La servici m-au facut ăia sclava Izaura, nu am văzut decât servici şi patul de acasă în ultimele 3 săptămâni. Ba, am văzut şi sala de fitness, că acolo am evadat aproape zilnic în pauza de prânz. Miercurea trecută am fost la sală, şi am învăţat multe lucruri noi despre oamenii care merg la sală. Nu credeam că pot exista tocilari şi la sala de sport. M-am dus la sală ca să mă dau cu bicicleta şi să ascut muzica dată tare. M-am dus la cursul de dat pe bicicleta: într-o cămăruţă întunecoasă sunt 20 de biciclete medicale de alea la care îţi poţi regla cât de uşor sau greu dai din pedale. Normal că am întârziat. Profu, unu mic, sclifosit şi urât, da tânăr. Pe cât de mic era, pe atât de mari îi erau muşchii de la picioare. Şi nu toţi, ci numai ăia din partea de sus a piciorului. Tipul ne tot îndemna la microfon, în timp ce pedala şi el de zor: băgaţi viteză, pedalaţi mai tare, ce bine arătaţi, mai bine ca săptămâna trecută (eu nu l-am mai văzut niciodată, deci nu l-am crezut). Toti dragă băgau program de nu-ţi venea să crezi. Numai eu de-abia mă mişcam că era greu, şi deşi eram pe bicicletă doar de 5 minute gâfâiam de parcă aş fi alergat maratonul. Din toată alergătura asta un lucru n-am înţeles. Dacă oamenii ăia de la sală îs aşa de tocilari şi vor să facă cât mai mult exerciţiu fizic, atunci de ce folosesc liftul ca să intre şi să iasă din vestiar? Că vestiarul e la etajul minus doi (e parterul, minus unu si minus doi, că sala e la subsol), şi îl despart 2 seturi de 20 de trepte de ieşire. Când găsesc răspunsul, vi-l dau şi vouă.
Luminita Cuna
