UN ADEVĂR DE NETĂGĂDUIT

0
51

Ceea ce spune medicina, care se ocupă de trup, este adevărat. Trupul trece prin diferite modificări și are un sfârșit temporar care suferă o transformare: „se întoarce în pământul din care a fost luat”. Să nu uităm însă că Omul e dihotom, adică trup și suflet. Ceea ce nu se vede în trup, în organism, este sufletul, partea divină care depinde și de starea morală a pacientului.

„Iertate îți sunt ție păcatele, ia-ți patul și mergi la casa ta” și paraliticul s-a vindecat trupește și-a luat patul și mergea spre casă în timp ce unii îl învinuiau că încalcă legea religioasă. Mă gândesc acum la Sfinții mucenici care erau aruncați în foc sau în căldări cu smoală fiartă sau în apa clocotită sau la orice alte cazne supuși, nu cred că se zvârcoleau, nu cred că, căutau scăpare sau indulgența călăilor, ci acceptau acestea. Este adevărat că li se cerea înainte de acestea lepădarea credinței în Dumnezeu în favoarea vieții, dar ei știau cuvintele Mântuitorului care spunea:

„Cel ce ține la sufletul său (la viața sa) îl va pierde (o va pierde). Dar cel ce își va pierde sufletul său (viața sa) pentru Mine și pentru Evanghelie (pentru credința în Dumnezeu) acela îl va câștiga (o va câștiga)”. Oare nouă nu ni se cere lepădarea credinței în Dumnezeul cel adevărat  – al creștinilor?

Secularizarea pe toate planurile și în toate domeniile oare ce înseamnă? Și mai mult, educația sexuală și tot dezmățul oferit copiilor, oare ce înseamnă? Drepturile copilului de a-și denunța până și părinții, ce înseamnă? Și altele!

Este bine să fim cu băgare de seamă și să acționăm conform conștiinței nu conform minții.

„Să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu (Tatăl nostru) și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga nouă “

Ieroschimonah PRODROMOS BELE

Mânăstirea „Sfântu Gheorghe”

Ţigăneşti, Judeţul Teleorman

27 octombrie 2021