1. Alegerile europarlamentare
Pentru alegerile europarlamentare de la 23-26 mai 2019 România va avea un număr de 32 de parlamentari, iar după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) – 33 de parlamentari. Pe eşichierul politic se înfruntă, cu şanse de reuşită, şapte partide, aliniate următoarelor grupuri europarlamentare: populari (de dreapta) – PNL, PMP, UDMR; socialişti (de stânga) – PSD; centrişti – ALDE, PRO România; şi partide noi – Alianţa 2020 USR+.
Prin tradiţie, alegerile europarlamentare au în România o prezenţă la vot redusă (în jur de 35%) şi servesc ca barometru de opinie pentru alegerile interne (locale, parlamentare şi prezidenţiale). Din păcate, nici în acest an situaţia nu a fost diferită. În loc de a se concentra pe prezentarea pentru cetăţenii votanţi a proiectelor europene privind România, partidele au preferat să adopte poziţii pro sau contra privind coaliţia de centru-stânga de la putere (PSD şi ALDE) şi liderul acestuia, Liviu Dragnea (preşedinte al Camerei Deputaţilor), condamnat pentru corupţie. Cu o singură excepţie: Partidul Mişcarea Populară (PMP), condus de Traian Băsescu, fost preşedinte al României între 2004-2014, care este şi cap de listă a partidului pentru aceste alegeri şi, în premieră, primul preşedinte eligibil pentru un post de europarlamentar.
Am urmărit atent dezbaterile şi mitingurile electorale ale tuturor partidelor şi, punctual, ofertele lor electorale. Subiectul Dragnea a dominat copios campania electorală şi a împărţit partidele în două tabere agresive – pro (PSD şi ALDE, un partid de dizidenţi de la PNL) şi contra (PNL, USR+, PRO România, un partid de dizidenţi de la PSD, şi, în ultimele zile, şi UDMR). În schimb, PMP a optat să prezinte cu mai mare claritate alegătorilor oferta lor electorală mai diversificată, pe linie economică (Canalul Rin-Dunăre, subvenţiile agricole), socială (anti-imigraţionismul şi menţinerea valorilor creştine), politică (integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin reunirea cu România) şi militară (puternic pro-NATO şi rezervată privind o armată a Uniunii Europene fără SUA).
De aceea, sunt pe deplin convins că, votând PMP pentru alegerile europarlamentare din 2019, România va avea prin preşedintele Băsescu o voce autorizată la Bruxelles, el fiind deja cunoscut ca un bun negociator şi un fin cunoscător al complicatelor proceduri ale Uniunii Europene.
2. Referendumul pe tema justiţiei
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a hotărât ca odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 să aibă loc şi un referendum pentru justiţie, ca reacţie la intenţiile guvernului PSD-ALDE de a modifica legislaţia penală şi a dezincrimina unele infracţiuni. Mulţi au văzut, şi pe bună dreptate, în acţiunile guvernului o tentativă de a-l scăpa pe liderul social-democrat Liviu Dragnea de rigorile legii.
Pentru ca referendumul să fie validat a fost stabilit un prag de 30% din numărul votanţilor înscrişi în listele electorale permanente, conform unei legi a referendumului din decembrie 2013. Acest prag a fost coborât de la 50% în urma eşecului referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din 2012.
Referendumul pe justiţie din 2019 conţine două teme considerate de interes naţional de către preşedintele Iohannis şi anume: (1) interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi (2) interzicerea ordonanţelor de urgenţă ale guvernului în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, precum şi dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.
Preşedintele Iohannis, având intenţia generoasă şi lăudabilă de a lupta eficient împotriva corupţiei, a îndemnat electoratul să voteze cu DA la ambele întrebări.
Din păcate (şi o spun şi ca fost judecător, profesor de drept şi cercetător ştiinţific în domeniul juridic), întrebările sunt slabe din punct de vedere legal şi au un efect limitat din punct de vedere politic.
Din punct de vedere legal, interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie va crea o discriminare între infractorii condamnaţi pentru acest tip de infracţiuni (care nu vor beneficia de amnistie şi graţiere) şi infractorii condamnaţi pentru restul infracţiunilor, multe din ele mult mai grave decât infracţiunile de corupţie, precum omorul sau trădarea (infractori care vor beneficia de amnistie şi graţiere). În plus, pe planul formulării, întrebările sunt prea tehnice pentru nespecialişti şi, pe bună dreptate, au creat multă confuzie chiar şi printre adepţii preşedintelui Iohannis.
