1. TRANSPLANTUL DE TANDREŢE
Nu ne mai trimite cerul niciun curcubeu. Bruma noastră de noroc s-a răsucit ca firul de iarbă uscată. Au visat unii toată vara remaniere. Remanieri. Au croit giulgiuri. Miniştrii, ca nişte arbori livizi şi-au pus zâmbete de boboci florali. Preşedintele a venit la întâlnire cu nişte chestiuni minore pe scăfârlie. Pesediştii şi-au pansat infidelităţile cu dragoste christică. Peneliştii sunt miniaturali. Reglajul fin al guvernării e într-o mână, cel mult două. Contopite într-o savoare carnală. Suntem ca într-un joc de lumini şi umbre.
Intrăm în toamna aceasta cu izvoare de lacrimi şi de ploi. În orice toamnă mor atâtea despărţiri. E drept că şi în moarte există o democraţie a morţii. Şi în anotimpul acesta este şi trecutul şi prezentul şi viitorul guvernării. Săgeata ultimei priviri din opoziţie se opreşte în anticipate. Părerile de rău dau de acum ocol. Opoziţia s-ar lăsa sedusă de amăgiri. Să-i priească un rol de spectator al unei mari iubiri? Cui? Celor ce se înfruntau cu îndestulare?! Sau poate că unii sunt prea îndestulaţi?! Remanierea nu înseamnă trezirea la realitate. Pofta de domnie vine ca şi pofta de mâncare. Mâncând. Suferinţa zidurilor nu are niciodată legătura cu cea a stomacului. Ne furişăm ca nişte fugari prin viaţă. Ce deşertăciune a deşertăciunilor. În loc să ne preocupe fundaţia şi cărămida visului nostru, ne uităm speriaţi la drobul de sare. Meşterul Manole zideşte încă. Am putea să primim autografe de iubire. Ce-am putea să le oferim celor peste o sută de mii de oameni care vor fi disponibilizaţi în această toamnă?! Putem să punem speranţe în ruine? Cât de sfinţită e roua nădejdii? Dar starea de jale? Of, fir-ar ea de sărăcie! Ca o muiere trupeşă şi dăunoasă ne dă târcoale.
Toată vara s-au lamentat unii pe tema sărăciei şi a democraţiei. Lamentaţii pe mai multe teme date. Răsfoite, filele de istorie ale existenţei noastre sunt toate prinse între vremuri tulburi. Toată istoria noastră a fost o succesiune de vremuri tulburi. Dacă s-ar putea să pribegim peste vremurile tulburi! Săraci să fim, dar să fim în rând cu lumea. Lupii tineri, la noi, sunt gălăgioşi şi fără colţi. Opoziţia ar vrea să urce apele la deal. Evident că vor avea mai mulţi prieteni şi la fel de mulţi duşmani. Liderii de sindicat îşi planifică variantele de lucru. Mitingul cu pinguini. Numărul lor de prieteni şi duşmani rămâne staţionar. Avem belşug de guverne. Reţete cu remaniaţi. E greu de tranşat între tabere. Între filiere. Unii cad din zbor ameţitor. Alţii se pregătesc de avânt. De nu ar fi aşa flămânzi, mulţi dintre români, s-ar apuca să înveţe democraţia morţii. Populaţia plătitoare de taxe rămâne ca dantela de Bruxelles. Tivită şi spartă. Ce păcat că nu s-a inventat transplantul de tandreţe.
2. ISTORIA E SCRISĂ DE ÎNVINGĂTORI
Suntem furioşi pe ceea ce se întâmplă în sistemul medical. Ameţiţi de chiotul durerii, ne răsucim în analize, constatări, comisii şi anchete. Înfloresc imperii private pe spinarea sistemului public de sănătate. Un dezmăţ financiar se revarsă peste fel şi fel de clinici particulare, spitale particulare ori alte SRL-uri ce prestează diferite servicii. Nu mai avem puterea să ne revoltăm. Ni se despletesc vorbele în bucăţi de beznă. Încotro? Liniştea aceasta nu o să ne putrezească? Ne vom descurca? Sigur ca ne vom descurca. Ne vom adapta.Vom supravieţui. Le vom da cu tifla. Cât suntem în viaţă. Atunci când la icoana sufletelor vom aprinde candela poemelor albastre, ne va seca la inimă, durerea pierderii.
