Ceea ce te frapează de la bun început în Vale este uniformitatea, monotonia peisajului, înrămat cu înălțimile incredibile ale faliilor tectonice, absolut deosebite de colinele, dealurile obișnuite. Aici este locul cu cea mai mare diversitate etnică din lume, dar nu amintește cu nimic de mozaicul populațiilor, caracteristic Statelor Unite. Americanul de rând ține să precizeze: „Silicon Valley is not America!” Chiar și pentru vecinii Văii, cei din Santa Cruz de lângă Ocean, este un teritoriu străin: îl numesc cu indiferență „Over the Hill”. Vârstnicii din Santa Cruz își amintesc că înainte de sosirea tehnologiei, prin anii ’70, Valea era renumită pentru livezile de caiși, parfumul florilor ce se risipea peste tot. O nostalgie cam ciudată, din moment ce, cu toată tehnologia IT, în San Jose mai există ferme de portocali, în ianuarie fructele acestora sunt coapte și cad, răspândind izul dulceag de citrice fermentate. În sezonul „rece” colinele se înverzesc sub ploile rare, florile izbucnesc peste tot, gazonul e plin de champignioane pe care nu le culege nimeni. Arborii seculari nu au fost tăiați în spațiile dedicate construcțiilor, ci au fost lăsați, clădirile fiind amplasate în funcție de prețioasa vegetație umbroasă. Animale sălbatice străbat ținutul și nu sunt puține speciile, de la iepuri, căprioare, curcani sălbatici, gâște canadiene, rațe și stârci. Poliția oprește circulația când peste autostrăzi traversează cârdurile de gâște. Și toate astea în arealul San Francisco Bay, într-o zonă urbană, desigur, nu în City, ci în spații mai puțin dense.
Palo Alto este și orașul în care există cea mai educată populație din lume. Aici e Universitatea Leland Stanford, în jur s-a dezvoltat zona Silicon Valley. „Femeile și bărbații uitați nu vor mai fi uitați niciodată. Vom fi solidari cu toții ca niciodată înainte”, a spus Donald Trump. “O să vă ajut să prosperaţi. Vrem să continuaţi să inovaţi. Nu există nimeni ca voi în lume”, le-a spus el directorilor din Silicon Valley, invitați de președinte la New York, prezenţi la reuniunea de la Trump Tower.
A fost, în fine, primul summit major între liderii sectorului tehnologiei şi Donald Trump, care în timpul campaniei electorale a criticat în mod public companii precum Apple şi Amazon. A venit momentul constructiv, al păcii. Participanţii la reuniune au discutat subiecte precum îmbunătăţirea securităţii cibernetice a SUA, repatrierea profiturilor de peste hotare ale companiilor americane şi accesul pe piaţa chineză. „Nu există nimeni ca voi în lume.”
Trump şi vicepreşedintele Mike Pence au fost înconjuraţi de nume importante precum Tim Cook, director general la Apple, Satya Nadella de la Microsoft şi Larry Page de la Alphabet (Google), fondatorul şi directorul Amazon, Jeff Bezos, fondatorul şi directorul SpaceX, Elon Musk, directorul operaţional de la Facebook, Sheryl Sandberg şi şeful Oracle, Safra Catz, dar și de la Tesla sau Uber. Trei dintre copiii lui Trump au fost așezați în capul mesei. Jack Dorsey de la Twitter, nici nu a fost invitat. Motivul ar fi faptul că, în timpul campaniei, acesta ar fi intervenit personal pentru a opri echipa de campanie a lui Trump să creeze o atmosferă nefavorabilă pentru Hillary Clinton.Versiunea transmisă oficial de echipa lui Trump a fost că Twitter nu e o companie suficient de mare.„Vrem să continuați cu aceste inovații incredibile… Orice putem face ca acest lucru să se întâmple în continuare vom face, vom fi acolo pentru voi”, a spus Trump. „Îmi puteți suna oamenii, mă puteți suna pe mine, oricând. Nu contează.”
