Ciprian Porumbescu în vizită la Giuseppe Verdi
Acum 75 de ani, distinsul profesor de limba și literatura română, de la Universitea din Roma, Claudiu Isopescu publica volumul intitulat „Il musicista romeno Ciprian Porumbescu”. O carte care a făcut senzație la vremea respectivă, prezentându-l publicului italian pe unul dintre cei mai talentați compozitori de muzică, din România. La fel ca și Eminescu, pe care îl vom omagia luna aceasta, și Porumbescu era bucovinean, un mare patriot, care a pus pe portativ muzica sufletului românesc. Poate și din această cauză, marele compozitor a suferit ani de temniță, asuprit fiind de stăpânirea habsburgică, care acaparase partea de nord a României.
După ani de temniță în Austria, muzicianul român se refugiază la Roma, unde clima mai blândă părea să-i priiască mai bine. Credea în refacerea stării sale de sănătate și continuarea muncii sale pe tărâmul fascinant al muzicii. Cunoscut deja în Italia, prin muzica sa valoroasă, prezența lui Ciprian Porumbescu la Roma, ajunge la urechile unui alt mare compozitor muzical, un titan al epocii, Giuseppe Verdi (1813-1901). Imediat acesta îl însărcinează pe prietenul său – celebrul arhitect Camillo Boito, care va realiza Casa di Riposso per Musicisti Giuseppe Verdi – să se intereseze de soarta muzicianului român și să-i transmită invitația de a veni imediat la Genova. În aceast orășel cochet, din vecinătatea Milanului, maestrul Giuseppe Verdi își trăia și el ultimii ani de viață.
Aici revine meritul emeritului profesor Claudiu Isopescu de a reda momentul istoric emoționat al întâlnirii lui Ciprian Porumbescu, la Genova, cu marele Verdi, cel care a dat lumii „AIDA”. Paginile cărții surprind modul în care Verdi, la auzul muzicii interpretate de Porumbescu, aplaudă zicând, ca o pecete testamentară pentru tot restul istoriei Ah… frați ni sunteți! Ziarul „Universul”, cel mai mare cotidian românesc interbelic, publica, în ediția sa din 7 ianuarie 1936, fragmente din cartea profesorului Isopescu, printre care și cel al întâlnirii celor doi muzicieni: „Ciprian Porumbescu se afla în Italia îngrijindu-și sănătatea deteriorată în temnița austriacă, în care a fost închis din motive politice. Într-o zi se prezentară la hotelul său, doi italieni, Camillo Boiti, libretisul lui Verdi și poetul marco Salle, și-l invitară să-i facă o vizită lui Verdi, care dorea să audă un cântec românesc. Chiar a doua zi porniră tustrei la Genova. Verdi, șezând într-un fotoliu, îl întâmpină pe Porumbescu, cu următoarele cuvinte: Iartă domnule și tinere amice, că nu mă scol, sunt încă ceva bolnav, dar mă bucur mult. După care întinzîndu-și amândouă mâinile, se uită lung la el și spuse cu bucurie vădită: Ah, tip romanic, mă bucur mult! După o conversație privitoare la persoana lui Porumbescu, Verdi îl rugă să-i cânte un cântec românesc, oferindu-i o vioară, care se afla pe un pian. Porumbescu, mișcat și puțin sfios, a luat vioara și a cântat o doină. După ce a ascultat, Verdi spuse către Boito: Mare lucru, cântecul acesta nu mi-e cunoscut, dar toată gama lui o simt și o pricep. Și strângându-i iarăși amândouă mâinile îi zise mișcat: Ah, frați ni sunteți!
Să fi intuit oare, prin gestul său, Giuseppe Verdi – cel mai mare compozitor al Italiei și unul dintre cei mai mari creatori ai muzicii de operă – că primindu-l pe Ciprian Porumbescu în vizita la Genova, va contribui la evoluția muzicii române, de mai târziu? Pentru că acest gest simbolic a fost ca o invitație la afirmare pentru cei care îi vor urma în lumea creatoare a muzicii… Cum de fapt s-a și întâmplat, la numai două decenii, după momentul de la Genova, când un alt tânăr român, își va prezenta, la Paris, prima audiție a compoziției sale, numită „Rapsodia Română”, având tema cântecelor populare cerute de către Verdi, să-i fie cântate la vioara Amatti!
Succesul „Rapsodiei Române” a fost atât de mare încât toate ziarele pariziene au declarat, la un ison: „Apariția unui nou Beethoven!” Acest viitor Beethoven nu era altul decât George Enescu! Se împlinea astfel gestul profetic al lui Verdi… care prin Ciprian Porumbescu, binecuvântase neamul românesc, ce născuse versul și muzica nemuritoare a doinelor.
