Mara Popescu-Vasilca
Era o iarnă geroasă a anului 1910, nu prea știu în ce lună, eram prea mic ca să-mi mai amintesc. Mă ascunsesem sub o tarabă din piață. Acolo veneau dimineața țăranii cu câte ceva de vânzare și îmi mai dădeau și mie un colț de pâine, o cană cu lapte. De data asta se adunase mai multă lume în jurul meu. Știau că sunt al nimănui, dar nu știau dacă mă pierdusem sau dacă părinții mei mai erau în viață. Printre toți curioșii văd că se îndreaptă spre la mine un om îmbrăcat în uniformă militară, cu caschetă și mănuși albe, asta nu am să uit niciodată.
-Ce-i oameni buni? De ce stați adunați aici?
-Ne uităm la micuțul ăsta aproape degerat. Îl găsim dimineața aici zgribulit și vai de el, îi spuse negustorul de la taraba sub care stăteam. Eu tremuram de frig și de frică. Nu înțelegeam mare lucru. Văd că omul în uniformă se descheie la manta, se apleacă, mă ridică de sub tarabă și mă pune în picioare pe tejghea. Apoi mă ia în brațe, aproape de pieptul lui cald și mă înfășoară ținându-mă strâns.
Asta nu se uită. Nu se poate uita căldura lui trupească, dar mai ales cea sufletească. Lui, un militar care s-a înduioșat când m-a văzut desculț și zdrențuit, nu i-a fost frică că-l murdăresc pe uniformă. Atunci când eram în brațele lui, am simțit că sunt salvat, că nu mai sunt orfan.
-Oameni buni, o să-l duc la unitate. Dacă întreabă cineva de el să spuneți că e la Unitatea de Infanterie și că l-a luat Colonelul Brânzei. Bate din călcâie, duce mâna la caschetă, îi salută pe cei prezenți. Se întoarce și mă duce la mașina care-l aștepta puțin mai departe.
Eu aveam vreo cinci ani. Eram singur, flămând, murdar, al nimănui. Erau timpurile grele, de doliu de după îngrozitorul război mondial din anii 1914-1919, care luase viața a milioane și milioane de oameni în toată Europa. Muriseră nu numai soldați, dar și mulți civili, bătrâni și tineri, femei, bărbați și copii, săraci și bogați. Îi secerase nu numai violența războiului, dar și înfricoșătoarea gripă spaniolă. Boală fără leac, pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele comise de umanitate împotriva ei însăși.
