Ai zice că e unul dintre cele mai bune bancuri auzite vreodată despre un preşedinte român, dacă n-ar fi pur adevăr! E fin, e pentru vorbitorii de engleză, dar merită spus chiar şi aşa, cu adaptările de rigoare pentru cei care nu stăpânesc limba vedetelor de Hollywood. Cică, merge Iliescu într-o visită de stat pe undeva prin Orientul opulent, în Emiratele Arabe Unite, dacă nu mă înşel. E cazat regeşte, într-un apartament – totuşi – prezidenţial dintr-un hotel cu mai multe stele decât Degeratu. Personalul, ca pe ace: aveau de întreţinut un preşedinte european (? – n.r.), şi-atâta le trebuia să o sfeclească! Ordinul şefului era clar: preşedintele Iliescu trebuie tratat cu cea mai mare atenţie! La un moment dat, după ore întregi de negocieri şi oficiozităţi plictisitoare, Iliescu ajunge la hotel, îşi cheamă unul dintre consilierii apropiaţi (pe tovarăşa Stănoiu, mai mult ca sigur), alături de care se retrage în apartamentul prezidenţial. Până să treaca la bârfe şi discuţii, sună la room-service. “Tu-ti-tu-tu-tu!”, îi sună în ureche angajatului de la hotel vocea din spatele zâmbetului. “Tu-ti-tu-tu-tu!”, repetă Iliescu, îngheţând, inocent, zâmbetul – complezent – afişat, logic, la celalalt capăt al firului. “Ce naiba vrea Iliescu?”, se întreabă hotelierul, în vreme ce Iliescu îşi turuia enervat “Tu-ti-tu-tu-tu!”-ul. “Preşedintele va fi servit!”, i se răspunde lui Iliescu şi, în 20 de secunde, tot hotelul era în capul oaselor: trebuiau să afle ce l-a apucat pe Iliescu de turuie ca un copil prost cu mitraliera de plastic în dotare. Se caută lista hotelurilor pe la care a mai trecut Iliescu în ultimele turnee. Se găseşte un hotel prieten din Dubai, se sună acolo: “Preşedintele României e oaspetele nostru de seamă şi suntem disperaţi: sună la room-service şi tot face “Tu-ti-tu-tu-tu!”, iar noi nu înţelegem, Alah ne e martor!, ce vrea…”. Încă un zâmbet – deştept de data asta – din Dubai: “Iliescu vrea două ceaiuri la camera 22! Aşa ştie el să pronunţe în engleză “Two tea to twenty two!”. Nici noi nu l-am înţeles decât foarte târziu”, îl linişteşte amicul din Dubai pe “omologul” său din Emirate. PH-ul hotelierilor din Emirate revine la normal: au reuşit să afle, în zece minute, ce vroia, de fapt, Iliescu… Au fost buni arabii! Nouă ne-au trebuit, naibii!, 15 ani să înţelegem ce se ascundea în spatele turuielilor lui despre democraţie, despre social-democraţie, despre adevăr, Revoluţie şi tranziţie. Şi vorbea româneşte!
