Vlad Fiscuteanu primul român la TEDGlobal

0
37
vlad20fiscuteanu20tedglobal

vlad20fiscuteanu20tedglobalMai întâi de toate să specificam ce este TED! Pentru cei care încă nu au auzit sau poate nu au avut timp să se gândească serios la aceste trei litere care îşi spun cuvântul în lumea modernă, să-i  ajutăm şi să le dezvăluim înţelesul lor, apelând la o descriere în linii mari! TED este o organizaţie non profit dedicată răspândirii ideilor care merită împărtăţite. A început ca o conferinţă în 1984, în care s-au reunit specialişti din trei lumi: Tehnologie, Divertisment şi Design. De atunci orizonturile sale s-au lărgit acoperind şi alte domenii. Pe lângă cele două conferinţe anuale, una la Long Beach şi alta la Palm Springs, mai au loc conferinţele TEDGlobal în Edingurg, Marea Britanie, premiile TEDTalk, Proiectul de traduceri libere precum şi cel al discuţiilor libere (TED Conversations), programele TED Fellows şi TEDx, încununate toate de premiul annual TED. Cu o deschidere şi existenţă în toată lumea, cu zeci şi zeci de participanţi din toate colţurile planetei, TED este azi una din organizaţiile cu cel mai larg trafic de idei şi o audienţă uriaşă, având în vedere şi răspândirea fără limite acordată de internet.

 

Anul acesta, în luna iulie, primul român a reuşit să se urce pe scena TEDGlobal şi să susţină o prezentare! Este un rezultat obţinut după multă muncă şi dăruire dar şi un moment care trebuie semnalat, având în vedere că până acum românii nu au urcat decât pe scenele TED Teritoriale (TEDx). Vlad Fiscuteanu, reprezentantul firmei Sensory Branding din Timişoara, este cel care a reuşit această performanţă.

L-am întrebat într-un interviu când a auzit prima dată de Ted. Răspunsul lui a fost: “Am fost probabil printre primii români care a auzit de TED, cred că prin 2006, când nu existau site-uri româneşti care vorbeau despre TED. Spun asta pentru că majoritatea românilor au auzit despre TED prin 2009 o dată cu iniţierea evenimentelor TEDx.”

Rep.: De ce ai început să organizezi evenimente TEDx?
Vlad Fiscuteanu: TED e despre idei, idei care merită împărtăşite şi care au calităţile necesare pentru a schimba lumea. Aşa cum am spus şi în discursul meu de pe scena TED, dacă privim puţin în urmă ne dăm seama că agentul real care a schimbat lumea a fost întotdeauna o idee potrivită la momentul potrivit în mâinile unei audienţe. Retorica de la noi din ţară este din păcate cu totul alta. Aici, e o  modă să fii trainer chiar dacă ai 20-şi-ceva de ani şi nu poţi avea un real palmares sau viaţa nu a avut încă timp să-ţi ofere suficient timp de gândire. La noi e plin de oameni care se consideră docţi doar pentru că accesează un volum mare de informaţie. Important e însă să o poată înţelege şi cataloga.
O alta problema ar fi că ne dam seama uneori că accesăm informaţii de mâna a doua, din bloguri şi cărţi ale unor autori care la nivel mondial nu sunt cine ştie ce deşi aşa ai crede de pe copertă.
Generaţia mea învaţă că ideile sunt zero, că fiecare are 1000 de idei foarte bune şi că defapt acţiunea e tot ce contează. Realitatea este că acţiunea contează foarte mult (în ţară vorbim prea mult în comparaţie cu cât împlementăm) însă a acţiona fără a gândi măcar de câteva ori mai mult înainte e ca şi cum ai arunca la ţintă cu ochii închişi (din când în când mai nimereşti ţinta, dar nu ştii cum ai făcut-o, totul ţine de noroc şi te demoralizezi văzând că rata de succes e mică.
Deşi cu toţii credem că ideile noastre sunt cele mai bune — pentru că au venit de la noi, realitatea e că foarte puţine dintre ele au acestă calitate. Ceea ce nu îi învaţă nimeni pe oameni este că o idee bună prinde rădăcini doar dacă vine la momentul oportun. Dacă oamenii ar realiza acest lucru ar ştii la ce tip de idei să se gândească, cât să o susţină şi când e cazul să renunţe la ea.
Am vrut aşadar prin curarea evenimentului TEDxTimişoara să aduc o alternativă la această retorică mult răspândită în România şi să îi ajut pe oameni să înţeleagă că se poate şi altfel. Să înţeleagă valoarea ideilor pentru că şi mie şi ţie şi lor să le fie mai bine.
Rep.: Ce te-a determinat să iei munca de organizator TEDx în serios?
V.F.: Nu lucrez orice sau cu oricine. De multe ori ţi ca brand designer sau consultant în branding senzorial refuz clienţi deoarece nu pot să le pun în mână o putere atât de mare pentru o cauză în care nu cred la momentul respectiv. Dar, atât timp cât cred într-un lucru şi mă implic în el sunt
acolo până la capăt. Sunt aici pentru că eu cred în puterea ideilor şi că puterea lor creşte exponenţial atunci când ele sunt împărtăţite. O idee are nevoie de audienţă.
Rep.: Ai spus într-un alt interviu că ţi-ai dorit ca echipa din Timişoara să ajungă unde azi ai ajuns deja… la momentul în care întreaga lume a putut să asculte discursul tău live! Ai avut vreodată o îndoială că nu ai putea atinge acest rezultat, nu numai tu personal dar şi ca echipă?

