U.E. vs U.S.

Integrarea României în structurile Uniunii Europene apare iminentă oricărui politician, fie el euro-sceptic sau nu. Dacă România nu se mai ciocneşte de dificultăţi asemănătoare celor rezultate din Raportul de ţară al Baronesei Emma Ni­cholson şi problemele iscate de aprobarea adoptării internaţionale a 105 copii români, la cererea lui Silvio Berlusconi, pe atunci „preşedinte” al Uniunii Europene, România are toate şansele să facă pasul final al integrării efective, la 1 ianuarie 2007. România a încheiat toate cele 31 de capitole de negociere pentru aderarea la U. E., la 8 de­cem­brie 2004, chiar cu impune­rea din partea Uniunii a 11 condiţii care trebu­iesc respectate. Important este fap­tul că România respectă deocamdată cu stricteţe calendarul procesului de aderare stabilit în decembrie 2003, şi urmează să semneze, cel mai probabil în aprilie 2005, tratatul de aderare la U.E.
Occidentul realizează la rându-i că, nu peste mult timp, va fi partener egal cu România. Spania s-a grăbit să acţioneze chiar înaintea integrării efective a României, astfel că oferă în prezent pentru cetăţenii români care muncesc legal în Spania, posibilitatea de a se stabili legal pe teritoriul Spaniei. Ba mai mult, Spania a anunţat că recu­noaşte validitatea permiselor auto eliberate în România, iar pentru cei interesaţi, preschimbarea permiselor auto se va face fără examene suplimentare.
În momentul de faţă există un adevărat exod de po­pu­laţie dinspre România spre Occident, precum şi o fobie a plecărilor spre Statele Unite, accentuată de zecile de programe existente pentru coopta­rea tinerilor în vederea muncii în SUA (în anii ’80 şi ’90 Spania, Portugalia şi Italia au avut de-a face cu un proces similar). Spania se grăbeşte aşadar, să accepte muncitorii români, pentru că este prima care a înţeles că românii vor deveni în curând egalii cetăţenilor europeni, iar atunci aceştia vor căuta să se deplaseze şi spre alte destinaţii, poate mai atrăgătoare din punct de vedere financiar. Spa­nia a găsit momentul, aşadar, să pro­fi­te de pe urma muncitorilor ro­mâni înainte de integrarea Ro­mâ­niei în U.E., cu atât mai mult cu cât o serie de prevederi din Constituţia Uniunii Euro­pene, prevăzută să intre în vigoare la 1 noiembrie 2006, in­ter­zic remunerarea diferenţiată, preferenţia­lă, a aborigenilor în comparaţie cu cea a resortisan­ţilor altui stat membru, pentru un volum de mun­că echivalent, pe poziţii echivalente, în timp ce articolul II-105 prevede că, orice cetăţean al Uniunii are libertatea şi dreptul de a se stabili pe teritoriul oricărui stat membru al Uniunii Europene, iar Constituţia va avea valoare juridică, coercitivă.
În prezent un bilet de autocar pentru Spania, dus-întors, costă circa 60 de Euro, în timp ce un bilet de avion pentru aceeaşi destinaţie nu depăşeşte 150 de Euro, iar remuneraţia pentru munci necalificate osci­lează în general între 8 şi 11 Euro/oră. În plus, pentru depla­să­rile în spaţiul Schengen, ro­mânii nu mai au nevoie de vize, de unde nici necesitatea de a sta la cozi interminabile în Bucu­reşti pentru obţinerea documentaţiei necesare. Considerăm că toate aceste elemente joacă un rol decisiv în alegerea destinaţiei celor dornici să muncească în străinătate, şi pe bună dreptate, de ce să plăteşti înzecit pentru transport în SUA, de ce să stai la cozi interminabile pentru viză, de ce să plăteşti viza şi taxele aferente, precum şi comision iniţiatorilor programelor de muncă în SUA, iar apoi să fi remunerat cu 8-11 dolari/ oră, când poţi pleca în U.E în condiţii mult mai avantajoase din punct de vedere financiar, având în vedere şi prăpastia care s-a deschis între cursurile de referinţă ale celor două monede.
Concluzionând, suntem tentaţi să credem că exodul de români se va redirecţiona pe alte coordonate în perioada de timp următoare, iar imigraţia spre SUA va înregistra un recul spectaculos, odată cu integrarea României în structurile Uniunii Europene.