Tehnică de imprimare descoperită întâmplător
“Se întâmpla la Baia Mare, în toamna anului 2000. Mă aflam acolo pentru a lucra la un spectacol la Teatrul de Stat. Îmi aşteptam prietenii şi colegii în apartamentul de serviciu, cu cina pe care am hotărât dinainte că o voi pregăti (nr: mici). Am preparat carnea, am format micii şi i-am aşezat pe trei funduri de lemn, unul din brad, două din stejar (toate confecţionate în teatru) şi am aşteptat actorii să se întoarcă de la spectacol. În dorinţa de-a servi micii calzi, de-a prăji micii pe loc, pasta de carne a rămas pe fundurile de lemn un timp destul de lung, deoarece actorii au întârziat”, explică Cristian faza premergătoare “coacerii” noului procedeu artistic care stă la baza expoziţiei sale inedite prezentate la Cluj.
“Mititeii au fost prăjiţi şi mâncaţi până la urmă, iar când a venit vremea spălatului veselei am constatat că urma pe care o lăsase carnea pe fundurile din stejar nu se duce la spălat”, îşi reia Rusu ideea. În fapt, în chiar acel moment, tânărul artist a realizat că se afla în faţa unei reacţii chimice rezultate din interacţiunea pastei de mici cu lemnul de stejar. “Tehnica micographiei este aportul meu la marea galerie de clişee care ne înconjoară”
După “episodul” de la Baia-Mare, Cristian a reluat experimentul la Cluj, reproducând fidel toate condiţiile fizice care au dus la descoperirea acestei noi tehnici. “Experimentul a reuşit şi a fost documentat ca atare”, concluzionează, laconic, artistul clujean.
Pentru demonstraţie, Cristian s-a oprit asupra unor imagini-clişee, imagini hipermediatizate, hituri ale culturii de masă, cum ar fi portretele – standard ale lui Eminescu, Marylin Monroe, Mickey Mouse, secvenţe cu “Gemenii” fumegând în momentul atacurilor teroriste asupra Americii sau logo-urile unor produse şi firme ca Microsoft Windows ori Nike.
“Tehnica micographiei este aportul meu la marea galerie de cliţee care ne înconjoară şi de care uzităm zilnic, fără să ştim. Am conceput-o ca pe o eufemizare a unei sume de clişee de sorginte autohtonă: o combinaţie între sloganul «Din stejar stejar răsare!» şi micii (cu bere) la care râvneşte tot românul cu sau fără rost, adică ori de câte ori i se iveşte ocazia”, precizează Cristian.