Toronto Pictures va face filme în România

0
19
toronto

torontoGraţiela Cujmir (foto) este o tânără jurnalistă din Gorj. Nu de mult, participând la un casting. organizat de Studioul Cine­matografic “Toronto Pictures”, a fost desemnată purtător de cuvânt al acestei companii, pentru Romania si Diaspora Română.
“Iniţial nu am acceptat pentru că am doar experienţă de „background“ şi sincer… mi-a fost puţin teamă să intru în acest domeniu necunoscut. Munca mea în presă, de aproape 10 ani, a constat mai mult în lucru la calculator, idei de colaje, lucru pe textele ce-mi veneau de la jurnalişti etc. Din momentul în care Daria Trifu, producătoarea de origine română a lui „Toronto Picures”, mi-a explicat exact ce am de făcut şi că mă va sprijini cu tot ce am nevoie, am spus DA, cu un plus de încredere în vorbele ei”.
„Toronto Pictures” este descris de Graţiela Cujmir ca fiind un studio cinematografic, o casă de developare, producţie şi distribuţie de filme în toată lumea. Baza principală a companiei este oraşul Toronto din Canada, dar este reprezentată şi la Hollywood şi la New York. Este remarcabil faptul că „Toronto Pictures“ produce filme fără violenţă şi fără scene grafice sau nude, filme care sunt în general bazate pe subiecte sociale, inspirate din viaţa cotidiană, filme de artă”.
Înfiinţat de regizorul Bruno Pischiutta, un cineast talentat, ita­lian care a ales să trăiască în Canada, studioul a realizat filme de mare ţinută artistică, filme care au fost premiate la diferite festivaluri de prestigiu. „The Comoedia“, filmat în Italia şi în New York, a fost premiat cu Medalia de Bronz la „New York International Film&TV Festival” şi a fost invitat să participe la premiile Oscar (la categorial „Best Foreign Language Film“). „Life’s Charade“, de asemenea premiat sau scurtmetrajul „Dead Love“, realizat în Canada, sunt deja distribuite în toata lumea. Nu se poate uita, spune Graţiela Cujmir, de ultima creaţie, „Punctured Hope“, film realizat în Ghana. Este o poveste reală, terifiantă, din nefericire luată din actualitate. În toamna anului trecut, acest film a fost selectat oficial şi a participat la „World Film Festival de la Montreal”, iar acum  este calificat pentru a fi nominalizat la Academy Awards (Oscar) 2010.
Filme ca „Last Meeting in Venice“, „The Telegram“ sau „Maybe“ sunt foarte bine cotate pe piaţa filmului, cu diferite nomina­lizări, iar Bruno Pischiutta este unul dintre cei mai premiaţi regizori din Canada, pe plan internaţional. În prezent el şi producătoarea Daria Trifu lucrează la lungmetrajul artistic „Breaking My Silance” şi vor începe în toamna acestui an producţia la „Glicine” şi „The Sepia Portrait”.
Referitor la cooperarea cu cinematografia din România, „Toronto Pictures” va dezvolta programe interesante. Recent, Compania „Kodak“ din Bucureşti şi-a exprimat suportul pentru o colaborare. „Toronto Pictures“ selectează acum majoritatea actorilor din România, pentru filmul „Glicine“ şi alte două filme care vor fi realizate în următorii doi ani, tot în România.  Este în negociere şi cu diferite societăţi media din România, pentru serviciile locale de producţie. “Regizorul Bruno Pischiutta şi producătoarea Daria Trifu sunt deschişi spre orice propunere de filme noi, care nu implică violenţa sau nuditatea, iar actori români vor juca diverse roluri în toate filmele ce vor fi produse aici”, a mai precizat Graţiela Cujmir. Colaborarea cu România va fi una specială, având în vedere că Daria Trifu, producătoarea, este originară din Braşov, iar România oferă oportunităţi speciale pentru filmele cu bugete mici.
Desigur, românii de pretutindeni, iubitori ai filmului de artă, vor urmări cu interes filmele realizate de „Toronto Pictures”.