Mulți directori de top de tehnologie nu au știut, până atunci, la ce să se aștepte atunci când s-au îndreptat spre Manhattan. Ei au avut motive să se teamă de o „ambuscadă.” Dar dacă Trump a avut sau mai are o ranchiună împotriva Silicon Valley pentru modul în care mulți dintre locuitorii săi l-au ridiculizat și bârfit în campania pentru prezidențiale (prin unele cotloane se mai întâmplă asta și azi), acum, la ședința unde presa n-a avut acces, a „lucrat” din greu ca acest lucru să nu se vadă. În schimb, „Valea” s-a angajat să nu construiască o bază de date a musulmanilor…
Trump s-a lăudat, în debutul întâlnirii, cu potopul convocărilor. “Nu vă voi spune sutele de apeluri pe care le-am făcut, cerându-vă să veniți la această întâlnire. Deci, chiar acum toată lumea în această cameră trebuie să mă placă. Cel puțin un pic. ”
Directorii care au zburat la New York, s-au văzut confruntați cu scrisori și petiții de la colegii care le-au reamintit remarcile lui Trump despre Silicon Valley în timpul alegerilor. „Acum, mai mult ca oricând, liderii tech trebuie să se ridice în picioare pentru demnitatea umană, și să examineze rolul lor în discursul public”. Între altele a fost ridicată și problema creerii unor baze de date de identificare a informațiilor pentru guvernul Statelor Unite ce vizează persoane pe considerente de rasă, religie sau origine națională.
Jamie Corley, un fost consilier superior al președintelui Senatului trăiește acum în San Francisco, unde are o fundație care speră să promoveze o mai bună înțelegere între Silicon Valley și Washington, lucru ciudat dar nelipsit de interes, din moment ce unii ca Bill Gates au sugerat că Trump are posibilitatea de a fi următorul John F. Kennedy. (Nu știu în ce sens…)
Ea a mai spus că retorica lui Trump sugerează că nu este necesar să se susțină lucruri cruciale pentru succesul din Silicon Valley, cum ar fi o forță de muncă diversă completată de capacitatea țării de a importa muncă de înaltă calificare din alte națiuni. “Noi credem într-un meritocrație în care există o oportunitate pentru toată lumea.” Este OK.Printre „defectele” sale, Silicon Valley a declarat public aspirațiile sale nobile, cum ar fi vindecarea bolilor, eradicarea sărăciei, interconectarea oamenilor și salvarea mediului înconjurător. Dorește oare Trump ceva în plus? Comentatorii „locali” afirmă că nu este încă foarte clar ce vrea Trump, altceva decât promisiunea vagă că va restaura măreția Americii. Și că alegerea lui Trump face să se vadă clar un adevăr incomod pentru mulți din Silicon Valley: că regiunea nu a avut niciodată o relație cu Washington-ul, nici chiar cu liderii-tech „prietenoși”, cum ar fi (fost) președintele Obama. S-ar putea motiva asta prin faptul că unele companii de aici sunt încă începătoare în ceea ce privește jocul de influență. „Lipsa de experiență a condus la unele concepții greșite fundamental între Silicon Valley și Washington”, a spus Corley. “Silicon Valley crede că DC este alergic la inovație…” Robert Atkinson, președinte al Tehnologiei Informației și grupul de cercetare Fundatia Inovare in Washington crede că „Silicon Valley are această atitudine pentru că ei pur și simplu nu înțeleg. Asta e „culmea aroganței”. Ei trebuie „să mai crească”. De fapt, Silicon Valley trebuie să realizeze că acest tip de elitism a alimentat aceeași mânie populară datorită căreia a fost ales Trump. O anume deconectare a izolat Silicon Valley de restul țării. Regiunea a vorbit de multe ori despre nevoia de a oferi mai multă matematică/știință pentru informarea femeilor și a grupurilor minoritare, cum ar fi negrii și hispanicii. Dar noi nu auzim de multe ori de nevoia de a ajuta și oamenii albi (da, OAMENII ALBI, s.n.) pentru a găsi noi locuri de muncă. Silicon Valley are obligația de a face mai mult pentru acei oameni.” Afirmații în deplină rezonanță cu strategia lui Trump.
