Un milion de tineri români ar vrea să plece din ţară

0
3

Circa 2,4 milioane de români intenţionează să plece din ţară, din care aproape jumătate sunt tineri cu vârste între 18 si 34 de ani, potrivit unui sondaj de opinie comandat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Cifra este egală cu numărul celor care au părăsit deja România în ultimii zece ani. Tinerii sunt mult mai tentaţi decât restul populaţiei să părăsească România. Peste o treime spun că este posibil să se mute definitiv, 8% dintre tineri răspund “cu siguranţă da”, în timp ce 7% din restul populaţiei intenţionează să plece definitiv.
Principalele ţări în care vor să plece tinerii sunt Marea Britanie, Spania, Italia şi SUA. Peste 30% dintre tinerii chestionaţi spun că cea mai importantă pentru ei este sănătatea, urmată de asigurarea unui loc de muncă şi asigurarea unui trai decent.
Potrivit sondajului, românii aleg pe primele locuri sănătatea, familia, siguranţa zilei de mâine, credinţa în Dumnezeu, cinstea şi copiii. În ceea ce-i priveşte pe tineri, cele mai importante sunt succesul, timpul liber, alte ţări, felul în care arată, distracţia şi sportul. La întrebarea “Care sunt cele mai importante trei lucruri pe care statul trebuie sa le facă pentru tinerii din România?”, 69% dintre tineri şi 81% dintre persoanele care provin din alte categorii de vârstă au indicat “acordarea locurilor de muncă şi promovarea profesională”, urmate de “acordarea de locuinţe sau de terenuri pentru locuinţe” şi de “salarii bine plătite”, transmite Mediafax.
Sondajul “Tinerii şi preocupările lor” a fost realizat de Compania de Cercetare Sociologicǎ şi Branding, la comanda Ministerului Tineretului şi Sportului, în perioada 6 – 10 mai, pe un eşantion de 2004 persoane.