Printre cei aproximativ 40,000 de alergători prezenți și-n acest an la Maratonul de la Chicago, s-a numărat și fostul sportiv de performanță Virgil Monel Sabou, devenit între timp jurnalist sportiv, acesta alergând pentru o cauză nobilă. Detalii despre cum a reușit să termine cei 42 de kilometri și să treacă linia de sosire, în ciuda accidentării, într-un interviu în exclusivitate.
Cum de ai decis să participi la maratonul de la Chicago?
Participarea mea la Chicago Marathon o consider ca fiind firească. Am mai alergat în urmă cu 10 ani, iar anul trecut am ajuns din România la Chicago, după patru ani de la ultima vizită aici, cu doar trei sau patru zile înainte de cursă. Atunci nu am putut alerga, dar mi-am propus să alerg anula cesta.
Anul trecut a fost prima oară când am participat ca și spectator la maratonul din Chicago și mi-am reamintit cu plăcere de cursa din 2008, cursă pe care am terminat-o atunci pe locul 27 cu un rezultat de 2 ore, 28 de minute și 11 secunde. Acel rezultat reprezintă cea mai bună performanță a mea pe distanța maratonului și mi-am dorit să o îmbunătățesc anul acesta. Din păcate nu a fost să fie din cauza accidentărilor cu care m-am confruntat pe parcursul acestui an.
Care a fost cauza pentru care ai alergat?
Am alergat pentru bolnavii de cancer și lupta împotriva cancerului.
Pentru această cauză am alergat și în urmă cu 10 ani aici la Chicago și am vrut să se reediteze totul.
În viață am fost ajutat în anumite momente de mulți oameni, iar acum a fost unul din momentele în care mi-am zis că este cazul să ajut și eu.
Sper că suma pe care am reușit să o adun din donații cu ajutorul prietenilor să facă tratamentul mai ușor pentru cei aflați în suferință.
Ce legătură ai cu sportul?
(zâmbește) Aș putea să spun că fac acest lucru de o viață.
De mic copil mi-am dorit să fac fotbal. Am mers la câteva antrenamente dar am realizat că nu am înclinații spre acest sport și am renunțat.
Am încercat apoi tenisul de câmp, dar am rupt 3 sau 4 rachete (de Reghin, din lemn) și am renunțat la acest sport costisitor.
Am trecut la atletism, în 1991, deoarece fratele meu mai mare a practicat și el acest sport. Încă de la începuturi m-am descurcat destul de bine și cum prima medalie a venit destul de repede, cu echipa la campionatul național de cros, mi-am zis că acesta este sportul care mi se potrivește cel mai bine, și cred că nu m-am înșelat.
Au urmat alte zeci de medalii, iar în 1995 a venit și prima convocare la lotul național.
Am reușit de-a lungul carierei să obțin clasări pe podium la campionatele naționale și balcanice, iar cea mai mare realizare a carierei o reprezintă medalia de bronz cucerită cu echipa de juniori a României la Campionatul European de Crosdin anul 1997 de la Oeiras – Portugalia.
În 2001 am alergat primul maraton din viața mea, la Zalău, în cadrul Campionatului Național de Maraton. Atunci am reușit să cuceresc titlul național la categoria de vârstă tineret (sub 23 de ani).
Din 2007 am devenit și antrenor, iar unul din sportivii antrenați de mine, Sorin Mîneran din Arad, a cucerit titlul național, în proba de maraton, de 4 ori și este campionul ultimelor două ediții, iar duminică, 14 octombrie sper să-l cucerească pe cel de-al V-lea.
Cât de greu a fost traseul având în vedere forma în care erai?
Duminică în cadrul maratonului de la Chicago am alergat foarte slab.
Niciodată nu am alergat un timp așa modest, dar la final cursei am fost mai fericit ca niciodată.
Am alergat accidentat și sincer își spun nu am crezut că o să pot să fiu prezent la startul acestei curse. În cele din urmă m-am prezentat la start și m-am rugat lui Dumnezeu să facă o minune și să îmi ajute să duc cursa până la final.
