Impresionant, monoton totodată, drumul îngust de pe țărmul Pacificului. California State Route 1 este un Highway de 1,055 Km, pe alocuri săpat în stâncă, alteori însoțind valurile oceanului. Construit în vremuri grele, 1934, este ultimul spațiu de mișcare umană terestră înaintea întinderii nesfârșitelor ape, aici de un albastru închis, sub un cer de foc. Legând San Francisco, Santa Monica, Santa Cruz și Malibu, centrul și sudul statului, conurbațiile San Francisco Bay Area și Los Angeles Largest Area. Configurația țărmului, relieful frământat de ridicăturile sumbre ale faliilor tectonice, alternanța uscăciunii deșertice cu zonele întinse, cultivate și irigate cu mari eforturi, pare a pune față în față două lumi, aceea a adâncimilor abisale a regelui oceanelor și pe cea a țărmului însetat, deseori marcat de incendii ale vegetației. Arhitecți îndrăzneți au plasat așezările pe fantele înguste dintre ocean și șosea sau pe colinele nu prea primitoare din proximitatea țărmului. Vile somptuoase înfruntă relieful. Pe măsură ce Nord – America își dezvăluie cu cruzime duritățile de continent cu o personalitate aparte, omul s-a obișnuit să o trateze cu același afront, îndrăznind cele mai ample demersuri civilizatorii. Precum călărețul învinge sălbăticia animalului, infrastructura din State este o minunată victorie a muncii inteligente…
PEPPERDINE UNIVERSITY is a private, nonprofit, coeducational research university affiliated with the Churches of Christ, lângă Malibu, în Los Angeles Largest Area. O locație de mari dimensiuni, fondată în 1937 de George Pepperdine, în anii Great Depression. Campusul și o mare parte din clădiri au fost concepute de celebrul arhtect William Pereira. Iese în relief cupola lui FaithDome, domul-biserică, în care încap 10.000 de persoane, fiind cel mai mare din Statele Unite cu această destinație.
Pe o suprafață enormă, în zona campusului, studenții arborează 3000 de drapele în memoria victimelor din 9 septembrie de la WTC. Între catargele cu steagul Statelor Unite sunt și reprezentantele altor națiuni ale căror trupuri au dispărut sub ruinele celor două clădiri. Pe lângă UK, Israel, Turcia etc. am observat și un tricolor românesc. Tocmai pe coasta Pacificului, departe de New York, la 12 de ore de zbor din România, acel steag românesc este o descoperire impresionantă. America nu-i uită niciodată pe cei ce și-au pierdut viața în atacul terorist. Fiecare catarg reprezintă un om, iar generațiile care se succed în SUA sunt educate să respecte memoria tuturor națiunilor prin această simbolistică impresionantă. Nu a fost uitat nici un dispărut – drapelul românesc este și va fi acolo mereu, la comemorările sobre de pe țărmul Pacificului.
Cândva, în secolul XX, un bărbat din Șimleul Silvaniei se refugia în Statele Unite, prigonit de soartă. De ce poartă un parc din New York numele unei românce? Numele Arlenei Jozsef Fried, fiica refugiatului din Șimleu a devenit foarte cunoscut în New York, cu precădere în comunitatea evreiască de aici. Femeia, ai cărei părinţi sunt originari din România, este una dintre miile de victime ale atentatului din 2001. În zona cartierului Roslyn din Long Island (New York) există un parc memorial dedicat Arlenei, amenajat de soţul ei, Ken Fried, împreună cu două sinagogi din New York. ARLENE JOZSEF FRIED a fost avocat, lucra la etajul 104 când primul avion terorist a lovit clădirea. Sora sa, Elliot spune: “Ultima amintire de la sora mea este un mesaj telefonic, înregistrat în data de 11 septembrie, pe la ora 08.44. O rugasem pe Arlene să mă ajute să găsesc o slujbă pentru o cunoştinţă de-a mea, pentru că ea era un foarte bun sfătuitor în acest domeniu. La ora 08.44, Arlene a telefonat cunoştinţei mele şi i-a lăsat un mesaj înregistrat de robotul telefonic, prin care îi cerea să îi telefoneze înapoi, ca să stabilească o întâlnire”. Întâlnirea nu a mai avut loc. „Tatăl nostru ne povestea deseori despre ororile Holocaustului şi ne spunea că, dacă nu suntem atenţi, acestea pot să se repete oricând, oriunde. Nu l-am crezut atunci. Însă, după atentatele de la World Trade Center, cred că Holocaustul este repetabil”, mai spune Elliot Jozsef.
Tricolorul românesc, arborat pe țărmul Pacificului este amintirea Arlenei. Alături de celelalte drapele americane și multinaționale care fâlfâie cu zgomot în briza puternică, pe o înălțime de unde se poate contempla un golf uriaș care se pierde în imensitatea cosmică parcă, de un albastru ireal…