În România, câteva sute de oameni reuşesc performanţa aproape incredibilă de a trăi din doar 16.200 lei pe zi, adică mai puţin de jumătate de dolar. Numele lor nu au nici o importanţă. Vin din toate colţurile lumii, cu obiceiurile, religia şi tradiţia lor şi nu doresc decât să-şi construiască un viitor aici.
Statisticile oficiale arată că în România trăiesc câteva sute de azilanţi şi refugiaţi, cazaţi în patru centre special amenajate şi aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cel mai important centru pentru refugiaţi şi azilanţi se găseşte în Bucureşti, pe strada Petre Stolnicul. Aici sunt cazaţi 59 de refugiaţi şi 20 de solicitanţi de azil. Diferenţa dintre cele două categorii de persoane este deosebit de importantă. Astfel, refugiaţii sunt cei care au reuşit să le dovedească autorităţilor că în ţara lor de origine sunt persecutaţi, reuşind să obţină statutul de refugiat politic. În cealaltă categorie, a azilanţilor, se înscriu persoanele care au intrat în România şi care au demarat procedurile de obţinere a statutului de refugiat. Şi din punct de vedere legal cele două categorii sunt tratate distinct, refugiaţii beneficiind de toate drepturile conferite cetăţenilor români. În plus, ei primesc mai mulţi bani din partea statului, echivalentul unui salariu minim pe economie.
Experienţele trăite în ţările de origine i-au făcut pe cei mai mulţi dintre cei aflaţi la centrul din Petre Stolnicul să fie deosebit de circumspecţi. Cu greu îi poţi convinge să stea de vorbă cu tine, să povestească prin ce au trecut. Srykth e originară din Sri Lanka şi a traversat jumătate de lume, cu soţul şi doi copii mici, pentru a ajunge în Europa. În ţara de origine erau persecutaţi politic, soţul său fiind poliţist şi aparţinând unui partid aflat în opoziţie. Au fugit după ce familia lor a fost arestată. Au plătit biletele de avion până în Rusia, unde au intrat legal. De acolo au apelat la reţelele de trafic cu persoane, care i-au scos din Rusia şi i-au trecut în Ucraina, de acolo în Republica Moldova, apoi au ajuns în România. Ar fi vrut să ajungă în Occident, însă nu au mai reuşit să treacă frontiera. Au solicitat azil politic şi l-au primit. Trăiesc în Centrul pentru Refugiaţi de un an. Soţul munceşte cu ziua pe unde poate. Banii primiţi de la stat nu le pot ajunge să trăiască şi, cum nu ştiu româneşte, ci doar un pic de engleză, e destul de greu să se descurce. Condiţiile de cazare sunt bune. Au o cameră specială pentru copii, unul de trei ani şi celălalt de un an şi jumătate, şi una pentru ei. Nu se plâng, dar speră să strângă bani şi să plece în Vest, unde mai au prieteni care i-ar putea ajuta.
Câteva camere mai încolo locuieşte un azilant turc de origine kurdă. A venit cu soţia şi fetiţa în vârstă de 10 ani. În curind vor mai avea un copil. În Turcia era ziarist, dar anchetele pe care le-a publicat despre corupţia din poliţie l-au silit să fugă. A dat mită 1.500 de dolari şi a ajuns în România. Situaţia lui este un pic mai complicată, pentru că relaţiile dintre România şi Turcia sunt foarte bune şi este destul de greu să obţină statutul de refugiat. Ca să trăiască, vinde mâncarea pe care o prepară soţia sa într-un magazin din complexul Niro. Vorbeşte româneşte foarte prost, dar o are translator pe feţita sa. Visul lui ar fi să se întoarcă în Turcia, dar până atunci e fericit aici. Copilul merge la şcoala din apropiere. Asemenea tuturor copiilor din centru. Dupa cursuri, o educatoare angajată de Asociaţia “Salvaţi Copiii” are grijă ca micuţii să-şi facă temele, iar acum pregătesc un spectacol de Crăciun. E ora prânzului şi peste tot pe culoare e un miros greu de mâncare tradiţional arabă. Dintr-o cameră unde sunt cazaţi doi refugiaţi afgani se aud rugăciuni. Poate Dumnezeul lor îi va ajuta să se descurce în această junglă. Poate…
