În ansamblul lucrărilor de critică și/sau istorie literară care promovează scriitorii și creațiile lor, antologiile își au rostul lor și sunt necesare, fie că sunt dedicate unui anume autor sau unui gen literar, fie că ele cuprind viața literară dintr-o anumită perioadă sau dintr-o zonă geografică.
Dincolo de faptul că ȘTEFAN VIDA MARINESCU are multiple preocupări literare fiind poet, prozator, critic și istoric literar, eseist, publicist, ziarist și, nu în ultimul rând, editor, el a fost și rămâne un promotor consecvent și avizat al literelor, cu deosebire teleormănene, al scriitorilor care, prin cărțile lor, au făcut să crească „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, devenind „nume importante pentru un spațiu cultural românesc”.
Că Ștefan Vida Marinescu a fost dintotdeauna preocupat de promovarea unor „autori cu operă, cu resurse creatoare, cu bibliografie” o demonstrează numeroasele comentarii (cronici, recenzii, note de lectură) publicate în cele opt reviste al căror fondator a fost sau în multe altele din țară, fără a omite volumele dedicate acestora „cu rigoare, empatie” și „cu dorința de a face mai cunoscută și mai răspândită opera scriitorilor” din „Sudul extrem”, cum îi place să-i localizeze pe cei ale căror cărți au fost comentate în cel puțin 12 volume, însumând aproape 2000 de pagini. Dintre acestea, „O geografie spirituală a Sudului”, „Re-întregirea familiei” și „Scriitori români contemporani” sunt volumele dedicate, integral, scriitorilor „sudiști”, adică celor trăitori în Teleorman.
Iată că neobositul scriitor polivalent revine la preocuparea pentru promovarea oamenilor de litere teleormăneni în antologii, nu unele oarecare, ci „critice”, deosebite prin concepție și realizare față de alte asemenea lucrări publicate în Teleorman, publicând „Limpezirea apelor-antologie critică” (Editura Elikon, București, 2018), diferită prin faptul că „pe lângă cronica operei, acest synthesis critic, autorii sunt reuniți și prin texte selectate” chiar de ei înșiși, la care se adaugă notele biografice și cele bibliografice de rigoare, „ca o carte de vizită literară”.
Întregul volum este conceput potrivit convingerii cronicarului antologator că cei șapte scriitori (al optulea fiind el însuși) „se arată stăpâni pe limbajul artistic, sunt stiliști încercați, arată o reală considerație față de limba literară, față de scris”, iar sinteza sa critică „urmărește, progresiv, devenirea Operei”. Sub numele fiecărui scriitor antologat sunt menționate „apelativele” care numesc domeniile creatoare în care s-a remarcat, primul fiind „genul principal și prioritar care îl reprezintă”.
Astfel, poetul Florea Burtan, „un virtuoz al prozodiei”, cultivă, „în stil tradițional(ist), dar cu izbucniri romantice”, deși, uneori, „versul[…]zis clasic(izant) alternează cu versul alb, modern(ist)”, o poezie „frumoasă, muzicală, metaforică, ceremonioasă”, aparținând unui creator „teluric, apt de ritualuri în sanctuar daco-deliormănean[…], melancolic, reflexiv, confesiv”, iar prozatorul este remarcabil prin epica sa, „una a oralității[…]a mitologiei colective, cu folclor și afinități rurale, promovând un „realism cu filon liric, expresiv, autorul arătând cunoașterea mithosului și a toposului sudic”.
Liviu Comșia este surprins atât în ipostaza de prozator, remarcându-i-se „maturitatea și excelența în dezbaterea ideilor”, precum și „capacitatea de invenție epică” și talentul de portretist, cât și în cea de critic literar, un „cronicar generos”, având știința de „a interpreta cărțile prin optica unui observator lucid, echilibrat, fără de idei preconcepute”.
„Romancierul cel mai prețios din spațiul sudic”, Gheorghe Filip, „deține știința creației de atmosferă”. Romanele sale, „consistente și complexe epic”, se remarcă prin „finețe analitică” și sunt „pline de vitalitate și de realism”, în timp ce proza scurtă ne descoperă un „excelent moralist, observator și creator de epică modernă” cultivând un „realism psihologic”. Publicistul și eseistul „atestă cultură, capacitate de analiză și sinteză” atunci când se ocupă de universul operei lui Caragiale ori de viața și opera celui mai mare prozator român postbelic originar din Teleorman, Marin Preda, iar ca poet excelează (și) în cultivarea parodiei, evidențiind „un spirit justițiar, cu umor și talent satiric”.
