Vasile Buruiană: „Glasul inimii” sau „Tandreţea unei poezii adolescentine”

0
13
BURUIANA_3

BURUIANA_3Cu un debut editorial, relativ recent, scriitorul Vasile Buruiană din Focşani, se dovedeşte a fi prolific, având 8 titluri de carte, în mai puţin de trei ani, cu o frecvenţă de două, chiar trei volume pe an. Dintre lucrările sale enumerăm: „Gânduri de dragoste”(2007), „Călător de drum de aştri”(2008), „La taclale cu Moş Tache”(2008), „De râs şi de voie bună – Anecdote”(2008), „Curiozităţi…mai vechi şi mai noi”(2009), „Epigrame, cugetări, proverbe, aforisme”(2009), „Dedicaţii pentru Eminescu de-a lungul timpului”(2010) Începuturile sale literare, îl dezvăluie ca pe un destoinic culegător. Vasile Buruiană culege, cu mult simţ de răspundere, tot ceea ce-şi poate găsi locul şi rostul într-o carte: glume, anecdote, epigrame şi aforisme. Abia mai târziu, autorul începe să-şi îndrepte atenţia asupra lucrurilor cu adevărat notabile, întocmind în anul 2010 o lucrare de tip antologic cu versuri dedicate marelui Eminescu. Lucrarea se dovedeşte a fi bine realizată, întocmită cu responsabilitate. Autorul lasă acestei lucrări un final deschis, invitând pe toţi cei care au cunoştinţă despre alte poeme închinate de-a lungul timpului lui Eminescu, să contribuie la realizarea unei viitoare antologii.

Cartea de faţă, intitulată: „Glasul inimii”, publicată la Editura Lorilav, Buzău – 2010 (134 pagini) este o lucrare ce conţine un număr de 63 de poezii, unele de factură clasică, altele de factură modernă. Universul poetic descris în această carte este unul teluric, ce împleteşte aspiraţiile şi stările sufletului adolescentin, ceea ce denotă că „glasul inimii ” nu are vârstă, iar ecoul acesteia are aceleaşi universale tonalităţi, probabil simţite la fel, dar exprimate în mod diferit. După modul în care sunt alcătuite versurile, cu certitudine vârsta „eului” poetic al autorului este cea a unui adolescent, având o simbolistică specială. Romantic până în străfundul sufletului său, Vasile Buruiană cântă şi încântă iubita cu momente de lirism şi exaltare în modul său simplu, pertinent şi timid. Aşa după cum există flori ale căror petale se deschid târziu şi se închid destul de repede, tot aşa, unele poezii ale lui Vasile Buruiană debutează furtunos şi se termină în şoaptă.

Versurile sale, cu muzicalitatea datorată în principal rimei clasice – bine mascată de versurile frânte – sunt sonorităţi ale unei iubiri pământene. Laitmotivul poeziilor este adolescentina iubire dintre „un băiat” şi „o fată”. Autorul refuză – având motivele sale – să-şi recunoască identitatea, să-şi stăpânească emoţiile ce curg ca dintr-o fântână a Blanduziei. Poeziile lui Vasile Buruiană îţi creează de multe ori senzaţia unor interogări, menite nu să lămurească, dar nici să sporească misterul. Dorinţa neexprimată, dar evidentă a autorului, este aceea de a-şi reconfirma împărtăşirea iubirii de către persoana iubită sau să-şi inducă senzaţia de autoîmplinire prin iubire. Am reţinut din versurile acestei cărţi poeziile “Gânduri”, „Crez”, „Premoniţie”, „Cugetare” – în dublu exemplar (ca titlu), care sunt reflecţii proprii la realitatea sufletească înconjurătoare. Alte titluri, precum   “Visându-l pe Decebal”, „De vorbă cu ţara”, „Sfat de taină la masa tăcerii” sunt dovezi ale simţămintelor patriotice pe care autorul le nutreşte. Când creştin – închinându-i-se lui Dumnezeu(Focul Viu), când păgân(Visându-l pe Decebal) – închinându-i-se lui Zamolxe, autorul se împarte între două lumi, pe care le recunoaşte. Mesajul exprimat de Vasile Buruiană este când simplu şi clar, când umbrit  de incertitudini în ieşirea către lumină. Ce i se poate „reproşa” (mult spus) liricii de dragoste a lui Vasile Buruiană, este lipsa acută de transfigurare, o rarefiată existenţă a dedublării şi echidistanţa poeziilor faţă de frumuseţea unei metafore.

Punând punct aici părerilor proprii despre poezia sa, închei prin a concluziona că Vasile Buruiană prin „Glasul Inimii” începe – deşi timid, dar sigur – să-şi contureze propria sa cale către adevărata poezie. Cu siguranţă, timiditatea lui Vasile Buruiană îşi are originea în modestia sa – uneori excesivă. Ştim cu toţii, că orice pas – oricât de mic ar fi – este un pas înainte. Urându-i succes pe noul drum pe care şi-l construieşte, permiteţi-mi să-l citez pe Octavian Paler, care spunea: „Nu dispreţui lucrurile (a se citi „paşii”) mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodată  Soarele:  să lumineze noaptea “.