Din punct de vedere politic, întrebările au o viziune limitată şi par formulate ca şi cum PSD şi aliaţii săi vor conduce România pe vecie, fără a se ţine seama de alternanţa partidelor la putere, specifică democraţiei. Nu mai devreme de luna mai a anului 2016, guvernul de centru-dreapta al lui Dacian Cioloş a dat o ordonanţă de urgenţă de modificare a codurilor penal şi de procedură penală şi a legii privind organizarea judiciară, adică exact în acele domenii pe care acum preşedintele Iohannis vrea să le excludă din ordonanţele de urgenţă.
În plus, mai mult ca sigur că pe viitor, pentru alte guvernări de dreapta, se pot ivi situaţii care să justifice asemenea decizii. Însă acele decizii vor fi, la rându-le, puternic criticate chiar de opoziţia de stânga în baza aceluiaşi referendum.
Adversarii politici ai preşedintelui Iohannis au anunţat în mod direct că vor boicota referendumul (ALDE) sau, în mod mai subtil, că îl vor ignora (PSD), cu scopul de a-l invalida printr-o prezenţă la vot de sub 30%. Din păcate, atât preşedintele Iohannis, cât şi adversarii săi politici folosesc acest referendum (care ar fi trebuit să aibă nişte întrebări mai simple şi mai clare privind justiţia) nu în ideea reformării României, ci de a marca puncte în mod politicianist şi demagogic.
Ca votant responsabil, eu nu voi boicota referendumul şi nici nu îl voi ignora, ci voi vota la acest referendum pentru a contribui la pragul de validare de 30%. Sunt convins că intenţiile nobile ale preşedintelui vor beneficia de o majoritate de voturi de DA la cele două întrebări.
Eu voi vota însă cu NU la ambele întrebări din motivele mai sus-menţionate. Este reacţia mea de a arăta politicienilor de orice culoare că votul meu este responsabil faţă de propria mea conştiinţă (ca alegător) şi formaţie profesională (de jurist) şi că acest vot nu poate fi manipulat politicianist într-o direcţie sau alta.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
O variantă a articolului a fost publicată anterior de revista INTELLECTUAL CONSERVATIVE.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.
*****
Articolul descrie în detaliu și foarte clar alegerile pentru Parlamentul European din 2019 în România. Există mai multe fenomene care au avut loc. Partidul Mişcarea Populară, al fostului președinte al României, Traian Băsescu, a reușit să trimită la Bruxelles doi deputați europeni, printre care şi pe fostul preşedinte, o situaţie în premieră pentru acest tip de alegeri. Fostul președinte este considerat o persoană capabilă să își reprezinte țara în Parlamentul European, având mulți ani de activitate politică în conducerea țării.
Alte partide politice s-au axat pe luptele interne și pe situaţia liderului partidului la putere, social-democratul Liviu Dragnea. Dragnea a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu chiar a doua zi după alegeri și trimis la penitenciar în aceeași zi. Situația sa a dominat campania electorală din România pentru majoritatea partidelor politice, partide care au ignorat în dezbateri problemele Uniunii Europene.
Pe de altă parte, membrii Partidului Mişcarea Populară au optat pentru evitarea problemelor interne în dezbateri și şi-au concentrat intervenţiile pe oferta lor electorală pentru Uniunea Europeană. Articolul oferă explicații, pe lângă cele referitoare la alegerile europarlamentare, și pentru Referendumul pe probleme de justiție, organizat în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare.
Întrebările privind referendumul, inițiat de actualul președinte al României, domnul Klaus Iohannis, au fost aspru criticate pentru că erau prea tehnice și confuze. Prin modul de formulare a întrebărilor, s-a lăsat impresia că, odată referendumul aprobat, unii infractori (de exemplu, cei condamnaţi pentru corupție) ar fi fost discriminați împotriva altora, prin interdicţia, nou-creată pentru ei, de a nu se bucura de avantajele amnistiei și ale graţierii.
Autorul a justificat votul său negativ pentru acest referendum din cauza formulării deficitare a întrebărilor. Deşi președintele Iohannis a avut o intenție generoasă de a lupta împotriva corupției iniţiind acest referendum, întrebările au fost prost formulate.
Mulți alegători, fără a avea o pregătire juridică de specialitate, au fost puşi în dificultate în a răspunde la aceste întrebări în mod onest şi nepărtinitor. Majoritatea lor însă a decis să sprijine, printr-un vot afirmativ masiv, intenţiile preşedintelui.
Comments are closed.