Sinteza critică dedicată Nicoletei Milea trece în revistă primele șapte volume de versuri, evidențiind faptul că autoarei i se poate atribui, incontestabil, titlul de „Poetă, cu majuscule”, o „poetă reflexivă, gravă, de o mare sensibilitate”, cultivând o poezie care surprinde printr-un imaginar artistic și un limbaj metaforic de mare elevație. Este, totodată, și un critic literar de mare forță analitică, ipostază în care își revelează „înzestrarea și tehnica, lecturile și stilul inconfundabil”.
Deși este autoarea a doar două volume, Roxana Cristina Olteanu îi reține atenția prin faptul că „face o critică relaxa(n)tă, constructivă, generoasă”, făcând dovada unor lecturi exhaustive, atât ale creațiilor cât și ale bibliografiei de specialitate, atunci când se ocupă de aportul lui Mircea Eliade la cunoașterea și modernizarea mitului ori scrierile unui autor contemporan (Ștefan Vida Marinescu), subliniind contribuția acestuia în lirică, epică, publicistică, eseistică și critică literară, autoarea având capacitatea de „a comenta judicios, cu eleganță și cu generozitate”.
Scriitorul medic Lucian Paraschivescu este surprins în triplă ipostază: eseist, poet și prozator. Eseistul, „erudit, moralist, enciclopedist”, are un stil personal, inconfundabil, „ironic, persiflant, contrariant”, evident în cele câteva volume de gen în care se dovedește „un veritabil raisonneur al actualității social-politice”. Ca poet este unul „melancolic, bacovian”, reflexivitatea fiind principala caracteristică a creației sale lirice înscrise „între simbolism și expresionism”. Prozatorul este autor al unor „microsioane satirice și caleidoscopic-moralist-realiste” surprinzând, mai ales, „epoca ceaușistă grevată de[…]închistare și lipsă de libertate”.
Încă de la debutul său editorial, Romulus Sălăgean se remarcă prin faptul că este un poet „visător[…]reflexiv, ingenios și exigent cu metafora și cu viziunile evocatoare” fiind creatorul unor versuri din care transpare o „vocație de satiric, de iubitor de aforisme interpretate à rebours, de moralist și de spirit ludic”, mare iubitor de absurd urmuzian și de avangardism dadaist, două orientări estetice prezente în aproape toate creațiile sale.
Last, but not least este însuși Ștefan Vida Marinescu, autorul antologator al acestei inedite antologii critice, „autoprezentat” prin aprecierile critice semnate de 13 personalități ale vieții literare românești. El este văzut, mai întâi, ca „profesor de excepție” (Ana Blandiana), preocupat de „rolul și importanța jurnalismului educațional și a didacticii disciplinelor umaniste” (Daniel Vighi). Dumitru Micu îl consideră „scriitor aproape «total»” având în vedere realizările sale de „poet, critic și istoric literar, teatral și de film, eseist și prozator, publicist și ziarist”, poetul excelând prin „dexteritatea de a cânta la diferite instrumente, de a compune în toate stilurile, de a utiliza cele mai variate formule, de la cele tradiționale, la cele agresiv moderniste”. Criticul literar este „un scriitor care apără cu obstinație valorile morale și artistice, autenticitatea actului creator” (Traian T. Coșovei).
Așadar, „Limpezirea apelor” este o antologie critică pentru realizarea căreia criticul și istoricul literar și-au dat mâna, oferind, sintetic, atât informații biobibliografice, creații ale autorilor „convocați cu poezie, proză, eseu, critică ori publicistică” în proprie selecție, dar, mai ales, acele sinteze critice surprinzând o viziune proprie despre universul narativ, imaginarul poetic, limbajul artistic, varietatea tematică a operelor acestora („Proba Conștiinței scrisului”). Volumul pare a fi un exercițiu care va fi urmat de altele (anunțate deja în „Argument(e)”), în vederea realizării unui mai vechi proiect, acela al unei istorii critice a literaturii teleormănene. Absolut necesară, prezenta antologie critică evidențiază un cronicar antologator versat, căci el, așa cum remarcă Emil Manu, „tratează subiectul ales în stil alert și expresiv, cu argumente și nuanțe adecvate, analitic și sintetic, posedând știința discursului relevant, creativitate și umor”.
NICOLAE DINA
ALEXANDRIA-TELEORMAN