Am început bine, pe un ritm care îmi permitea să obțin un rezultat de 2 ore și 35 de minute. Din păcate, după numai 4 kilometri au reapărut durerile la mușchii coapsei de la piciorul drept și a trebuit să reduc mult ritmul.
După kilometrul 6 durerile s-au acutizat și am vrut să mă opresc, dar am strâns din dinți și mi-am zis: durerea mea este infinit mai mica decât cea a bolnavilor de cancer care fac chimioterapie. M-am gândit, de asemenea, la faptul că probabil unii din prietenii care au donat bani pentru această cauză ar fi dezamăgiți de un eventual abandon. Și eu aș fi fost foarte dezamăgit.
Exceptând durerile pe care le-am acuzat pot spune că traseul de aici este un traseu abordabil pentru a realiza un rezultat bun. Vremea a fost foarte bună. Chiar dacă a plouat puțin pot spune că a fost o zi ideală pentru a înregistra o mare performanță, iar acest lucru a fost demonstrat de vedeta competiției, britanicul Mo Farah care a înregistrat un nou record al țării sale dar și al Europei.
Cum a fost să te întâlnești cu campioana din 2004 la Chicago și 2008 la Olimpiada de la Beijing, Constantina Diță?
Cu numai câteva zile înainte de concurs Constantina mi-a scris un mesaj în care mi-a spus că ne vedem la Chicago.
M-am bucurat mult când m-a anunțat că vine aici.
Mă cunosc cu Constantina Diță de cel puțin 25 de ani. Ne-am cunoscut în cantonament la Băile Felix. Ulterior am fost colegi la lotul national și am participat și la câteva competiții împreună: Campionate Balcanice de Cros și Campionatul Mondial de Cros de la Marakech – Maroc.
Pușa, așa îi spunem noi, a rămas aceeași persoană modestă pe care am cunoscut-o în urmă cu 25 de ani. A fost o plăcere să o revăd și să ne reamintim momentele plăcute trăite în cantonamente și la competiții.
Cu o seară înainte de concurs m-a sfătuit să nu forțez piciorul dacă o să am dureri mari, dar nu am ascultat-o și mă bucur că nu am făcut-o. (zâmbește)
Povestește puțin despre activitatea ta jurnalistica, cum ai ajuns om de presă?
Am ajuns să lucrez în presă întâmplător. Un prieten,pe numele lui Vasile, mi-a spus că un ziar local din Zalău caută redactor sportiv. Mi-am depus un CV și în scurt timp am fost chemat pentru o perioadă de probă. Fiind absolvent al Facultățiide Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj-Napoca nu am avut probleme cu termenii și pot spune că mă pricep la sport. Cum era vorba de un ziar local și eu eram sportiv de performanță știam toată mișcareasportivă din Zalău și din județul Sălaj, așa că nu mi-a fost greu să îmi găsesc subiecte. După numai 3 zile scurse din perioada de probă patroana ziarului mi-a spus că perioada s-a scurtat și sunt angajat. Ulterior am ajuns să fac televiziune. Am debutat în televiziune la Focus TV, apoi am lucrat la Sălăjeanul TV, iar în final am ajuns la postul regional – ”Regio TV”. Indiferent de ziarul sau televiziunea la care am lucrat am colaborat în permanență cu Sportul Sălăjean, unul din cele mai bune ziare din România. Cu Sportul Sălăjean colaborez și acum și mă bucur că pot face parte din echipa respectivului săptămânal de sport.
Monel a mai avut și alte câteva clasările în ultima perioadă de când stă la Chicago:
”The Glo Run Night Race” (10 km) – (14 iulie) locul 1 general și locul 1 categoria 35-39 de ani.
BTN – 10 k (12 august) – locul 21 general și locul 1 categoria 35-39 de ani
Chicago Halfmaraton (23 septembrie) locul 21 general și locul 2 categoria 35-39 de ani
