Nu prea știm cum e cu vremea de afară, iar schimbările acestea se petrec, cred eu, și-n sufletul nostru. Ba e cald, ba e rece și niciodată nu găsim acea variantă ideală către care toți tindem, la modul general! Trăim într-un haos, cu multe necunoscute și încercăm să ne menținem pe linia de plutire. Eu cred că e cazul să ne vedem de ale noastre și să nu ne lăsăm afectați prea tare spiritul de tot ce se întâmplă. Nu e neapărat nepăsare, ci doar o protecție a spiritului nostru, pe care trebuie să-l hrănim mereu cu optimism!
Știți că eu nu sunt un optimist extrem, dar mă strădui să văd partea plină a paharului. Nu-mi iese de fiecare dată, dar măcar merg în direcția pozitivă! Nu-mi plac generalizările și nici verdictele, de nici o culoare și sub nici o formă, dar consider că ne-ar trebui tuturor un duș rece. Și nu de genul în care mor oameni mari pe care-i plângem și-i descoperim după moarte. Nu! O trezire la realitate prin care să se vadă că idolii prefabricați de azi nu au substanță și nu lasă ceva trainic în urma lor. În fond, educația unui popor stă în simbolurile pe care singur și le-a conturat și în felul în care oamenii se pot descrie în fața celorlalte popoare, cu tot ce cuprinde arta înaltă, folclorul, tradițiile și muzica.
Scriu despre toate astea pentru că-mi pasă și pentru că de multe ori mă lupt și eu cu indiferența, cu nepăsarea unora. Repet, nu luați ca reper vorbele mele, dar încercați să vedeți unde e hiba și cine mai poate, să încerce să transmită mai departe, așa cum e corect și coerent, tot ce are mai bun și mai frumos țara noastră! Și are, slavă Cerului, mult bine și ar fi păcat să piară totul! Suntem emoții la un loc și ne place asta tare mult!
Eu unul mă dau în vânt după tot felul de trăiri intense și mereu am spus că viața e făcută dintr-un pachet întreg de sentimente care trebuie desfăcute și trăite! Tot sunt întrebat în ultima vreme ce altceva aș fi făcut dacă nu alegeam muzica! Mi se pune mult prea des această întrebare, încât am și obosit să răspund ipotetic! Drumul meu nu a fost neapărat o alegere, a fost un dat! De mic am știut că am voce, m-am pregătit în acest sens, iubesc scena și asta știu să fac cel mai bine!
Dar chiar și așa, dacă la un moment dat n-aș mai face muzică, aș putea face orice altă profesie cu plăcere! Cel mai important este să te simți împăcat cu ce ești și ce alegi să faci! Cum e cu zâmbetul la purtător? De multe ori acesta te poate salva din situații limită și poate face într-un fel ca cei de lângă tine să-ți vadă adevăratul suflet! Zâmbetul ascunde seninătate și sensibilitate! Și nu e rău să zâmbim! Eu unul văd pe strada mult prea mulți oameni triști și tare mă doare sufletul că-i așa și că nu reușesc să pună problemele în desagă și sa zâmbească mai mult! Recunosc ca și mie mi-a luat ceva timp, pentru că și eu ma lăsam copleșit!
Într-adevăr, in zilele actuale, ne ascundem chipul sub masca de protecție si nu se mai vede zâmbetul, dar când aveți ocazia, nu ezitați să-l puneți pe fata voastră! A fi artist, a apărea în fața a mii de suflete nu e doar o provocare, e și o responsabilitate enormă, de care nu trebuie să ne batem joc, mai ales că publicul are așteptări de la noi. Eu nu sunt nici cel mai mare, nici cel mai bun. Nu-mi doresc laude ori urale și nici nu mă culc pe urechea succesului, în schimb știu că trebuie să nu-i dezamăgesc pe cei care mă iubesc. E o lege nescrisă de-a mea!
Muzica e limbajul pe care îl stăpânesc cel mai bine, posibilitatea mea de a mă exprima. Râd şi plâng pe scenă şi transform fiecare concert într-o mare sărbătoare a sufletului. Când cânt, am tot ce vreau. Iar dacă la asta se adaugă şi un minimum de apreciere şi de reacţie din partea oamenilor, sunt cel mai fericit și mă simt artist. N-am fost niciodată înnebunit după vreo stare continuă de visare și nici cu mintea prin nori nu sunt.
Ce mă face pe mine fericit? Păi să aud glasul mamei și al bunicii, să pictez și să pot ajuta un tânăr talentat să meargă mai departe, să spun vorbe frumoase despre colegii mei, să cânt și să povestesc câte-n lună și în stele cu cei dragi. Oamenii în general mă fac fericit, bucuria de pe chipul lor la auzul muzicii mele. Sunt fericit cu liniștea mea, cu arta mea sau când mă joc cu minunatul meu câine, Simba. Vedeți, banalități pe care deseori le punem în plan secund, așteptând cine știe ce mare descoperire.
Să ai o casă, o mașină și-un trai special sunt împliniri, fac parte din viață, dar nu sunt neapărat fericiri supreme, de care să depindă existența noastră. Nu prea mai știm cum să avem grijă de sufletul nostru. Nu prea mai știm să ne facem bucurii și cu siguranță am uitat ce înseamnă să trăiești liniștea, ca pe o normalitate a firii.
Se spune că sufletul este continuarea minții, a rațiunii. Nimic mai adevărat! Îmi hrănesc sufletul gândind pozitiv. Evit foarte tare să privesc manipulările zilnice, evit să văd răul care pune stăpânire pe noi și lipsa de umanitate. Nu vă dau sfaturi, n-am această autoritate și nici abilitatea de a o face, dar e bine să aveți mai multă grijă de suflet, să nu-l lăsați în paragină și să încercați să nu-l mai murdăriți cu tot felul de nonsensuri! E cel mai important!
——————————–
Paul SURUGIU-FUEGO
București, 6 octombrie 2021