a fost să fie, decât un om din Est!
Esticul – născându-se cu… cordonul ombilical înfăşurat de mâini şi de picioare – nu poate să conducă lumea… decât adăstând la o cafea, unde îşi dospeşte întrega ranchiună strânsă în anii comunismului, la care se adaugă cea din anii din urmă ai capitalismului estian. Şi, dacă are un loc de muncă, nu are vreme să-l şi sfinţească. Dar este mărinimos, îi lasă pe alţii să o facă, fiindcă el este cocoşat de propria-i deşteptăciune. Nu este decât un biet om din Est, care cere un kilogram de milă pe minut, plătind cu… aroganţa unui miliardar.
Există oameni care aduc în jurul lor lumină şi căldură. Respectând legi nevalidate trăiesc foarte bine şi cei autoproclamaţi oameni dintr-o bucată, care spun şi fac tot ceea ce este bine pentru ei. Dacă toţi am face parte din această categorie, atunci viaţa ar deveni un măcel. Trăiesc binişor şi cei care conştient sau inconştient induc în jur starea gri, stare de care cu respect aş vrea să scăpăm, fiindcă este culoarea mediocrităţii, a lenei, a delăsării, gri-şoricel, gri-trotuar. Dinspre starea noastră cenuşie vin valuri mari de neputinţă şi multă amărăciune!
Mă simt ameninţată… simt că mi se pregăteşte o moarte gri-petroleum, tocmai când apare la televizor domnul Cristian Tudor Popescu. Sunt sigură că în timpul liber domnia sa este un tip simpatic, inteligent, cald, care ne vrea binele. Dar pe calea undelor vine în casele noastre un om sumbru, încrâncenat, a cărui aură te aruncă în braţele gri ale deznădejdii. Când îl văd, simt că… mă prăbuşesc în fiinţă, vorba unei poetese. Dintr-odată totul devine ostil în jurul meu şi viaţa, aşa cum ni se prezintă, îmi pare fără niciun rost. Nu am putere nici să schimb canalul, ca să îmi regăsesc energia în splendorile din iarba vreunui studio autohton. Cu un rest de voinţă aş face un gest suprem, acela de a-i da un griţar (creiţar) domnului Popescu, pentru a-şi cumpăra bomboane, care să îl scape de masca suferinţei. Atât de necăjit cum se prezintă, pare urmaşul direct al sărmanului Niculăieş, din povestirea lui M. Sadoveanu Un om năcăjit, care mi-a provocat lacrimi în copilărie.
Dragă Ioan Groşan, tu eşti un prozator de excepţie şi un om inteligent! De ce trebuie să suferi fiindcă unii nu vor să îţi recunoască locul în ierarhia romanului? Un roman poate să scrie oricine, nu numai cei cu talent. Nu degeaba se poate învăţa în străinătate scrierea acestuia, la cursuri speciale. Poet şi prozator – aici îmi permit să îi exclud pe cei a căror proză seamănă cu procesele verbale întocmite zilnic de către portarii unităţilor socialiste – te naşti, mai bine spus aşa te aduce barza. Este adevărat că romancierii conduc lumea, dar consolează-te! Dacă nu ar fi romane nu ar fi nici telenovele! Se ştie că o parte din critici nu pot să gândească decât în ritm de roman, adică respiră lung şi apoi adorm… şi iar respiră larg şi iarăşi… adorm… trăindu-şi viaţa în ritmul de melc al literaturii de largă respiraţie. Când li se propune o rundă intensă, care să le solicite căderea în transa unui delir literar, intră în panică şi devin gravi. Cum să renunţe la dragostea cu acte, molcomă dar sigură, pentru un amor intens de cabaret? Ca buni creştini să îi iertăm, să-i iubim şi să-i înţelegem! Dragostea cu blazon este infiorător de posesivă şi absoarbe cu sârg multe energii.
Drum bun, Ioan Groşan, Un om din Est, spre… East of Eden!