V.F.: Mi-am dorit mult ca sî avem un speaker român pe o scenî TED. Nu am avut ca obiectiv să fiu eu acela. Credeam că va fi unul dintre cei care au vorbit în cadrul TEDxTimişoara şi pe care i-am antrenat pentru a livra un discurs bun. Nu am avut îndoieli cu privire la capacitatea mea şi a echipei de a antrena un speaker pentru a poata livra un discurs la nivelul calitativ al TED-ului însă aveam îndoieli dacă voi avea pe cine. Unii se simt jigniţi atunci când îi chemi la sesiuni de pregătire şi repetiţii şi din cauza acestor probleme de sine nu ajung la adevăratul lor potenţial. Cei mai buni speakeri TED repetă ani de zile.
Rep.: Eşti primul român invitat să susţină un discurs pe o scenă TED, spune-mi ce înseamnă acest lucru pentru tine? Cum îl simţi, cum l-ai simţit?
V.F.: Mă bucură enorm faptul că am avut un român pe o scenă TED iar faptul că am fost chiar eu acela a pus o presiune plăcută pe umerii mei. A vorbi pe scena TED e mult mai dificil decât îţi poţi imagina văzând transmisiunea live din fotoliu. E chiar mult mai dificil decât a vorbi la o conferinţă obişnuită sau în faţa unui public larg. Putem spune că devii prezentatorul unei emisiuni tv live cu o audienţă internaţională mare şi pe lângă livrarea discursului tău mai ai multe alte lucruri la care trebuie să fii atent. Cu cât discursul trebuie să fie mai scurt, cu atât este mai dificil să-l compui şi să-l livrezi bine. Cred că am reprezentat cu bine România şi că am reuşit să le arăt că se petrec lucruri importante în ţara noastră.
Rep.:  Cum îmbrăţişează România acest gen de comunicare? O înţelege? O acceptă? Sunt românii curioşi în a învăţa/afla despre TEDx?
V.F.: Ca orice muncă de pionierat începutul e foarte greu. Treptat, treptat am adunat lângă noi oameni excepţionali atât în echipă cât şi în audienţă. Deşi ni s-a recomandat prieteneşte să o lăsăm mai moale cu calitatea asta înaltă a TED-ului când vine vorba de speakeri şi sponsori pentru că e imposibil de realizat în România, n-am făcut-o. Am fost chiar acuzaţi de oameni care aveau o problemă cu ei înşişi de faptul că avem pretenţii prea mari atunci când vine vorba de calitatea speakerilor… de parcă asta ar fi ceva rău. Deşi e dificil deoarece vorbitorii din ţară sunt obişnuiţi cu un alt fel de format iar sponsorii să dicteze agenda conferinţelor, e clar că nu vom face niciodată rabat de la calitatea vorbitorilor şi a independenţei programului prezentat. Deşi contra-intuitiv pentru unii, ştim din experienţa TED şi cea personală că acest lucru este în beneficiul tuturor (a audientei, a sponsorilor, şi a vorbitorilor). Da, românilor care vin la TEDx le place să primească informaţia în timp real. Am avut destul de multe persoane care şi-au luat liber de la serviciu şi au stat alături de noi noaptea, ore întregi pentru a putea urmări live conferinţele TED. TED-ul rămâne peste tot în lume încă cunoscut doar de o anumită parte a societăţii. Din ceea ce am văzut pot spune că TED stă destul de bine în România la capitolul notorietate.
Rep.:  Cât timp din cele 24 de ore dedici acestui scop?
V.F.: Nu e ca un loc de muncă de la 9 la 17 de la care atunci când pleci ţi-ai lăsat problemele de serviciu acasă. Acum, după 8 ediţii şi după ce echipa de bază şi-a clădit această activitate îmi ocupă mult mai puţin timp. Întrucât am făcut-o mereu din pasiune nu am date exacte despre timpul petrecut până acum, însă ştiu sigur că pentru ultima ediţie (cea care m-a solicitat cel mai puţin), în săptămânile dinaintea evenimentului cronometrul îmi spune că am petrecut o medie de peste 4 ore pe zi. Dar ceea ce mă bucură e că am reuşit în acest scurt timp să inspir şi să cresc o echipă care a reuşit să se dovedească excepţională la nivel internaţional, cu siguranţă cea mai performanţă din ţară, care ştie cum anume să gândească şi se poate descurca în cele mai grele condiţii.
Rep.:  Ce urmează? Evenimentul la care ai participat te obligă la şi mai multă muncă. Cum ai vrea să continui acest drum?

V.F.: Avem planuri pe termen lung. Se va simţi cu siguranţă o creştere calitativă a evenimentului acum că primii ani de pionierat s-au încheiat. Avem multe planuri dar poate cel mai important este că vom începe de anul acesta să creştem o echipă de liceeni.

Interviu acordat de Vlad Fiscuteanu în exclusivitate pentru ziarul Gândacul de Colorado

Articolul precedentPe loc repaus, tovarăși ! (8)
Articolul următorCu Luminiţa Işpas despre piaţa imobiliară din Chicago
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com