Uimitori, guvernanţii, rumeniţi de soare şi de sănătoasa frunză verde, ajustează bugetul ţării ca boabele de porumb la descântec. Nebunia îmboboceşte în coifuri sub care dospesc mormane de bani. E cutremurător cu câtă uşurinţă evaluăm în bani, viaţa. E cutremurător cu câtă uşurinţă evaluăm în bani, omul. Un mercurial din cruzimea crizei. Cine îşi caută alinarea în viscolul pripegiei, îşi va adapa dimineţile cu tristeţe. Stăm ca sub un clopot şi ne pocnesc peste tâmple tăierile. Salutul lefegiilor e “ţie cât ţi-a tăiat?!”. Tăiatul fiind perceput ca formă de exercitare a puterii. Care putere la unii, ia minţile.
Cu magice puteri de bine, un arab palestinian a refuzat deznădejdea şi nu a rămas cu braţele în vânt. Creaţia doctorului Raed Arafat se numeşte SMURD. Iar creaţia SMURD-ului pentru noi se numeşte solidaritate. Cu suflet şi cu minte, doctorul Arafat plămădeşte trasee de viaţă. Îl ştiu din perioada anilor ’90 când se zbătea la Târgu Mureş să convingă birocraţii că SMURD-ul nu va înlocui salvarea. Iar faptul că visul doctorului Arafat a devenit în 20 de ani, substativ comun în România, e triumful luptătorului. Şi, de ce nu, al învingătorului. În rest, la moara pesedistă nu mai e grâu de măcinat. Roata morii se învârteşte şi pesediştii se macină între ei. În politică, toţi se macină între ei. Darwinismul social îşi întinde partitura, temeinic. Fiecare îşi are povestea şi gloria. Va scrâşni din dinţi fostul candidat la preşedinţie timp de şase luni? Şi dacă îi crapă smalţul?
De la guvernare bate vânt tăios de stepă. Vine toamnă ciufulită cu burniţă şi ciori. Economia arde luminos în reclame. Numai pe cer, luna creşte ca o pâine.
3. CUMETRIA CU DIAVOLUL
Motoare.Viteză. Răniţi. Mutilaţi. Morţi. Lumânări. Coşciuge. Radiaţii. Arsuri. Peşti ucigaşi. Miniştrii. Bani. Cozi. Paşapoarte. Impozite. Manelişti. Tensiune. Boc. Băsescu. Udrea. Şomeri. Guvernarea în şedinţe. Cioară vopsită. Opoziţia în vacanţă. Cuvinte cu fard. Veşti proaste. Frunză verde desenată. Frunză verde uscată. Scumpiri. Inflaţie. Disponibilizări. Orbire politică. Gândiri cu glas tare. O ţară de mână a doua. Guvernanţi de mâna a doua. Un popor de mâna a doua. Lovituri de imagine. Creşterea credibilităţii. Duşmani. Când treci prin viaţă, să ai un pom sădit. O casă ridicată. Un copil crescut. Râd dracii. Şi dau cu toporul. Vorbele ca un bici. Cu desaga în spinare. Pribegie. Scandal cu bâte şi săbii. Copii spulberaţi pe trecere de pietoni. Furturi cu omor. Violuri cu violenţe cumplite. Poliţie neajutorată.
Al treilea an de recesiune. Un popor cocoşat. Prea mulţi pensionari. Eliminaţi pensiile! Buimăcială. Buluc. Îmbulzeală la sfintele moaşte. Avere la vedere. Unii se clătesc în noroi. Avere ascunsă. Taxă de solidaritate. Arşiţă. Ploi torenţiale. Văpăi. Inundaţii. Fum. Foc. Alunecări de teren. Trăim o vară atât de fierbinte încât dimineaţa ne pârjoleşte şi bobul de rouă. Roiesc pierdute în jurul nostru, grădinile. Pământul ţipă încrezător şi singur. Un timp neîndurător. Un timp blând. Un timp crud. Un timp care nu trebuie stins. În existenţa noastră iluzorie, timpul acesta e cea mai zdrobitoare din dovezi. Mai trebuie să şi trăim.
Şuieră ca o năpârcă gândul rău. Pe limba cetăţeanului român, în timpul care vine, îl aşteaptă moartea. Îl aşteaptă frigul iernii. Îl aşteaptă hoţia perversă, cu solzii de şarpe, a preţurilor. Îl aşteaptă catastrofa. Numai viaţa, nu. Pentru ce nu ne ocrotim timpul? Pentru ce ne fierbem în lacrimi, înainte ca ele să curgă? Descriu unii asfinţitul, înainte de venirea dimineţii. Ca nişte pui rătăciţi, ne pendulăm între ecrane. Preşedintele ar cheama opoziţia la guvernare. Dar alianţa de la guvernare e soluţia optimă pentru acest timp. Tăcere între şoapte. Falimente. Muncă la negru. Înfricoşător extaz. Ascuns sorbea metafora setoasă. Cu nodul în gât. Adevăr nestatornic. Timp nestatornic.
Ar trebui să pornim la o căutare în suflet. Suntem mereu flămânzi de frumos.
