După ce aproape două decenii monopolizase titlul de campioană naţională la fotbal, Capitala se află la capătul celui de-al doilea sezon în care nu va găzdui nici un trofeu. Dacă anul trecut CFR a realizat eventul, în această vară clujenii s-au văzut nevoiţi să se mulţumească cu un singur trofeu, Cupa României, cedând campionatul Unirii Urziceni, cea mai mare surpriză din istoria recentă a fotbalului românesc.
PremierĂ: un patron care nu se pricepe la fotbal!
Dincolo de driblinguri – mai fine sau mai grosolane, dincolo de goluri – mai spectaculoase sau mai chinuite, dincolo de transmisiile TV – mai inspirate sau mai degrabă ridicole, dincolo de vestiare, de stadioane şi de ziarele de sport, toate transpirând românism până în măduva tibiilor, există un lucru care diferenţiază în mod excepţional fotbalul autohton de fenomenele similare pe plan mondial: patronul de club de fotbal.
Patronul de club de fotbal este unul dintre marile personaje ale tranziţiei româneşti. Personaj întotdeauna controversat şi neapărat sentenţios, cu ascensiune spectaculoasă în Top 300 „Capital”, fără prea multă carte, dar cu jeep bengos şi bodyguarzi cu şcoala vieţii, patronul de club e doctor docent când vine vorba de fotbal. „Citeşte” jocul din prima, după trei preluări şi-un dribling ştie cu ce jucător are de-a face, stabileşte cota de piaţă a unui atacant dintr-un simplu montaj pe de 15 minute pe DVD. Iar noaptea, dacă n-are insomnii din pricina schemelor de joc, atunci cu siguranţă i se arată în vis vreo vedetă de lux pe care i-o bagă pe gât antrenorului spre împlinirea minunii celei mari. Minune care ţine apoi o zi întreagă burtiera televiziunilor de ştiri şi a talkshow-urilor.
Pentru patronul de fotbal din România, antrenorul e un fel de maseur personal. După ore întregi de stat în scaunele incomode din studiorile TV, patronul român are nevoie de un scurt profesionist la ceafa groasă… Cum nu toţi antrenorii se pricep la masaj, ei sunt schimbaţi mai des ca damele de companie. Primul, cel căruia, de regulă, i se jură dragoste eternă în perioada de pregătiri, e schimbat după zece etape şi după nu mai mult de două egaluri. Sunt şi cazuri extreme: victorii pe linie obţinute, vai!, în lipsa unui joc spectaculos! Al doilea antrenor e adus pe fugă şi pleacă tot aşa, cel mai adesea pe motiv că a stricat atmosfera în vestiar. Fatală în e, în fapt, cel mai adesea, atitudinea riguroasă faţă de vreun fandosit de atacant care e prieten de pahar cu unul dintre nepoţii, verii sau amicii patronului. Al treilea antrenor vine iarna, pozează cu bradul de Crăciun şi cu palmierii din Cipru şi pleacă până dă colţul ierbii, în momentul în care obiectivul ambiţios din startul de campionat e definitiv compromis de harababura de la echipă şi de capriciile patronului. Cum obiectivul a fost ratat, se cere, nu-i aşa, aducerea unui antrenor care să pregătească în linişte, în ultimele etape, sezonul care vine.
Există o excepţie în fotbalul românesc: Dumitru Bucşaru, patronul Unirii Urziceni. Nu s-a băgat peste conducerea tehnică, nu a făcut show la televiziune şi nu a stricat atmosfera la echipă. Aceasta e unul dintre secretele câştigării campionatului.
PremierĂ: un preŞedinte care nu trage în antrenor
Dacă unii antrenori din prima ligă sunt angajaţi pe post de maseuri, există încă mai mulţi preşedinţi de club sau manageri sportivi aduşi de patroni pe post de asistenţi personali. Poartă mape, conduc maşini scumpe, sunt de regulă foşti arbitri sau combinatori prin lumea mică a fotbalului, au mai mult carte decât caracter şi au, mai presus de orice, marea calitate de a spune „Da, şefu'” indiferent de elucubraţiile patronului.
Deşi rolul său ar trebui să fie acela de a-i asigura antrenorului principal toate condiţiile pentru buna desfăşurare a activităţii sportive şi de a-l apăra pe acesta de diverse imixtiuni externe, preşedintele de club e, în fotbalul românesc, primul care se disociază de rezultatele echipei şi de proiectele tehnicianului.
Există şi în cazul preşedintelui de club o excepţie notabilă: Mihai Stoica, preşedintele Unirii Urziceni. Stoica l-a susţinut tot timpul de antrenorul Dan Petrescu, a asigurat buna comunicare între jucători, echipa tehnică şi patron şi a câştigat detaşat războiul mediatic în momentele în care presiunea venită prin mass-media din diverse zone risca să strice focusul pe performanţă al băieţilor lui Petrescu. Atitudinea lui Stoica e încă unul dintre secretele câştigării campionatului.
PremierĂ: un antrenor care nu are nevoie de vedete
În Liga 1, antrenorii vin la echipele cu care semnează cu lista de cumpărături după ei. Fiecare eşec în perioada de transferări devine automat un bun alibi pentru momentul în care jocul va merge prost, iar rezultatele vor fi nesatisfăcătoare. Accidentările de parcurs devin, la rându-le scuze ideale, în vreme ce „greşelile individuale” ale jucătorilor, identificate abil la conferinţele de presă de după meciuri, acoperă orice fisură în planul tactic. Şi aici Unirea Urziceni a fost diferită.
Deşi avusese un tur foarte bun de campionat, câştigându-şi statutul de revelaţie a Ligii I, puţini îi dădeau Unirii mari şanse de a prinde măcar podiumul. Asta pentru că echipele de forţă din Liga 1 se întăriseră peste iarnă, în vreme ce, lovită de criză, Unirea s-a văzut nevoită să-şi sacrifice principala vedetă, pe Bogdan Mara, pe care l-au cedat rivalei CFR Cluj. Lipsită şi de golgheterul Marius Onofraş, mai mult accidentat în retur, dar şi de alţi jucători cu experienţă, Unirea lui Dan Petrescu a dovedit că nu stă în vedete, ci în coeziunea de grup şi în pregătirea tehnico-tactică ireproşabilă.
Victorie de echipă
Fără mari vedete şi fără un buget impresionant, Unirea Urziceni a repurtat în acest sezon o victorie de echipă şi va reprezenta România în grupele Ligii Campionilor. Iar lecţia cea mai importantă pe care a oferit-o Unirea „granzilor” Steaua, Dinamo, CFR şi Timişoara este aceea a coeziunii manageriale. Pentru că victoria „de echipă” a Urziceniului este înainte de toate victoria echipei Bucşaru – Stoica – Petrescu, trei profesionişti care au ştiut să se respecte reciproc şi să se ajute fără a lucra de pe poziţii de forţă unul cu celălalt.
Intenţia managerilor de la Urziceni de a juca în Austria meciurile programate pe teren propriu – fapt care ar fi adus o reţetă financiară importantă – nu are şanse a primi aprobarea FRF şi UEFA. În aceste condiţii, Galamaz şi compania vor juca meciurile de acasă fie în Ghencea, fie la Cluj, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, acolo unde sezonul trecut au jucat Girondins Bordeaux, Chelsea Londra şi AS Roma.