Desigur, Silicon Valley vrea să ajute lumea, și ar trebui să includă toată omenirea, însă prioritate au oamenii din propria lor țară. Basheer Janjua de la Integnology, Santa Clara (San Francisco Bay Area, n.n.) spune că Silicon Valley ar putea folosi un nou început cu Washington-ul, iar noutatea lui Trump ar putea servi drept vehicul. În același timp, Trump ar putea fi de folos dacă și-ar reinventa guvernul. Mulți președinți au promis să facă acest lucru, dar ei au eșuat aproape întotdeauna. „Care este cel mai inovativ lucru pe care l-a făcut guvernul în ultimii 10, 15 ani? Trump este excepția. El este o mașină eficientă de execuție. Și el execută cea mai mare ineficiență pe care am creat-o vreodată. Se numește guvernul Statelor Unite “.
Jared Kushner a trecut la treabă. A început prin a aduna informaţii. „I-am sunat pe unii dintre prietenii mei din Silicon Valley, cei mai buni afacerişti online din lume“, a afirmat Kushner în discuţia cu jurnaliştii „Forbes“. „Mi i-au dat pe subcontractorii lor“, a continuat el. În primă fază, a testat terenul, combinând mesajele de campanie ale lui Trump cu vânzarea de produse. Lucrurile au început să se mişte bine şi, în scurt timp, strategia a început să genereze venituri. Şi un alt gen de beneficii. În acest mod, echipa de campanie a lui Trump a ajuns să vândă produse publicitare în valoare de până la 80.000 de dolari pe zi, adică de 10 ori mai mult ca înainte. În cadrul unui alt test, Kushner a cheltuit 160.000 de dolari pentru a promova o serie de înregistrări video în care Trump vorbea uitându-se direct la camera de luat vederi. Acestea au adunat peste 74 de milioane de vizualizări. În ultimele luni de campanie, Kushner a devenit omul-cheie în materie de acţiuni digitale electorale.
Reclamele televizate şi online au jucat un rol tot mai mic. Reţelele Twitter şi Facebook au alimentat campania, fiind instrumente-cheie, nu doar pentru răspândirea mesajului republican, ci şi pentru depistarea potenţialilor susţinători şi perceperea în timp real a schimbărilor de situaţie. „Nu ne-a fost frică să facem schimbări. Nu ne-a fost frică să eşuăm. Am încercat să facem lucrurile foarte ieftin, foarte rapid. Şi dacă nu mergea, puteam să-i punem repede capăt“, a spus Kushner. A și câştigat pariul.
Acum, după ce socrul său a devenit liderul lumii libere, Kushner, care este evreu ortodox, ar urma să joace un alt rol-cheie. Trump şi-a propus să fie „cel care va face pace între Israel şi Palestina“, a declarat pentru „New York Times“, şi vrea ca mediator pentru pacea în Orientul Mijlociu să fie ginerele său. Trump consideră că ar fi „foarte bun la asta“.Donald Trump spune că va bloca achiziționarea unei noi aeronave prezidențiale, din cauza costurilor mult prea ridicate. Nici un alt președinte nu ar fi cruțat în acest fel banul public. Cu toții s-au repezit să profite de investitura proprie. „Boeing construiește un nou 747 Air Force One pentru viitorii președinți, dar prețul este ridicol de mare, peste 4 miliarde de dolari! Se anulează ordinul!”, a declarat Trump. Momentan el își are propria flotă aeriană bine dotată. Ați mai pomenit ca vreun președinte să dorească să facă economii cu banii bugetului? Contrar aparențelor, nu el este marele risipitor…Încă un argument pentru ca oamenii din Silicon Valley să-și modifice în mod categoric opiniile, rezervele față de președinte. Relațiile de operetă cu Obama, plecarea firmelor în Asia și încurajarea mâinii de lucru ieftină, venită din afară par să fie de domeniul trecutului. Mi-a atras atenția știrea conform căreia s-ar inaugura ori s-a și inaugurat cea mai lungă linie aeriană fără escală, între India și SFO (aeroportul internațional din San Francisco). Pentru aducerea IT-știlor indieni în Silicon Valley, considerați foarte buni în domeniu. Dar, mă întreb, sunt indienii chiar cei mai buni din lume? O judecată simplă îmi spune că la populația imensă a Indiei e posibil să găsești mai mulți specialiști decât la o țară, să zicem, precum Polonia. Așadar totul se reduce la o treabă cantitativă. Lucrează americanii mai puțin serios decât cei veniți din exterior? Nu cred. Doar că sunt mai motivați în fața unor salarii mai mari.