UN SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ LA SYDNEY ÎN IMAGINI

0
6
DITU-Ioan-CIOARA-wb

DITU-Ioan-CIOARA-wbIeri si astazi, au fost două zile frumoase zile de toamna. Cu toate că suntem la sfarşitul ei, vegetaţia este în “floare”. În Royal Botanic Gardens, sunt mai multe plante care au „emigrat” de pe alte meleaguri. Ele îşi păstrează şi aici tradiţiile din locurile natale. La Katoomba, la munte, era la fel, însă ceva mai rece. Am vrut de mai multe ori să  ajung la Katoomba, insa mereu a apărut câte ceva care m-a reţinut.

N-am putut culege prea multe imagini, deoarece în aceste locuri am fost de multe ori. Nu este uşor să găseşti ceva nou, care să fie şi demn de imortalizat. Atmosfera liniştită, natura înconjurătoare şi peisajele pline de culoare, te face sa le părăseşti cu mult regret.

Mai am câteva restanţe, pe care urmează să le vizitez. A reînceput un nou sezon de migrare al balenelor. De câţiva ani vreau să-mi încerc norocul de a le vedea în realitate, eventual să le prind şi într-o imagine.

O duminică plăcută.