Un deputat PDL face lege privind interzicerea clonării umane în România

0
3

Deputatul PDL Mircia Giurgiu va depune în Parlament un proiect de lege privind interzicerea clonării umane şi a aplicaţiilor biomedicinei care încalcă demnitatea umană. Giurgiu a declarat că actul normativ are rolul de a preveni, pe viitor, posibilitatea clonării umane în România, în condiţiile în care „fiinţa umană are demnitate şi trebuie respectată”.
„Necesitatea apariţiei acestei legi este determinată de respectarea drepturilor omului şi de corelarea cu legislaţia europeană în materie, în domeniul bioeticii, inclusiv prin acoperirea vidului de legislaţie în ceea ce priveşte interzicerea clonării atât în scop reproductiv, cât şi terapeutic”, a explicat deputatul democrat-liberal.
Potrivit acestuia, România a ratificat mai multe convenţii europene privind protecţia drepturilor omului, dar acestea nu conţin prevederi care să interzică clonarea, ci se referă doar la interzicerea creării de embrioni umani în scopuri de cercetare, precum şi interzicerea intervenţiei în genomul uman. În proiectul de lege se precizează că sunt interzise şi constituie infracţiuni „clonarea umană, implantarea embrionului uman în corpul unei mame purtătoare sau într-o femelă de animal, creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman creat în alt mod decât fertilizarea in vitro a unui ovul uman cu gameţi masculini umani, pentru o perioadă mai mare de 14 zile, creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman  în exteriorul corpului unei femei pentru o perioadă mai mare de 14 zile, extragerea şi stocarea de embrioni umani viabili din corpul femeii, plasarea unui embrion obţinut ilegal în corpul unei mame purtătoare”.
De asemenea, se interzice co­merţul cu embrioni şi gameţi umani, „încălcarea prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 7 ani iar tentativa de la 6 luni la 2 ani”, a precizat Mircia Giurgiu.
Deputatul PDL a subliniat că persoanele juridice de drept privat care încalcă prevederile legi vor fi „desfiinţate de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei de condamnare a celei mai înalte instanţe care judecă procesul acestora”. Giurgiu a precizat că, la nivel mondial, sunt 23 de ţări care au interzis clonarea umană, printre acestea numărându-se Germania, Franţa şi Canada.

Articolul precedentNu existã viaţã farã sãnãtate
Articolul următorPDL a renunţat la încercarea de debarcare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului
Vasile Magradean
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com